Elena Esther Tacciu: „Israel-România, o singură carte.” (I)

de Irina Airinei

Printre numeroasele personalităţi fălticenene de talie europeană pe care această pitorească urbe cu tradiție culturală impresionantă le-a dăruit lumii, se numără și prestigioasa eseistă, critic, teoretician literar și poetă Elena Esther Tacciu (Rozenberg), născută la 6 dec. 1933. Înscriindu-se în șirul valorilor legate cumva de efervescenţa culturală a acestui mic oraş, în tradiția și atmosfera Lovineștilor, a lui Sadoveanu, Creangă, Arthur Gorovei, Nicolae Istrati, Theodor Stefanelli, Nicolae Beldiceanu, Ion Dragoslav, Ion Irimescu, Aurel Băieşu, Anton Holban și alții, Elena Esther Tacciu este, ca și Sofia Ionescu-Ogrezeanu (prima femeie neurochirurg din lume) o deschizătoare de drumuri (în eminescologia comparată).

Urmează școala secundară în Rusia, Tașkent, Harkov și Cernăuți unde se refugiază în timpul războiului, apoi, la București, Școala Centrală și cursurile Facultății de Filologie (1955-l960), având eminenți profesori, iar în 1973 își ia doctoratul cu o teză remarcabilă.

A fost o dedicată profesoară de liceu, predând literatura română și universală. În amintirile despre mama ei, fosta mea colegă de clasă de la Liceul „Iulia Hasdeu” din București, Raluca Tacciu, povestește: „Liceul ‚Electronicaꞌ, unde preda mama, era imens, cu multe cămine, pentru că mulți copii erau veniți de la țară, și, prin urmare, erau interni. Nu aveau nici de unele: nici haine groase pentru iarnă, nici medicamente, nici nimic. Dar, după cum spunea mama, erau ‚copii buni, copii dotațiꞌ, pe care ea îi iubea, și pentru care își dădea tot sufletul. Era prin anii ’70, și mama, ocrotitoare, îi îngrijea… Le îngrijea nu numai sufletul, predându-le lecții pentru care aducea de acasă plăcile de muzică simfonică pe care le ascultam în serile însingurate, ci și trupul lor firav de copii ai nimănui, departe de părinți și de o familie iubitoare.”

Debutează, în 1970, în prestigioasa revistă „Limbă și literatură” cu articolul „Fantasticul în ‚Țiganiadaꞌ.

Cuprinzând șase eseuri, șase mituri romantice ale fantasticului și melancoliei însoțite de o Addenda de texte filosofice și confesiuni ale romanticilor europeni și români, volumul de debut „Mitologii romantice” (1973) anunță un spațiu de cercetare predilect al Elenei Tacciu. Romantismul e studiat prin Mitul îngerului căzut, Mitul strigoiului. Avatarurile melancoliei eminesciene, motivul ruinelor și cel al dorului în „Trecut-au anii” și „Mortua est”, relevă caracterul arhetipal al viziunilor sale. Elena Tacciu este o rafinată analistă a poeziei romantice românești.

Discursul din „Trei poeți preeminescieni” (1978) și din antologicul volum „Eminescu, poezia elementelor” (1979) este de inspirație bachelardiană. Autoarea pornește de la o matrice multiplă de interpretare, fiind în permanent dialog de idei cu James Frazer, Roger Caillois, Mircea Eliade, Claude Levy-Strauss, Gaston Bachelard, René Guenon, Gilbert Durand, Jean Burgos, Northon Frye.

Cercetătoarea va continua cu monumentalul studiu „Romantismul românesc” (I-III, 1982-1985).Aria de interes a temei se va extinde la „romanul unei influențe” în „Aventura lui George Gordon Byron” (1977): o încercare de psihanaliză a ecourilor liricii byroniene în spațiul românesc. Spiritul revoluționar francez al romanticilor români C. A. Rosetti, Cezar Bolliac, Ioan Catina, B. P. Hasdeu , Mihai Eminescu, Alexandru Macedonski coincide stilistic cu ipostaze bine găsite din opera revoluționarului poet de respirație europeană. Analogii intrepide cu Osian, Milton, Shakespeare, Hugo, Lamartine, J. J. Rousseau ș. a. dau studiului o perpectivă comparată, definind-o pe autoare drept una dintre cele mai importante cercetătoare ale romantismului european.

În 1990 emigrează în Israel.

„Poeziile publicate în volume și în presa din Israel integrează culturii mele de critic literar experiența existențială a ultimilor ani. Israel-România, o singură carte.(…) Preocuparea astrologică mi-a completat tehnica portretelor de creatori prin sondarea psihanalitică a tipului astral.” mărturisește scriitoarea.

În România, publică recenzii, studii de critică literară, eseuri și poeme, în revistele: „România Literară”, „Caiete critice”, „Luceafărul”, „Ramuri”, „Viața Românească”, „Revista Cultului Mozaic”. Continuă, apoi, în Israel în publicațiile „Viața noastră”, „Facla”, „Ultima or㔄Orient Expres”, „Tribuna” și „Minimum”- aici semnează și o rubrică permanentă de astrologie.

La Tel Aviv, publică volumul „Umbra copacului”, editat de ACMEOR: poeme originale și traduceri din literatura israeliană și rusă a unor poeți evrei: Bialik, Yehuda Amichai, Boris Pasternak, Osip Mandelstam.

Urmează volumul „Stele Regale”, București, Ed. DuStyle, 1997: portrete astrologice sub pretextul zodiilor nativității, profiluri de creatori celebri. În antologia poeților israelieni de limba română „Arborele memoriei” Editura Orion, apar câteva din poemele ei.

I se acordă Premiile Uniunii Scriitorilor din România în 1982, „Sara și Haim Ianculovici în 1993 și o mențiune la concursul „Arcadia” în 1995. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România, a Asociației Scriitorilor de Limbă Română din Israel, a Comitetului International Byron.

Carte frumoasă, cinste cui te-a scris…