AFnews3. CIOCNIREA CIVILIZAȚIILOR
Angela Merkel, în discursul ținut în fața partidului pe care îl conduce (2010), a declarat că: „imigranții trebuie să se integreze și să adopte cultura și valorile germane“. “Noi ne simțim legați de valorile creștine. Cel care nu acceptă acest lucru, nu-și are locul aici”. „Subvenționarea imigranților nu este deajuns, Germania are dreptul să aibă niște exigențe față de aceștia, cum ar fi ca ei să cunoască limba germană și să nu mai existe căsătorii forțate”.
http://www.lefigaro.fr/international/2010/10/17/01003-20101017ARTFIG00129-angela-merkel-admet-l-echec-du-multiculturalisme-allemand.php
Într-un discurs din 5.02.2011, David Cameron, fostul Prim – Ministru al Marii Britanii, afirma că „multiculturalismul a dus la izolarea comunităților una de alta. Aceste societăți paralele nu se dezvoltă conform valorilor noastre. Noi nu le-am dat o viziune despre ce este societatea noastră”. El face un apel la Europa „să se trezească și să privească la ceea ce se petrece la granițele ei”. http://www.lemonde.fr/europe/article/2011/02/06/les-propos-de-cameron-sur-le-multiculturalisme-font-polemique_1475928_3214.html
Sunt situații când tradițiile și obiceiurile civilizațiilor alogene sunt de-a dreptul barbare (în raport cu principiile civilizației europene), ori intră în contradicție flagrantă cu legile europene, cum ar fi exciziunea la fete (în unele comunități de origine africană), obligarea la căsătorie a unor fete tinere de 12-15 ani cu alesul părinților lor, cu poligamia acceptată de musulmani, ori cu „crimele de onoare”, recte uciderea unor fete care au respins un pretendent dorit de bărbații familiei. In general, aceste situații sunt tratate foarte discret, fără prea mult tapaj mediatic, în cazul contrar ziariștii putând fi taxați drept neo-naziști, ori rasiști sau islamofobi. Partizanii blocării imigrației aduc și argumentul pericolului terorist întrucât, doar din ce a răzbătut în presă, un număr de câteva mii de potențiali teroriști s-au infiltrat printre cei peste 1,5 milioane de imigranți veniți în mai puțin de doi ani.
O altă problemă apare când reprezentanții civilizației musulmane cer imperativ să fie respectate preceptele lor religioase, obiceiurile și tradițiile lor, aflate în conflict cu cele europene: purtatul niqabului (haina care acoperă integral corpul și fața femeilor) de către femei, amenajarea de orare separate pentru femei și bărbați la piscine, consultarea femeilor numai de către medici femei, asigurarea unui meniu „Halal” la toate cantinele și restaurantele, etc. Prin acceptarea chiar și a unora dintre aceste pretenții, se diluează conținutul identității naționale sau civilizaționale europene, cetățenii putând lua oricare dintre identitățile dorite de ei. Trecutul istoric, tradițiile milenare, obiceiurile locale devin chiar deranjante și ignorate de mare parte dintre cetățeni, primarul orașului Bordeaux renunțând chiar la Bradul de Crăciun, pentru a nu jigni sensibilitatea locuitorilor săi musulmani. Si astfel, paradoxal, nu ne regăsim într-o identitate universală ci, pur și simplu, se pierde orice identitate. Astfel ar apărea popoare fără trecut istoric, fără tradiție, fără reguli morale clare.
Desigur că există și opinia opusă, care idealizează multiculturalismul, conviețuirea mai multor civilizații (în realitate, este vorba doar de două principale: cea europeană și cea musulmană). In acest caz, partizanii multiculturalismului respectă „ad litteram” principiile etice ale civilizației europene (uitând însă că reprezentanții islamului extremist își respectă doar propriile principii, printre care se regăsește și cel de eliminare a religiei creștine). Printre comandamentele esențiale ale civilizației europene se află și TOLERANȚA. Pornind de la „iubește-ți aproapele ca pe tine însuți” și terminând cu „dacă cineva îți dă o palmă, întoarce și celălalt obraz”, toleranța și bunăvoința față de „străin” a devenit un principiu absolutizat al politicii europene (stând și la baza ideologiei „corecte politic”). In acest caz se face referire la un cuvânt nou introdus în vocabularul politic : „incluziunea”. Aceasta înseamnă că în interiorul civilizației autohtone, europene, pot (co)exista pașnic și alte civilizații fără ca acestea să trebuiască să renunțe la vreunul dintre preceptele lor religioase, regulile lor de viață, la obiceiurile și tradițiile lor.
Prin această atitudine „internaționalistă”, anti-identitară, clasa politică europeană este pe cale de a se rupe de populație. In majoritatea statelor Europei, partidele de extremă dreapta câștigă teren, deoarece populația (încă) majoritară se teme de viitor, de pierderea identității sale, se teme că o să dispară ca entitate națională. In Franța, Frontul National câștigă voturi contând tot mai mult în lupta pentru putere. In Austria, aproape că a fost ales un președinte de extremă dreaptă. In Ungaria partidul extremist (anti-islamic și antisemit, „Jobbik”) a intrat în Parlament și are o influență tot mai mare în viața politică. In Polonia, partidul (foarte) de dreapta al lui Kaczinsky se află la putere. In Germania, partidele tradiționale pierd tot mai mult teren în fața extremei dreapta, de tip „Pegida” sau AFD (în USA, un candidat socialist (de la stânga stângii), Bernie Sanders, a concurat cu șanse reale pentru investitura democrată, iar un candidat de extremă dreapta, Donald Trump, a devenit președintele USA).
