Simpozion dedicat lui Bartók Béla și culturii populare românești, la Budapesta

Catedra de Filologie Română din cadrul Facultății de Litere a Universității Eötvös Loránd din Budapesta organizează luni, 16 martie, de la ora 18.00, un simpozion literar-artistic intitulat „Bartók Béla și cultura populară românească”. Evenimentul va avea loc în Sala Kodály a facultății (clădirea F), situată pe bulevardul Múzeum nr. 4. Manifestarea își propune să evidențieze relația dintre marele compozitor și cercetător al folclorului, Bartók Béla, și tradițiile muzicale românești, temă de mare importanță pentru studiul interferențelor culturale din spațiul carpatic. Programul simpozionului va fi deschis de prof. univ. dr. habil. Nagy Levente, șeful Catedrei de Filologie Română. Prof. univ. dr. habil. Florin Cioban, lector al Institutului de Istorie Literară, va susține prelegerea „Bartók și folclorul bihorean”. Despre colindul „Cerbul”, într-o variantă din Bihor, va vorbi Ionuţ Mateiu, de la Facultatea de Litere a Universității din Oradea, iar prof. univ. dr. habil. Nagy Levente va prezenta comunicarea „Bartók și cântecele patriotice românești”. Programul se va încheia cu un moment muzical: interpretarea a șase dansuri românești compuse de Bartók Béla, în interpretarea lui Gulyás István, de la Academia de Muzică din Budapesta.

1 comentariu

Despre noi

Asociația Anima Fori - Sufletul Cetății s-a născut în anul 2012 din dorința unui mic grup de oameni de condei de a-și pune aptitudinile creatoare în slujba societății și a valorilor umaniste. Dorim să inițiem proiecte cu caracter științific, cultural și social, să sprijinim tineri performeri în evoluția lor și să ne implicăm în construirea unei societăți democratice, o societate bazată pe libertatea de conștiință și de exprimare a tuturor membrilor ei. Prezenta publicație este realizată în colaborare cu Gazeta Românească.