
Catedrala Mântuirii Neamului semnifică biserica ridicată în semn de recunoștință pentru eliberarea (mântuirea) neamului românesc de sub stăpânirea străină şi dobândirea independenței statale.
Numele de Catedrala Mântuirii Neamului a fost sugerat după ce românii au trecut prin experiența Războiului pentru independență (1877), iar apoi, după experiența Primului Război Mondial și după Unirea cea mare din 1918, acest nume fiind, de fapt, o manifestare de recunoștință sau de mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru izbăvirea neamului românesc de asuprire și înstrăinare. Mântuirea în expresia Catedrala Mântuirii Neamului nu se referă la mântuirea ontologică a omului în Hristos, pentru că această mântuire nu depinde de locul unde este amplasată o biserică ortodoxă, este explicația redată în cuvântul Părintelui Patriarh Daniel.
Catedrala Mântuirii Neamului este o promisiune adusă românilor de către Biserica Ortodoxă și de Stat, de mai bine de 140 de ani, fiind un simbol al identității naționale. Realizarea acestui proiect reprezintă expresia fizică a Independenței de stat și a Unirii, de aceea Catedrala Mântuirii Neamului este numită și Catedrala Națională a României.
…………………………
Arhitectura Catedralei reprezintă o sinteză între tradiție si contemporaneitate, armonizând elemente arhitecturale din diferite zone ale României (ocnițe moldave, pridvoare brâncovenești şi turnuri zvelte transilvane), precum şi elemente de monumentalitate de la unele catedrale occidentale, ținând seama că, în zilele noastre, o mare parte a diasporei române se află în Occident.
……………………………
Necesitatea construirii unei Catedrale ortodoxe reprezentative în Bucureşti s-a afirmat după Războiul de Independenţă din anul 1877. Astfel, în vara anului 1884, Regele Carol I a promulgat Legea Bisericii Catedrale din Bucureşti, lege niciodată abrogată, dar care a fost pusă în aplicare abia după 126 de ani. În zilele noastre, Parlamentul României a adoptat o nouă lege, Legea nr. 376/2007 pentru construirea Ansamblului arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului, în baza căreia, la 2 septembrie 2010, a fost eliberată autorizaţia de construcţie, iar în 20 decembrie 2010 au demarat primele lucrări de construcţie pentru noua Catedrală.

Catedrala Națională este sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului și de Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române.
Evenimentul are loc pentru a marca Centenarul Patriarhiei Române. În 2025 se împlinesc 140 de ani de când Bisericii Ortodoxe Române i-a fost recunoscut statutul de Biserică Autocefală și 100 de ani de când a fost ridicată la rangul de Patriarhie.
„Iubim Biserica fiică a României și așteptăm cu nerăbdare să participăm la sărbătorile oficiale de la București, de anul viitor, dedicate centenarului ridicării la demnitatea patriarhală a Bisericii autocefale din România, de către Patriarhia Ecumenică”, a declarat anul trecut Sanctitatea Sa Bartolomeu I.

Patriarhul României, Preafericitul Daniel
În Sfânta Masă a fost încorporată atunci lista cu numele tuturor eroilor români cunoscuți din istorie (aproximativ 350.000), pentru a marca în mod simbolic actul de construire a catedralei ca o jertfă istorică a întregului popor român pentru credință, independență națională și libertate întru Dumnezeu.
Într-un mesaj transmis după sfințirea altarului Catedralei Naționale, Patriarhul Daniel a amintit că proiectul acesteia a fost inițiat de Regele Carol I după dobândirea Independenței României.
Mihai Eminescu și Ioan Slavici au fost primii intelectuali care au susținut ideea construirii în București a „Catedralei Mântuirii Neamului”, ca mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru independența națiunii, mai preciza atunci Preafericirea Sa.
Astfel, înțelegem că prima titulatură sub care este cunoscut acest sfânt lăcaș – „Catedrala Mântuirii Neamului” – reprezintă mai degrabă un simbol identitar decât unul teologic propriu-zis.
Preluat de pe : https://catedrala-nationala.ro/conceptul-catedralei/


Evenimentul are loc pentru a marca Centenarul Patriarhiei Române. În 2025 se împlinesc 140 de ani de când Bisericii Ortodoxe Române i-a fost recunoscut statutul de Biserică Autocefală și 100 de ani de când a fost ridicată la rangul de Patriarhie.


Dumnezeu să călăuzească mult jertfelnicul popor român spre mântuire dându-i un voievod care a îmbrăcat cămașa albă a morții conștient că jertfa sa va împlini destinul unei națiuni iubitoare de Dumnezeu!
Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeul nostru, întărește, Doamne, acest popor în dreapta credință a strămoșilor lui și întinde-Ți slava și lumina și iubirea peste această bucată de Rai, Grădina Maicii Tale, în vecii vecilor!
Amin!