Însăși biserica catolică a intrat în această dispută, situându-se fără nicio ezitare de partea musulmană. La 16 aprilie a.c., Papa Francisc, cel atât de popular printre oamenii de rând ai Europei și din întreaga lume, a făcut o vizită la un centru pentru refugiați din Grecia, în insula Lesbos. La sfârșitul vizitei el le-a spus migranților (care, în marea lor majoritate, nu aveau nicio șansă să fie acceptați legal în Europa) : ”Nu sunteți singuri!”, apoi s-a reîntors la Roma împreună cu șase familii de migranți sirieni musulmani. Însă în tot timpul vizitei sale, nu a scos niciun cuvânt despre creștinii din Orient, masacrați de islamiștii extremiști și amenințați cu dispariția fizică ! Prin 2014, pe vremea când Europa începea să construiască garduri în fața afluxului de refugiați, Papa Francisc a cerut în mod solemn fiecărei parohii de pe continent, să primească câte o familie de migranți, refuzând ostentativ, în contradicție cu dreptul internațional, să facă vreo diferență între refugiații care fug să își salveze viețile și migranții economici, în căutarea unei vieți mai bune.
4. QUO VADIS, EUROPA ?
Criza Economică
Acum, Europa se află în fața alegerii unei politici demografice coerente cu politica economică: ori să crească populația (prin creșterea natalității și/sau prin imigrație), să asigure forța de muncă necesară unei economii în continuă expansiune (și prin repatrierea locurilor de muncă din industrie), ori să treacă la o politică economică bazată pe oprirea creșterii sau chiar de descreștere economică, în raport cu forța de muncă disponibilă pe piața locală a muncii.
Criza politică
În această etapă (și în special în perioadele electorale), pentru a se putea diferenția din nou, partidele tind să alunece spre propriile extreme; o parte dintre socialiști re-devin tot mai de stânga, iar o fracțiune a conservatorilor, tot mai de dreapta. Acest fenomen a fost accentuat de efectele economice și psihologice ale valului de imigranți care a depășit milionul în anul 2015 și a continuat într-un ritm susținut. Este interesant de remarcat că ambele extreme, fie ele de stânga sau de dreapta, sunt antieuropene. Formațiunile de extrema stângă neagă ”identitatea națională” și cea europeană, fiind partizanele „multiculturalismului” și ale „corectitudinii politice” (dar care, susținând revendicările masivei imigrații musulmane, au devenit antisemite), în timp ce formațiunile de extremă dreapta, fiind ultra-naționaliste, sunt xenofobe, islamofobe și antisemite.
In aceste momente de criză majoră, accentuată de declanșarea unei migrații nemaiîntâlnite în istoria modernă, un procent însemnat din locuitorii țărilor europene se declară net împotriva primirii migranților pe teritoriul național Această atitudine de autoprotecție face jocul mișcărilor de extremă dreapta, naționaliste, care se opun cu îndârjire primirii de refugiați, atrăgând astfel voturile nu doar ale extremiștilor, ci și ale celor care se tem de „invazia” unei populații alogene, musulmane și care ar putea fi și o modalitate de infiltrare a unor teroriști islamiști. Astfel, politicienii „de centru” și-au pierdut puterea de atracție, populația respingând acțiunile lor „corecte politic”, care însă pun în pericol însăși identitatea europeană a cetățenilor autohtoni (încă) majoritari. Tot mai multe state construiesc garduri la frontiere și introduc legi (cel mai des prin referendum pentru a justifica prin „voința poporului” deciziile lor de izolare și de „ieșire din Europa”), cu scopul de a interzice imigrația persoanelor din Orientul Mijlociu sau din Africa și pentru a putea aplica politici economice, fiscale, vamale și demografice „naționale”. State europene precum Polonia, Ungaria, Slovacia, Marea Britanie, sunt partizane ale unei suveranități întărite, ale unui protecționism economic, punând astfel sub semnul întrebării însăși existența Uniunii Europene.
Criza demografică
Tinerii, urmași ai primilor imigranți, născuți deja în țările europene, trăiesc în prezent o perioadă de stagnare economică, suferind de un șomaj de masă și o discriminare marcată în concurența pentru locurile de muncă. Ca urmare, s-a născut o tensiune tot mai accentuată între „autohtoni” și „imigranții” de a doua și a treia generație. Prin stabilirea imigranților în cartierele periferice ale localităților, cartiere care au devenit cu timpul majoritar musulmane, a apărut un fenomen de ghetoizare, de comunitarism, de căutare a unei identități pierdute. In acest moment, în majoritatea țărilor europene dezvoltate, aceasta comunitate de religie musulmană, în calitate de cetățeni europeni, cere respectarea (sau chiar impunerea) tradițiilor specifice lor, ale regulilor lor religioase, ale istoriei specifice lor. In majoritatea statelor europene (dezvoltate) s-a născut un conflict latent între „autohtoni” și „alogeni”, considerați (sau care se consideră ei înșiși) „cetățeni europeni de rangul doi”.
