Maria TOACĂ: În Nordul Bucovinei, istoria însângerată de la Roșa nu ne-a înfrânt!

Golgota românească

A TRECUT ISTORIA CU SECUREA PRINTRE ROMÂNII DE LA ROŞA, DAR NU LE-A ÎNFRÂNT CREDINȚA ȘI DRAGOSTEA DE NEAM

Continuitatea memoriei

Din octombrie 1992, în fiecare toamnă, când Acoperământul Maicii Domnului se aşterne protector peste durerile trecutului, membrii din Societatea „Golgota” a românilor din Ucraina sunt alături de românii de la Roşa – cu o lumânare aprinsă, cu cele trei culori scumpe sufletelor lor, cu un cuvânt de recunoştinţă pentru preotul Ioan Blaga şi enoriaşii Bisericii Sf. Arhanghel şi Mihail, care menţin continuitatea memoriei. Mai mult decât prin alte suburbii ale orașului a trecut istoria cu securea peste partea cea mai veche şi mai frumoasă din trupul Cernăuţiului. Au fost români pe viaţă şi pe moarte pe această palmă de pământ românesc, pe unde mai stau mărturie pietrele de temelie la cetatea Ţeţinei. Îi văd și astăzi, tari ca piatra din cetatea Țeţinei, așa cum i-am cunoscut prima dată când am fost la sfințirea acestui monument al memoriei lor. Nu mai sunt în viață bunii creștini care au osârduit la înălţarea Crucii – preoţii Victor Cazacu şi Adrian Acostachioaie, enoriaşii Maria Saftencu, Ion Scripcaru, Maria Olaru, lucrarea lor fiind preluată de generaţia succesoare. Urmaşii lor, cei mai rezistenţi şi mai tari în credinţă, trăiesc şi simt româneşte, având sprijin şi putere de la părinţi, de la bunici, care le-au lăsat moştenire identitatea naţională. Cu 33 de ani în urmă, ei au înălţat în faţa sfântului locaş de închinare un monument simbolic străjuit de o Cruce, pe care au scris nume scumpe ale celor osândiţi la moarte în primii ani de ocupaţie sovietică numai din motiv că erau cinstiţi gospodariși, se numeau români și își iubeau glia străbună.

Până la 2022, de fiecare dată pomenirea era însoțită de regretul că nu toți cei martirizați au fost readuși la baștină măcar cu numele înscris pe acest monument. Din toamna lui 2022 ne întâlnim cu inima mai împăcată, văzând aievea cum s-au împlinit în fapte cuvintele președintelui Societății ”Golgota”, Vasile Rauț, referitor la renovarea monumentului. De fapt, promisiunea sa pornea de la cutezătoarea hotărâre a unei doamne, Stela Leonte-Bordeanu, de a înălța un nou complex memorial, care să le fie casă tuturor celor pierduți în lagărul de la Onega, prin negre străinătăți. Ca și mulți alți români din parte locului, Stela avea mustrări de conștiință că n-a făcut cât se cuvine pentru pomenirea bunicului Gheorghe Leonte, iar profesoara Maria Timcu, președinta filialei Roșa a Societății „Golgota”, era cu gândul la cei doi unchi morți în lagărul stalinist, Aurel Bolboacă și Nicolae Timcu. Nu este dată uitării nici contribuția destoinicului fiu al acestor locuri, Mihai Grosu. Acum, cu donația Societăţii ,,Golgota” (50% din suma necesară) și contribuția familiei Leonte-Bordeanu, pe noua Cruce-monument sunt înscrise 99 de nume, dar tot încă nu sunt toți românii martirizați din această străveche așezare românească. La ceremonia comemorării din anul curent, Vasile Rauț a promis că va contribui la completarea acestei cununi îndoliate, societatea „Golgota” fiind întotdeauna aproape de românii de la Roșa.

