AFnews
Editura Universul Academic și Editura Eurocarpatica 2022
O mărturie zguduitoare scrisă cu talent și dăruire sufletească de un compatriot de dincolo de Prut; o carte care se citește pe nerăsuflate și pe care o recomand tuturor; o mărturie-document care ar trebui studiată în toate școlile din țară!
Mult timp am crezut ca etalonul suferinței îl găsim în închisorile comuniste. Când au apărut însă mărturiile celor care au supraviețuit deportărilor în Siberia m-am cutremurat descoperind soarta înfiorătoare la care au fost supuși frații noștri Basarabeni și Bucovineni. Acum, citind cartea lui Ion Iovcev, îmi dau seama că noi, românii, am avut o soartă de martiri. Toți am fost răstigniți pe crucea lui Iisus. Multi își continua și azi martiriul. E cazul confraților din Transnistria.
Noi, Românii, supraviețuim de doua mii de ani, în pofida năvălirilor care au trecut peste pământul țării. De-a lungul istoriei, Rușii au vrut sa ne desființeze și ca țară și ca neam. Și nu au fost singurii. În cartea „În Umbra Europei”, Robert Kaplan afirma, ca de altfel și alți scriitori, că însăși existența noastră reprezintă un miracol. Am supraviețuit, dar așa cum am scris în cartea Românii și România, nu este suficient. Trebuie să învingem. Fratele Iovcev ne arată că putem învinge. O dovedește
Liceul românesc „Lucian Blaga” din Tiraspol.
Ion Iovcev s-a născut în perioada sovietică într-un sat din Basarabia. Tatăl său, deși de origine etnică bulgară, învață la o școală românească și devine mare admirator al României. Mama sa are rădăcini adânci românești. Amândoi sunt basarabeni. De la tatăl său, autorul a învățat să fie integru. De la mama sa a primit cei șapte ani de acasă pe care i-a purtat cu cinste toata viața. Ion crește în satul natal cu limba maternă româna, dar la școală e obligat sa folosească alfabetul cirilic și să se declare moldovean. Studiile superioare le face la Tiraspol, oraș comunist și rusificat. La universitate se specializează în fizică și matematică și ajunge profesor de școală și, ulterior, director de liceu. În acea perioadă începe și lupta pentru identitate.
Pe fundalul luptei pentru identitate lingvistică și etnic, autorul ne prezintă o frescă socială a vietii din anii târzii ai Uniunii Sovietice când oamenii nu mai erau arestați în mod automat, dar zbuciumul de zi cu zi pentru supraviețuire era acerb. Ca student, Ion pleacă în fiecare vacanță să muncească fie în Kazakstan, fie în Siberia ori în Munții Altai, unde descoperă lumi diferite și cumva paralele celei oficiale. Condițiile sunt foarte grele, dar pentru a se întreține a trebuit să muncească. Despre Siberia, unde întâlnește și deportați din Basarabia, el scrie: „Am traversat Siberia, am văzut cum trăiesc localnicii și am înțeles că Moldova este un loc rupt din rai.” (p. 60). Poate așa se explică de ce Rușii țin cu dinții de Basarabia. Dezmembrarea Uniunii Sovietice și independența Moldovei le aduce noi speranțe basarabenilor și dorința reunificării cu țara. Am trăit personal acele momente pentru că, în 1989, mă aflam la Chișinău ca reporter al Vocii Americii și pentru că, ulterior, am revenit de mai multe ori în Basarabia și am fost în vizită și laTiraspol. Evoluția firească pro-română a evenimentelor a fost, însă, blocată. Și totuși, Chișinăul a adoptat alfabetul latin și a militat pentru limba română. Pe de alta parte însă, la instigația Moscovei, autoritățile din Tiraspol au declarat independența așa-zisei republici nistrene și au declanșat un efort perfid de rusificare a românilor moldoveni.