Actualul val de migranți, întâmpinați în prima clipă cu entuziasm în Germania, s-a dovedit peste tot a nu fi o sursă de forță de muncă utilizabilă, în primul rând din cauza slabei calificări a proaspeților imigranți, cât și din cauza necunoașterii limbii țărilor gazdă.
Criza identitară
S-ar putea ca, în mod aparent paradoxal, tocmai această criză să devină cea mai importantă, și care va determina modul în care celelalte crize vor putea să fie (sau să nu fie) soluționate.
În Germania, lobbyul magnaților financiari nu doar că a întâmpinat cu bucurie valul imens de refugiați care a sosit în Europa în anul 2015 (și continuă să vină și azi), dar chiar i-a invitat să vină, deoarece economia ei suferă de o permanentă lipsă de forță de muncă, indiferent de faptul că imigranții reprezintă o altă cultură, o altă civilizație aflată în conflict cu civilizația europeană. „Exact de oameni ca aceștia avem nevoie la Mercedes !” se entuziasma Dieter Zetsche (PDG Daimler-Benz) văzând că vin în Germania sute de mii de refugiați, în 2015. „Oameni tineri, viguroși și dotați cu o formație solidă”. Șeful de la Daimler-Benz vorbea chiar de un al „doilea miracol german”, asemenea celui pe care l-a cunoscut Germania odată cu sosirea imigranților italieni, apoi turci, în anii ‘50 și ‘60. „Tinerii (spunea Dieter Zetsche), care au întreprins această călătorie atât de periculoasă spre Europa și care au tăiat punțile cu țara lor, nu vin să profite de „Statul Providență”, ci pentru a-și reface viața.” Mai mulți președinți ai unor mari grupuri germane făceau aceleași planuri (pur teoretice) și jubilau: „Acest aflux masiv de imigranți este o investiție în viitor și ar permite să regleze o dată pentru totdeauna consecințele crizei demografice care riscă să plombeze piața forței de muncă și sistemul social” („Le Point”, Pascal Hugues, 01.02.2016).
Însăși Dna Merkel, încă din primele zile ale sosirii valului masiv de imigranți, a declarat că Germania este deschisă tuturor imigranților și toți sunt bineveniți în Europa. Și astăzi sunt mulți, începând cu partidele de stânga și de extremă stânga, care se bucură de sosirea imigranților și pun mai presus de toate dreptul acestora la o viață mai bună, în siguranță.
Iar acum, concluzia unui ziar Elvețian este ca : « Prea puțini refugiați au găsit un loc de muncă în Germania. Integrarea refugiaților pe piața muncii se face cu greutate. Lipsa cunoștințelor de limbă (germană), birocrația administrativă și slabul nivel de calificare sunt obstacolele integrării”. (https://www.letemps.ch/economie/refugies-ont-trouve-un-emploi-allemagne)
Site-ul de informații „Mediapart” (apropiată de extrema stângă) din Franța, vorbind de „multiculturalismul” dintr-o localitate (Saint-Denis) în care procentul de musulmani arabi și africani este deosebit de ridicat, scria : „Pentru că el conține în sânul său toate componentele societății franceze, Saint Denis este un oraș-laborator în care se construiește Franța de mâine, unde toți cetățenii, credincioși sau nu, își au locul lor, în ciuda clișeelor, a insultelor, a stigmatizărilor repetate de către presă sau politicieni. In asociațiile noastre, în munca noastră, prin participarea cotidiană la viața orașului nostru, noi contribuim la construcția acestei societăți. Și noi suntem mândri că acestea se întâmplă la Saint-Denis.” (https://blogs.mediapart.fr/edition/les-invites-de-mediapart/article/190516/notre-fierte-de-vivre-saint-denis).
Astfel, Europa are de ales între încercarea de menținere a civilizației iudeo-creștine bi-milenare, sau dizolvarea propriei identități într-un multiculturalism care s-ar putea dovedi fragil în fața dictaturii religioase a unei civilizații radicale, extremiste, pentru care democrația este un sistem inamic care trebuie înlăturat, în locul ei impunându-se, exclusivist, legea coranică a shariei.
Acestea sunt (probabil) problemele esențiale cu care se confruntă Europa. De modul în care va răspunde la crizele economică, politică, demografică și (mai ales) identitară, va depinde dacă copiii și nepoții noștri vor trăi într-o Europă unită și prosperă (pe care am cunoscut-o noi), ori într-o Europă divizată și conflictuală, supusă permanent pericolului de atentate teroriste, în care trecutul, istoria, tradițiile, criteriile etice și estetice valabile de peste 2000 de ani vor fi fost șterse cu buretele și înlocuite cu principiile vreunei alte civilizații, poate chiar musulmană.
Adaugă un comentariu