La slujba de pomenire, oficiată de părintele Ioan Blaga, parohul Bisericii Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil, alături de președintele Vasile Rauț au fost prezenți cu florile recunoștinței pentru sacrificiile generațiilor trecute susținătoarea tuturor activităților noastre Excelența sa Irina Loredana Stănculescu, Consulul General al României la Cernăuți, membrii comitetului coordonator al „Golgotei”, Maria Toacă și Aliona Barbalat-Rauț, jurnaliștii Vasile Carlașciuc, Vitalie Zâgrea, Tudor Andrieș, directoarea Muzeului „Mihai Eminescu”, Elena Tărâțeanu.

După Tedeumul în memoria neamurilor sacrificate, părintele Ioan Blaga a amintit despre datoria sfântă de a le păstra amintirea. Doamna Irina Loredana Stănculescu, evocând cu pietate durerile din trecut, a vorbit despre tristețea momentului și despre curajul românilor de astăzi de a-și păstra credința și limba maternă în biserică, în școală, acasă în familie. La sfânta liturghie am văzut tineri părinți cu copilași în brațe, micuți care sărutau icoane. Atât timp cât copiii sunt aduși de părinți în această biserică, la Roșa limba română nu se va pierde. Despre succesiunea generațiilor și istoria înălțării monumentului a relatat doamna Maria Timcu, pomenindu-i pe conaționalii care au contribuit, dar nu mai sunt printre noi. Primind mulțumirile de la Consulul General Irina Loredana Stănculescu, de la enoriașii Bisericii, Vasile Rauț a expus din activitatea „Golgotei” privind perpetuarea memoriei, restaurarea criptelor românești din cimitirul istoric din Cernăuți, precum și disponibilitatea de a contribui la editatea monografiei suburbiei Roșa, lăsată în manuscris de cercetătorul jurnalist Dumistru Covalciuc.

Eu am avut marea surpriză de a-l întâlni pe venerabilul Nicolae Cozma. Cu trei ani în urmă, la o asemenea comemorare, l-am felicitat cu împlinirea a 93 de toamne aurii. Acum am avut bucuria să-l întâlnesc la 96 de ani deja împliniți. N-am stat mult de vorbă, căci cu pași mai grei decât acum trei ani se grăbea să nu scape autobuzul. I-am urat de sănătate și să ne vedem și la anul, iar tuturor compatrioților care țin spiritul românesc la Roșa, în special tânărului Mihai Cojocarul ales, la propunerea doamnei Maria Timcu, în fruntea filialei de la Roșa a „Golgotei”, le-au dorint să ne întâlnim în zi de pace și să fie împreună cu noi fiul Luminiței Sofroniuc, în aceste zile luptător pe frontul de est al Ucrainei. Mama sa, Luminița, mi-a mărturisit că se roagă neîncetat pentru întoarcearea acasă a tuturor tinerilor care se află la război cu moartea în față. Să-i audă Dumnezeu rugăciunile, iar celor pomeniți să le dăruiască din mireasma sarmalelor, din aromele bucatelor gătite pentru pomenirea lor de iscusitele gospodine.

La altarul credinţei şi limbii materne

S-au împlinit 125 de ani de când Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil le este românilor de la Roșa pilonul cel mai temeinic al fiinţei naţionale, ocrotindu-i de tot ce dăunează sufletului, ajutându-le să-şi păstreze credinţa, să se roage şi să asculte cuvântul preoţesc în limba strămoşilor. Or, de la patruzeci încoace, străinii, primiţi de nevoie, le-au acaparat grădinile şi livezile roditoare, le-au răvăşit neamul prin lume, simţindu-se stăpâni în toată legea. Numai Biserica stă neclintită, dangătele clopotelor amintindu-le mereu cine au fost ei, băştinaşii, odinioară. I-am cunoscut pe aceşti oameni ai locului, păstrători de datini, în momentele cele mai triste, când îşi comemorează consângenii căzuţi victime represiunilor staliniste. Câtă dreptate au bunicii de la Roşa când le spun nepoţilor că biserica este salvarea lor! Odată cu declanşarea durerosului proces de înstrăinare a copiilor de limba maternă, biserica şi familia rămân unicele citadele ale fiinţei naţionale, preotul Ioan Blaga fiind conştient de misiunea sa în această comunitate. Oamenii de vârstă înaintată menţin duhul românesc şi flacăra lumânărilor în sfântul lăcaş, dar și tinerii părinți care își aduc copilașii la rugăciune și la momentele de pioasă pomenire din neam în neam a românilor readuși acasă doar cu numele ce nu mai încap pe o singură cruce.

