În perioada 15-19 octombrie 2025 am avut onoarea să participăm la Universitatea de Vară ,,Izvoru Mureșului”, cea de-a XXII-a ediție, ce s-a desfășurat la București, în incinta Palatului Parlamentului , sala ,,Constantin Stere” și ,,Avram Iancu”, organizat de către Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș.
Președintele Dragoș Burghelia, un tânăr român energic, iubitor de Limbă, Tradiții și Credință, la invitația căruia s-au adunat pentru a discuta despre problemele actuale români din tot spațiul românesc, a organizat și a moderat această importantă Conferință impecabil împreună cu domnul prof.univ.dr. Lucian Săcălean, ambii dând dovadă de calități organizatorice și demonstrând că le pasă mult de românii din afara granițelor actuale ale României.
Noi, fiecare cu probleme diferite, dar care se cer rezolvate, am fost activi și avem o mare speranță că am fost auziți atât de conducerea României, cât și de frații noștri din Țară. Discuții aprinse, dovezi reale de încălcare a drepturilor românilor din afara granițelor, sfaturi și propuneri practice pentru rezolvarea acestor probleme, foarte necesare pentru păstrarea, dezvoltarea și promovarea Limbii, Tradițiilor și Credinței noastre Ortodoxe.
După două zile de lucru intens, cu doar mici pauze, am înțeles că ,, sângele apă nu se face,, și frații români din Țară nu ne uită. Însă e extrem de necesară implicarea mai activă în rezolvarea problemelor noastre a Statului Român. Acestea sunt așteptările noastre, a românilor din afara granițelor.La finalul celor două zile de discuții productive, am avut marea fericire de a fi spectatori al unui concert de excepție în sala “C. A. Rosetti”, Parlamentul României, al grupului psaltic “TRONOS” și vocea răsunătoare a părintelui Mihail Buca, precum și muzica înălțătoare a orchestrei Ministerului Apărării Naționale, dirijate de maestrul Aurel Gheorghiță.
Emoții pozitive, înălțătoare, cu speranțe mari pentru viitorul Neamului Românesc! Mulțumim organizatorilor și participanților pentru aceste zile de consolidare a identităţii naţionale. Cu mare drag și cu brațele deschise sunt așteptați în ospeție la Cernăuți! Doamne ajută !
Adaugă un comentariu