A DOUA ROMÂNIE, 6 ani de programe dedicate celor care promovează România în lume

Pe 14 noiembrie 2014, la TVR Internațional se difuza în premieră o nouă emisiune dedicată românilor din afara granițelor României, cu scopul de a aduce în atenția publicului evenimentele, preocupările și realizările acestora.

De 6 ani, în fiecare seară de joi, membri activi ai comunităților românești din diaspora, precum și personalități din lumea artei, literaturii, sportului sau afacerilor împărtășesc publicului emisiunii detalii despre evenimentele pe care le organizează, despre performanțele lor internaționale, legătura cu România, dar și despre întâlnirile de suflet cu conaționalii din diferite colțuri ale lumii.

„Să întâlnești atât de mulți oameni excepționali, ale căror merite sunt recunoscute la nivel internațional este un privilegiu pentru un jurnalist. Am învățat de la invitații acestei emisiuni cât de importantă este contribuția fiecăruia dintre noi la imaginea comunității pe care o reprezentăm. Din acest motiv, cred că este datoria noastră să facem o reverență în fața celor care alcătuiesc A DOUA ROMÂNIE în afara granițelor țării”, mărturisește Corina Dobre, moderatorul emisiunii.

„De 6 ani suntem în strânsă legătură cu cei care, indiferent de locul în care i-a purtat destinul, simt românește și poartă în suflet țara în care s-au născut sau care i-a format, iar mulți dintre aceștia au devenit colaboratori constanți ai emisiunii. Este o onoare și o bucurie să contribuim și noi la consolidarea relației pe care acești adevărați ambasadori culturali ai României o au cu țara lor de origine”, declară Liliana Văduva, producătorul emisiunii.

Chiar și în acest an dificil, marcat de criza pandemică, jurnaliștii din echipa emisiunii au comunicat constant cu românii din întreaga lume, realizând reportaje apreciate de telespectatori și demonstrând că atunci când există solidaritate, oamenii pot fi împreună, în ciuda distanței. Nu au lipsit edițiile speciale, dedicate sărbătorilor tradiționale sau evenimentelor de importanţă majoră pentru românii de pretutindeni.
A DOUA ROMÂNIE, emisiunea care le este dedicată, își continuă parcursul și poate fi urmărită în fiecare joi, de la ora 21.00 și vineri de la 04.00 și 12.30 (orele României).

Moderator: Corina Dobre

Jurnalişti: Virginia Ghiţă, Lucian Băbeanu, Sandrino Gavriloaia
Documentarist: Gabriela Mocanu

Producător: Liliana Văduva

Adaugă un comentariu

Despre noi

Asociația Anima Fori - Sufletul Cetății s-a născut în anul 2012 din dorința unui mic grup de oameni de condei de a-și pune aptitudinile creatoare în slujba societății și a valorilor umaniste. Dorim să inițiem proiecte cu caracter științific, cultural și social, să sprijinim tineri performeri în evoluția lor și să ne implicăm în construirea unei societăți democratice, o societate bazată pe libertatea de conștiință și de exprimare a tuturor membrilor ei. Prezenta publicație este realizată în colaborare cu Gazeta Românească.