Fără îndoială Ziua Limbii Române este o zi de sărbătoare pentru întreaga țară, pentru întreg poporul român. Este ziua în care simți mai mult ca oricând apartenența și ești mândru de ea.
Dar, dacă acesta onorată zi, este sărbătorită în sala Consulatului Român din Israel, din orașul Haifa, o sală plină de lume, dintr-un capăt în altul, de nu ai loc să arunci un ac, acest lucru poate fi uimitor.
Și totuși, așa a celebrat evenimentul, comunitatea israeliană de origine română în frumosul oraș, de pe muntele Carmel.
Excelența sa, domnul Adrian Brâncoveanu, Consul General al Românei, a binevoit să organizeze și să patroneze această memorabilă zi în incinta Consulatului din Haifa și nenumărați au fost cei care au răspuns invitației cu emoție și dor.
Dar pe lângă publicul local au venit să cinstească remarcabilul eveniment musafiri din România invitați ai Consulatului.
Cântărețe de muzică populară au întregit programul cu acordurile cântecelor și horelor din ținutul natal, atât de îndrăgite.
Printre invitații serii au ajuns din România personalități ilustre în pictură și literatură.
Domnul Adrian Buga expert în pictură, curator, consilier ministerial și de-asemenea consilierul Casei Regale.
Domnul Adrian Buga a adus cu sine tablouri ale pictoriței de origine evreiască Eva Cerbu, care au împodobit pereții sălii de conferință.
Dragoș Nelersa, Președintele Asociației Scriitorilor Israelieni de Limbă Română a invitat-o pe doamna Carmen Dimitriu profesor de limbă și literatură română, care susține aici în Israel cursuri de limbă română pentru cei care doresc să învețe românește, să ne vorbească despre genul oniric, fantastic, mai puțin cunoscut și studiat în școală.
Vorbind despre acest gen, ea a amintit de cel mai recent volum al meu de proză scurtă, ,,REVELATIA” și astfel am avut plăcerea unei lansări de carte în cadrul acestui eveniment deosebit. S-a recitat din Eminescu, traduceri de volume românești în ivrit, într-un cuvânt, artă și artiști.
Timp de trei ore, toți participanții la întâlnire au vorbit și au simțit românește.
Un eveniment de neuitat!




Adaugă un comentariu