Maria Găitan Mozes
CASCA
Ştirbită si arsă
de focul iadului strâns într-o
şarjă
ori poate atinsă
de-un proiectil
stă
casca
cu gura întoarsă spre
cerul limpede
ca un ochi de copil.
Cândva
casca
a fost a cuiva.
A apărat un soldat
sa nu-i toarne
în creştet
soarele
foc
şi poate să-i poarte
noroc
ca moartea
din ochii ei hulpavi
să-l piardă.
Acum
a rămas un cuib cu
uscăciuni şi ţărână
împărăţia unei lumi de
gângănii mărunte
aburcând-o
ca pe un munte.
Pitită
după un dâmb
între smocuri de iarbă
şi pâlcuri de flori
casca adună
uitare, rugină…
Cândva casca aceasta a fost a
cuiva…
Foto: Irina Airinei
Adaugă un comentariu