Madeleine Davidsohn: Zi de sărbătoare la Haifa

Fără îndoială  Ziua Limbii Române este o zi de sărbătoare pentru întreaga țară, pentru întreg poporul român. Este ziua în care simți mai mult ca oricând apartenența și ești mândru de ea.

Dar, dacă acesta onorată zi, este sărbătorită în sala Consulatului Român din Israel, din orașul Haifa, o sală plină de lume, dintr-un capăt în altul, de nu ai loc să arunci un ac, acest lucru poate fi uimitor.

Și totuși, așa a celebrat evenimentul, comunitatea israeliană de origine  română în frumosul oraș, de pe muntele Carmel.

Excelența sa, domnul  Adrian Brâncoveanu, Consul General  al Românei, a binevoit să organizeze și să patroneze această memorabilă zi  în incinta Consulatului din Haifa și nenumărați au fost cei care au răspuns invitației cu emoție și dor.

Dar pe lângă publicul  local au venit să cinstească remarcabilul eveniment  musafiri din România invitați ai Consulatului.

Cântărețe de muzică  populară au întregit programul cu acordurile cântecelor și horelor din ținutul natal, atât de îndrăgite.

Printre invitații serii au ajuns din România  personalități ilustre în pictură și literatură.

Domnul Adrian Buga expert  în pictură, curator, consilier ministerial și de-asemenea consilierul Casei Regale. Domnul Adrian Buga a adus cu sine tablouri ale pictoriței de origine evreiască Eva Cerbu, care  au împodobit pereții sălii de conferință.

Dragoș Nelersa, Președintele Asociației Scriitorilor Israelieni de Limbă Română a invitat-o pe doamna Carmen Dimitriu profesor de limbă și literatură română, care susține aici în Israel cursuri de limbă română pentru cei care doresc să învețe românește, să  ne vorbească despre genul oniric, fantastic,  mai puțin cunoscut și studiat în școală.

Vorbind despre acest gen, ea a amintit  de cel mai recent volum al meu  de proză scurtă,  ,,REVELATIA” și astfel am avut plăcerea unei lansări de carte în cadrul acestui eveniment deosebit. S-a recitat din Eminescu,  traduceri de volume românești în ivrit, într-un cuvânt, artă  și artiști.

Timp de trei ore, toți participanții la întâlnire au vorbit și au simțit românește.

Un eveniment de neuitat!

Adaugă un comentariu

Despre noi

Asociația Anima Fori - Sufletul Cetății s-a născut în anul 2012 din dorința unui mic grup de oameni de condei de a-și pune aptitudinile creatoare în slujba societății și a valorilor umaniste. Dorim să inițiem proiecte cu caracter științific, cultural și social, să sprijinim tineri performeri în evoluția lor și să ne implicăm în construirea unei societăți democratice, o societate bazată pe libertatea de conștiință și de exprimare a tuturor membrilor ei. Prezenta publicație este realizată în colaborare cu Gazeta Românească.