Maria TOACĂ: „PĂSTORIȚA” LUI NICOLAE GRIGORESCU LA CERNĂUȚI

După noaptea apocaliptică din 12 iulie, în unison cu somnul liniștit și soarele acestei dimineți, am luat ca tratament pentru suflet duioasa poveste a „Păstoriței” (celebrul tablou al lui Nicolae Grigorescu). O împărtășesc prietenilor virtuali, împreună cu aleasa mea recunoștință față de oamenii care m-au inspirat să caut sursele pentru a o cunoaște – scriitorul Liviu Papuc cu al său volum „Lascar Luția. Scrieri”, preotul Gabriel Herea cu ale sale investigații, doamna Maria Olar, președinta Fundației „Leca Morariu”, neostenită în a căuta și populariza tot ce-i legat de activitatea excelentului exponent al renumitei dinastii de români bucovineni, Leca Morariu, prietena de la Biblioteca Bucovinei, dr. Alis Niculică. Așadar, început de poveste: „Pe-o margine de pădure, într-o zi de vară. Aerul parcă tremură și el în adierile vântului și ale luminii. Oile pasc sub paza păstoriței, care toarce mereu, parcă simți cum se învârte fusul. În fund totul se pierde într-o zare albastră, nemărginită. De ce se învârte fusul și de ce e nemărginită zarea? De ce, când privești tabloul lui Grigorescu, trebuie să taci și să asculți?…”. După aceste întrebări, Lascar Luția, de la care am luat rândurile de mai sus, ne dă și răspunsul: pentru că „Totul ți se pare că e într-adevăr viu, parcă ești în satul tău iubit, într-o după-amiază de vară, și te miri că n-auzi din când în când un dangăt de clopot sau un lătrat de câine”.

Mi se pare și mie, într-adevăr, viu, aud dangăt de clopot și „gura care nu mai tace” a mioriței, însă le aud ca un ecou din vremuri apuse. În timpurile noastre nu vom întâlni nici o păstoriță, mai ales cu furca-n brâu, cu fusu-n mână… Nici tabloul lui Grigorescu, atât de legat de Cernăuți, nu l-am văzut decât în reproduceri pe Internet și albume. Impresionant de sentimentală este istoria drumului „Păstoriței” de la București la Cernăuți. În anul 1912, poetul Alexandru Vlahuță, obosit de dragostea pentru neasemuita-i comoară și vizitele admiratorilor lui Grigorescu, a hotărât să pună în vânzare extraordinara sa colecție, printre care și „Păstorița” cu dedicația pictorului „Amicului meu A. Vlahuță…”. Anunțul a ajuns până la marginea imperiului austro-ungar, românii bucovineni, prin comitetul Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina, arătându-se interesați să cumpere două tablouri. La scrisoarea lui Sextil Pușcariu din 14 februarie 1912, cu solicitarea respectivă, Alexandru Vlăhuță răspunde la 29 februarie: „…Cel mai însemnat dintre tablourile notate în scrisoarea D-tale e „Păstorița” reprodusă pe pag. 208 din monogafia „Grigorescu”. E un dar pe care mi l-a făcut pictorul și nu poate fi de vânzare. Dacă Societatea pentru lit. și cult. își are casa ei în care să poată primi și păstra cu cinste această podoabă a geniului românesc – vino și-o ia (adresare către Sextil Pușcariu, n.n.). O dăruiesc fraților mei din Bucovina c-o dragoste și c-o bucurie de care arareori viața unui om se învrednicește. S-o stăpâniți sănătoși!…”.

Darul a fost primit cu enormă bucurie de comitetul SCLR în Bucovina, donatorul fiind asigurat că „Păstorița” va ocupa locul de cinste în casa națională – simbol al aspirațiilor românești, unde se adunau toți cei care lucrau pentru propășirea cuturală și unitatea sufletului românesc. Prin acest dar, bucovinenii îi scriu lui Vlahuță că au câștigat un izvor de însuflețire și mândrie națională.

Tabloul s-a aflat la Cernăuți, la loc de cinste, până la dramatica retragere a românilor în nefastul 1944. „Păstorița” a avut mai mult noroc decât mulți români, care au încercat să scape de a doua ocupație a sovieticilor, fiind salvată de Leca Morariu. În 1967, soția sa, distinsa pianistă Octavia Lupu, a donat tabloul Muzeului Județean Suceava. În prezent, conform cercetărilor dr. Alis Niculică și, după cum menționează și dr. Gabriel Herea în „Observatorul cultural” (anul 2022) tabloul se află la Muzeul Național al Bucovinei din Suceava. Nu știu dacă a fost restaurat, așa cum se anunța în același articol că e în curs de pregătire restaurarea și expunerea într-o expoziție permanentă a Muzeului de Artă din Suceava. Însă oriunde s-ar afla, „Păstorița” toarce din caierul de aur al frumosului românesc, în care ne regăsim partea pierdută din sufletul nostru.