La mulți ani, Israel, la 75 de ani de independență!

Miercuri,25 ianuarie a avut loc la sala Radio România, un eveniment ce deschide seria festivităților dedicate aniversării a 75 de ani de la fondarea Statului Israel.
Concertul extraordinar susținut de Orchestra Națională Radio, sub bagheta reputatului dirijor israelian, maestrul Nir Brand, reconfirmă relația specială dintre România și Israel, reflectată în cei 75 de ani de relații diplomatice neîntrerupte, lucru subliniat în cuvântul de deschidere de ministrul culturii, domnul Lucian Romașcanu.

Ambasadorul Statului Israel la București, domnul Reuven Azar a spus:

„Stimate domnule ministru Lucian Romașcanu, stimați membri ai guvernului, distinși invitați, dragi prieteni,

2023 este un an deosebit de important pentru noi întrucât statul Israel aniversează 75 de ani de independență și, totodată, 75 de ani de relații diplomatice neîntrerupte cu România. În urmă cu 75 de ani o comunitate mică din țara noastră a Israelului a reușit să supraviețuiască, în ciuda tuturor provocărilor, atacată pe mai multe fronturi, fără a avea sprijinul marilor puteri de la acea vreme. Această comunitate a învins.

S-a întâmplat acest lucru pentru că ei știau că nu aveau altundeva unde să meargă pentru că ei întruchipau aspirațiile unei întregi națiuni care fusese înfrântă și alungată din toate colțurile pământului, pentru că ei întruchipau idealul a sute de generații de evrei care tânjeau să se întoarcă în țara lor, a Israelului, pentru că n-au uitat eterna frază din Psalmi rostită în cadrul oricărei rugăciuni, fiecărei nunți, fiecărei înmormântări, cu ocazia fiecărui eveniment semnificativ din viața noastră:

„Dacă te voi uita, Ierusalime,
să-şi uite dreapta mea destoinicia ei!
Să mi se lipească limba de cerul gurii,
dacă nu-mi voi aduce aminte de tine,
dacă nu voi face din Ierusalim
culmea bucuriei mele!”

Pentru că nu au vrut doar să supraviețuiască, am vrut să fie „O lumină între popoare” așa cum a zis Profetul Isaia și exact acest fapt a devenit Israelul…

În prezent, Israelul este căminul a milioane de cetățeni dintre care aproape 1 milion au origini române. Ei trăiesc într-o țară care le oferă stabilitate, siguranță și prosperitate. Am construit o viață fericită în ciuda tuturor provocărilor de securitate și, în plus, Israelul excelează în domenii precum știința, agricultura, sănătatea și cultura, contribuind, de asemenea, la bunăstarea lumii. Israelul este un exemplu privind modul în care își protejează cetățenii în timp ce se apără pe sine ca stat.

Statele din Occident vin în Țară pentru a învăța despre metodele noastre de apărare, aceasta în timp ce, pe parcursul celor 75 de ani, legăturile dintre România și Israel s-au consolidat
Țările noastre împărtășesc o moștenire culturală comună precum și valori comune. Parteneriatele pe care le-am încheiat în domenii-cheie precum apărarea, energia regenerabilă, agricultura și sănătatea sunt remarcabile! Suntem recunoscători pentru colaborarea dintre țările noastre pe care suntem hotărâți să le intensificăm! Doresc să mulțumesc fiecăruia dintre dumneavoastră, partenerilor noștri din cadrul Guvernului, din cadrul mediului de afaceri, comunicațiilor culturale și educaționale precum și Comunității Evreiești pentru pentru rolul deosebit de important pe care îl aveți în parteneriatul nostru. Mulțumesc domnului președinte al Federației Comunităților Evreiești din România, deputatul Silviu Vexler pentru colaborarea noastră.

Mulțumesc, doamna președintă Tova Ben Nun Cherbis pentru munca excepțională a Complexului Educațional Laude-Reut, suntem mândri de elevii Laude-Reut care ne vor reprezenta la Organizația Națiunilor Unite.

Să vă prezint artiștii de marcă din această seară:

maestrul Nir Brand este un renumit dirijor de talie internațională, acesta a condus nenumărate orchestre la care au participat lideri mondiali și…un secret, Nir Brand are origini românești și este pentru prima dată în România. Vă rog să îi primiți călduros pe Nir Brand și Orchestra Națională Radio!”

La mulți ani, Israel, mereu în inima noastră!
(a consemnat Irina Airinei)

1 comentariu

Despre noi

Asociația Anima Fori - Sufletul Cetății s-a născut în anul 2012 din dorința unui mic grup de oameni de condei de a-și pune aptitudinile creatoare în slujba societății și a valorilor umaniste. Dorim să inițiem proiecte cu caracter științific, cultural și social, să sprijinim tineri performeri în evoluția lor și să ne implicăm în construirea unei societăți democratice, o societate bazată pe libertatea de conștiință și de exprimare a tuturor membrilor ei. Prezenta publicație este realizată în colaborare cu Gazeta Românească.

Despre noi

Asociația Anima Fori - Sufletul Cetății s-a născut în anul 2012 din dorința unui mic grup de oameni de condei de a-și pune aptitudinile creatoare în slujba societății și a valorilor umaniste. Dorim să inițiem proiecte cu caracter științific, cultural și social, să sprijinim tineri performeri în evoluția lor și să ne implicăm în construirea unei societăți democratice, o societate bazată pe libertatea de conștiință și de exprimare a tuturor membrilor ei. Prezenta publicație este realizată în colaborare cu Gazeta Românească.