În Duminica a 30-a după Rusalii și a doua din acest Post al Nașterii Domnului (27 noiembrie 2022), Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, s-a aflat în mijlocul credincioșilor ortodocși români de la Parohia cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” și „Adormirea Maicii Domnului”, din localitatea Săcal, care au trăit momente de bucurie și împlinire, prin binecuvântarea lucrărilor ce au fost efectuate la locașul lor de cult. Ierarhul a făcut resfințirea bisericii, care a fost restaurată și zugrăvită în exterior și al cărei acoperiș a fost schimbat în întregime, dimpreună cu structura sa de rezistență. După aceea a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească, împreună cu un sobor de preoți. Lucrările au fost efectuate cu sprijin financiar obținut din partea Fondului de Subvenții „Bethen Gabor” al Guvernului Maghiar, din partea Primăriei din Săcal și a altor firme și persoane, dar și printr-un concert de binefacere organizat de părintele paroh Iulian Lenghel și Autoguvernarea Românească Locală din Săcal.
În cuvântul de învățătură, Ierarhul a vorbit despre importanța păzirii poruncilor lui Dumnezeu, care îi asigură omului viața cea veșnică, deoarece îi oferă acestuia îndrumările cele mai potrivite pentru a-și cunoaște pe deplin rostul pentru care a fost creat de Dumnezeu dintru începuturi, iar prin pericopa evanghelică a acestei Duminici, ce ne vorbește despre tânărul bogat, mai învățăm și faptul că omul nu poate fi satisfăcut doar prin bogățiile acestei lumi, că sufletul să însetează după absolut și nemurire și că el poate face acest exercițiu spiritual încă din tinerețile sale.
Pe de altă parte, Ierarhul a dorit să îi felicite pe credincioșii din Săcal, care în jurul noului lor preot paroh, Iulian Leghel, au dus la bun sfârșit lucrări importante în ceea ce privește refacerea și păstrarea în bune condiții a locașului lor de cult, care și-a schimbat acoperișul și s-a îmbrăcat într-o haină nouă, la exterior. La rândul său, pr. Iulian Lenghel a adus mulțumire Bunului Dumnezeu și tuturor celor care l-au ajutat în lucrările efectuate, dar și Ierarhului, clericilor împreună slujitori și celor care au răspuns invitației adresate, de a fi alături de el și de credincioșii săi, în acest moment important, de realizări, pentru biserica și Parohia din Săcal. Și Parohia Săcal a primit din partea domnului Gabriel Gurzău o icoană cu Maica Domnului, copie a icoanei Maicii Domnului de la Mânăstirea Nicula.
Biserica ortodoxă românească din Săcal a fost construită în anul 1788, pe locul unei biserici mai vechi, fiind închinată, de la început, Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, iar din anul 2002 a primit și cel de-al doilea hram, la Adormirea Maicii Domnului, prin Mânăstirea ce a fost înființată aici. Pr. Ionuț Negrău a slujit la Săcal vreme de 11 ani, iar din 27 februarie 2022 pr. Iulian Lenghel este noul preot paroh al bisericii din Săcal.
Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria
Adaugă un comentariu