Colaci pentru neamurile martirizate prin înfometare

M-am interesat, dar n-am putut să aflu care e gospodina cea mai renumită în comunitatea parohienilor Bisericii Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil de la Roșa. De fiecare dată, după slujba de pomenire, enoriasele întind o masă bogată pentru neamul martirizat prin foamete în odiosul lagăr de la Onega, unde au fost mânați bărbații români după ocupația sovietică din 1944. Cei puțini care au supraviețuit s-au întors acasă numai pielea și oasele. De la Roșa, localitate ferită de deportarile din 1940-1941, bărbați, tineri și bătrâni, care n-au reușit să fugă în România, au fost mânați la muncă silnică în Carelia, în lagărul de la Onega, unde au fost exterminați prin cea mai cumplită înfometare. Cunoscând de la bunici și părinți tragedia lor, tinerele gospodine pregătesc masa cu gustoase bucate, crezând fierbinte că se bucură sufletul celor care au murit cu dorul de o fărâmă de pâine. Deși de rând cu hărnicia le caracterizează și modestia, am aflat până la urmă că principala bucătăreasă când trebuie să se pregătească o masă de pomenire, ca și la acea de astăzi, este tânără Cristina Vasiliniuc. La sarmale-i pricepută Angela Ursuleac. Surorile Luminița Sofroniuc și Ana Saftencu au adus caș proaspăt și colaci. Am mai reușit să aud de Domnica Dumitrescu și Maria Ștefaniuc. Le mulțumim tuturor, celor numite în acest context și celor ramase în umbră, căci numai de la oameni buni, cu inimi curate felia de pâine îți intră în suflet.

Mihai Cojocaru, continuatorul doamnei Maria Timcu

Doamna profesoară Maria Timcu, vrednica româncă de la Roșa, care într-o perioadă a fost și directoarea SM nr. 10 din această pitorească suburbie a Cernăuţiului, a făcut o retrospectivă a activității întru neuitarea istoriei neamului și păstrarea memoriei conaționalilor victimizați de regimul totalitar comunist. Stând în fruntea filialei Societății “Golgota” din primii ani de activitate a acesteia, dar și ca personalitate dedicată comunității, dumneaei cunoaște mai bine decât oricine de la Roșa oamenii care au pus temelia monumentului în memoria conaționalilor înstrăinați de glia natală. Cu pioasă recunoștință i-a pomenit pe cei care nu mai sunt (Vladimir Saftencu, Adrian Acostachioaie, Victor Cazacu, Nicolae și Maria Olaru, Ion Scripcaru, Aurel Constantinovici…), cu plecăciune le-a mulțumit celor prezenți, tinerilor continuatori. E dureros că de fiecare dată când venim la momentele de comemorare întâlnim tot mai puțini din temerarii care au păstrat deschisă biserica și au lărgit drumul deșteptării naționale. Doamna Maria Timcu a mărturisit cu tristețe că din cei cu care a pornit la drum a rămas numai Nicolae Cozma, apăsat de povara a 96 de ani. I-au slăbit și ei puterile, cerând să preia conducerea filialei cineva dintre tinerii apți să continue această sfântă lucrare. L-a propus pe Mihai Cojocaru, un bun român și om al bisericii. Toți cei de față au fost în același gând. Să-i dorim un sincer ,,DOAMNE AJUTĂ!” fruntașului comunității românilor de la Roșa, Mihai Cojocaru!