Rusii sunt îngroziți de ideea că moldovenii sunt români. Autoritățile din Tiraspol resping cu îndrăcire adoptarea grafiei latine în școlile românești din Transnistria. Ele cer imperativ ca limba să fie scrisă în grafie cirilică și să fie numită ‘moldovenească’. Și aici începe tragedia de peste 30 de ani descrisă de Ion Iovcev care luptă pentru menținerea românismului… Dumnezeule mare, câtă ipocrizie! Dece se tem Rușii? Ce fel de oameni sunt ei?
La scurt timp după proclamarea independenței Nistrene, Moscova trimite la Tiraspol cazaci șovini și înrăiți, infractori eliberați din pușcării și diverși indivizi dubioși. Îmbrăcați în uniforme de camuflaj, aceștia patrulează, înarmați, pe străzi și intimidează populația. În același scop de intimidare a populației moldo-române, autoritățile de la Tiraspol au înarmat și elementele criminale locale. (p. 81) În consecință, Transnistria rămâne suspendată între un trecut Marxist, o Rusie expansionistă, o Moldovă neputincioasă și ambiguă și o Românie distantă, care ea însăși se zbate să iasă de sub controlul fostei securități.
Metodele de intimidare ale KGB-ului din Tiraspol sunt draconice și variază de la amenințări până la asasinate. În luna mai 1992, Alexei Conovalev, vice-primar al satului Caragaș, îndrăznește să înalțe tricolorul românesc pe clădirea primăriei. La scurt timp după aceasta, Alexei dispare și de-abia în octombrie i se găsește cadavrul aruncat într-o fântână abandonată. În paralel, școlile românești sunt continuu amenințate și timorate. La școala din Grigoriopol, de exemplu, un cazac în uniformă militară intră într-o clasă și împușcă rând pe rând toate cele 26 de litere ale alfabetului latin afișate pe un perete. Autoritățile din Tiraspol au făcut orice, susține Iovcev, „pentru a trezi ura împotriva a tot ce este românesc și împotriva populatiei din dreapta Nistrului.” (p. 93) Cu un profund simț misionar, Ion Iovcev nu se lasă însă intimidat și își continuă munca de educator. Și face acest lucru timp de 30 de ani, fără compromisuri și fără să renunțe la limba maternă și la programa analitică româneasca a școlii. Iată ce scrie el la pagina 97. „Limba româna îmi este leagăn deoarece am primit această dragoste de limba de la părinții mei, de la mama și tatăl meu care au învățat în perioada interbelică în școala româneasca.” Apoi, continuă el… „Când, după 1989, am trecut pentru prima dată Prutul, în pofida propagandei oficiale, am înțeles că suntem același popor, același neam, că vorbim aceeași limbă.”
Propaganda oficiala promovată de Moscova a sucit totuși mințile multor locuitori din Transnistria. Numeroși ruși din zonă au profitat de ea, deși nu toți au fost adepți ai politicii separatiste. În același timp, unii români basarabeni au trecut de partea inamicului si s-au purtat câinește cu proprii lor frați. Autorul ne oferă nominal asemenea exemple. În ce privește soarta românului de neclintit Ion Iovcev, citez dintr-o scrisoare pe care mi-a trimis-o recent: „Am fost amenințat cu moartea, la telefon, chemat pe la procuratura separatistă, pe la tribunale, am fost scos din casă, băgat într-o mașină și amenințat cu moartea băgându-mi o grenadă la piept… Numai Dumnezeu știe cum am fost salvat.”
În ce privește școala pe care a condus-o, în decursul anilor, aceasta a fost devastată de două ori. Iată ce scrie autorul: „Prima devastare a avut loc în luna octombrie 1994, iar a doua, cea mai sălbatică, a fost organizată și îndeplinită la 15 iulie 2004.” …Vandalii au spart ușile, au devastat mobilierul, au avariat instalațiile electrice și țevile de apă, au confiscat arhiva, au ars cărțile în limba româna, au spart ferestrele… Aceiași vandali au smuls icoanele de pe pereți împreună cu portretele marilor noștri clasici Eminescu si Creangă… „Doamne!” Se întreabă autorul, „de ce atâta răutate în lumea asta?” (p. 165) Ion Iovcev, împreună cu profesorii, părinții si elevii scolii, obțin, totuși, ajutorul fraților din Moldova și România și refac liceul care își reia misiunea. Apoi, în 2007 are loc ceremonia de decernare a diplomelor de bacalaureat a primei promoții a Liceului „Lucian Blaga” din Tiraspol. Absolvenții se prezintă la ceremonie cu fruntea sus, dar nu vor uita nici odată prin ce au trecut pentru a-și menține dreptul de a fi români și eventual de a se reuni cu țara, așa cum s-a făcut în 1918. În această idee, Iovcev mărturisește că a sperat că unirea se va repeta în 2018, dar nu a fost să fie. „Unirea nu s-a împlinit încă,” scrie el la pagina 233 adăugând, „Nimeni nu va putea întoarce roata timpului și mersul istoriei. Numărătoarea inversa a început…” Personal, aș vrea ca acest crez să răsune puternic în special în parlamentul de la București. Reîntregirea României se va împlini!
Între timp, Liceul românesc „Lucian Blaga” a dobândit respectul multor oameni cumpătați și cu bun simț de alte naționalități din Tiraspol. Un medic de etnie rusă vine să-și înscrie fiul la Liceul Blaga. O tânără mamă de origine bulgară și cu soț ucrainean dorește și ea să-și înscrie copilul la același liceu… Când ai demnitate și ești integru te respectă și inamicii! Trecând prin numeroase încercări, autorul e frământat de multe gânduri filozofice, dar și practice. El scrie ca „regimul de la Tiraspol vrea ca românii din stânga Nistrului să își uite rădăcinile, să uite de unde provin, cine le sunt strămoșii … să distrugă cuvântul românesc.” Dar, adaugă el,„La început a fost Cuvântul și cuvântul este însuși Dumnezeu. Nu se poate distruge o limbă cu Kalashnicovul… deoarece cuvântul nu este material, cuvântul e sfânt, e spirit, e suflet, iar sufletul este nemuritor.” (p. 250). Și tot autorul continuă pe un ton realist, dar plin de speranță: „Nu e totul perfect în România, e rău și la Chișinău, dar în Tiraspol, în regiunea transnistreană, e iadul pe pământ…” (p. 240). În semn de recunoștință, prietenul său ardelean, poetul Ioan Alexandru, îi spune cu lacrimi în ochi: „Voi sunteți martirii neamului.” Aceste cuvinte, mărturisește fratele Ion, „m-au încurajat și m-au întărit.” L-am cunoscut și eu pe regretatul poet. De altfel am avut deosebita satisfacție să găsesc printre susținătorii lui Iovcev și alte personalități din Chișinău cu care m-am împrietenit si pe care le-am prezentat la Vocea Americii: Alexandru Moșanu, Gheorghe Ghimpu, Nicolae Dabija, Vasile Șoimaru, Grigore Vieru, poetul care mi-a dedicat o poezie, Ilie Ilașcu, și de ce nu, Iurie Roșca, cel care ne-a dezamăgit.
În încheiere, stimați cititori, recomand fără rezerve cartea OSTATIC ÎN PROPRIA ȚARĂ. Cu atât mai mult cu cât autorul are talent de povestitor, disciplină de matematician și înclinații de documentarist. Limbajul său este bogat și modern, stilul cărții este cursiv și organizarea ei o face ușor de lecturat. Miezul descrierilor este însă cutremurător. Nu mi-am putut imagina răutatea diabolică cu care rușii continuă să-i persecute pe românii autohtoni din Transnistria pentru ca aceștia să renunțe la identitatea lor etnică. Dar nu mi-am imaginat nici dârzenia cu care fratele Ion si profesorii școlii împreună cu elevii și părinții acestora își apără dreptul de a fi români. Ion Iovcev s-a retras anul acesta de la direcția liceului, dar ctitoria lui a rămas la datorie iar el își continuă misiunea de român.
Prof. Dr. Nicholas Dima, USA, 30 Iulie 2022
Adaugă un comentariu