Mulțumesc, Claudia Florian, pentru postarea pe care o reiau aici.
Iata ce scrie Fatma Yilmaz, o fină si erudită musulmană:
Am crezut în pace si compromis pana pe 7.10 2023.
Acum „m-am radicalizat”. Sunt convinsă ca nu mai e cale de dialog și sunt pentru eradicarea Hamas. Și a tuturor celor care îl sustin. Criminalilor li se cuvine ce au semănat.
„Am citit în aceste zile multe expuneri, articole, păreri despre abominabilele, de neacceptat acțiuni teroriste ale Hamasului. Am citit și ascultat, pentru a câta oară, despre conflictul israeliano-palestinian. Un amalgam învolburat, furii, perplexitate, șoc, ură, multă ură. Enorm de mult radicalism în online. La nivel strict personal, pentru mine conflictul nu mai exista de multa vreme. Sau, mă rog, există dar face parte din diferite agende politice si interese obscen economice ca pur si simplu mi-e lehamite. Pentru mine acest conflict are importanța lui și citesc literatura de specialitate care se ocupa de perioada ex ante Israel și primii maximum 15 ani dupa. Restul e despre politica, putere, interese, enorm de multe interese, evident ale unui stat si a unor grupari care nu au nimic a face nici cu religia, nici cu etnicitatea, nici cu natiunea. Oricat de multa literatura specifica vorbeste despre dragostea de natiune palestiniana, pastrati-va rezervele fata de concepte precum daula-stat sau qaumiyya – nationalism pentru o zona care a importat aceste concepte sau le-au grefat dupa conceptele europene adusa de cei plecati la studii în Europa la sfârșitul anilor 1800. In plus, nationalismul palestinian e infuzat de ideile guvernatorului otoman Ibrahim Pasha la intalnirea cu ideile Junilor Turci . Evident, nu trebuie uitat pan-arabismul și pan-islamismul, aș acorda o atentie deosebita ideilor crete ale lui Rashid Rida. Nu va trimit sa cititi, pur si simplu pentru cei pasionati de zona, e bine sa va aruncati privirea. Evident, conflictul coboara pe firul istoriei înca de la calatoria metaforica a Profetului Mohammad pe aripile lui Burak la Iersualim. Daca as avea puterea hermeneuticii islamice , as decupla pur si simplu partea asta de poveste cu înfigerea piciorului islamic la Al Quds. Nici Papa de la Roma și niciun om de buna credinta care pune cap la cap textul sacru, textele apocrife etc nu va accepta vreodata altceva despre povestea cu Ierusalimul islamic decat la doua niveluri: economic si politic. Cine vrea sa croseteze metafore coranice, nu are decat. Dar interpretarea mea este una feministă, satulă de cat sange a putut sa dea dragostea de niște ziduri inmiresmate și incarcate cu o simbolistica belicoasa, militaroasa, falocrata. Hai, cel mult, as ramane atasata de narațiunile cu Salahaddin. Din motive de admirație a geniului militar si politic dar mai ale un anumit tip de intelepciune. In rest, cred ca islamului ii sta foarte bine ca radacini intre Mekka si Medina. Ne mai trebuie 5 miliarde de ani sa intelegem simbolistica celor doua orase dar mai ales a acelor zonelor sacre. Nu mai exista nici Drumul Matasii și al mirodeniilor, nici caravane pentru comerț, așa că nu pierdem nimic. Si ce conteaza niste ziduri daca renuntarea la ele ar salva vieti și ar aduce fie si pentru 10 zile pacea?! Dar banuiesc ca pentru tipul asta de gândire tare mult trebuie sa iubesti viata. Nu sa fii o hedonista ca mine (oare?!) dar macar sa pretuiesti suflarea omeneasca, umanitatea din noi, decat sa glorifici moartea. Am citit analize din zona relațiilor internationale, politica, lobby pentru diferite puncte de vedere etc. Oricata contorsionare exista in zona acestor discipline eu zic ca nu e posibil, niciodata, sub nicio formă, dialogul cu teroriștii. Zdrențuroșii ăștia de la Hamas, nu doar ca au scuipat pe obrazul umanitatii, dar pur si simplu au calcat in picioare valori si reguli islamice in caz de razboi instituite cu secole in urmă. Înainte de Conventia de la Geneva, primele armate conduse de califi aveau niste reguli foarte clare in ceea ce priveste tratamentul necombatantilor si al prizonierilor de război. In primul rand nu te apropii de copii, femei si batrani. Era complet interzis sa le atingi lacasele de cult sau roadele lor. Soldaților musulmani le era interzis sa se hraneasca din recoltele inamicului. Si nu fac aceste mentiuni dintr-o infatuare – uitati ce civilizati sunt musulmanii, ci pentru ca bestiile Hamas au scuipat și pe orice regulă a religiei pe care o proclama. Daca intrebati zdrenturosii astia ce inseamna Al Aqsa – o sa va spuna ca e Mescid aia pe care o fura al-yahud. In rest habar nu au. Dar au ceva ce contribuie la mentinerea urii, ținând isonul politicienilor iliberali, populiști israelieni. Dar mai ales colonistilor care propaga un soi de agresivitate imposibil de trecut cu vederea. Hamas-ul are cultul morții!! La fel ca Hezbollah, la fel ca toate grupările fundamentaliste islamice care ridică sacrificiul vieții la rangul de mântuire, care fac din moarte o sarbatoare. Aceasta sanctificare a mortii si transpunerea ei în act politic a fost raspandită de Frăția Musulmană și încununată de ideologia scabrosului Khomeini….care promitea tinerilor de 17 ani atârnându-le chei de gat ca dupa ce vor exploda ca bombe umane, cheia de la gât le va deschide Protile Raiului si accesul la cele 72 de fecioare. (Nu am înțeles niciodată numărul ăsta dar nici plăcerea de a te chinui sexual cu 72 de neexperimentate. Doar zic!). Vă sună cunoscută expresia ,,cămașa morții”? O găsiți la alți amorezați de moarte ca act politic – legionari. Daca vreti să înțelegeti ideologia morții, mai ales la mamele shahid (cele care isi trimit copiii la moarte) cititi cartea – Născuți cu razbunarea in sange a Halei Jaber. Nu e un continut academic dar este o experiența de mulți ani în sudul Libanului, în familiile clanurilor Hezbollah si veti intelege din marturiile la firul ierbii cum ajungi sa sarbatoresti moartea. Cum ajungi s-o transformi în nuntă. Marea problema este ca propagarea urii, instrumentalizarea unor teme sensibile, au ajuns sa tina captive segmente largi de populatie precum cei din Gaza. Populatia din Gaza este prizoniera terorismului, niste teroristi care din cand în cand le mai dă apă și mâncare, asa au ajuns sa aibă sustinere. Primii care epureaza Gaza sunt membrii Hamas. Israelienii de rand si palestinienii de rând știu să găseasca canale de comunicare, stiu sa conviețuiască, stiu sa manance impreuna, stiu sa planga si sa rada impreuna. Insa radicalizarea e parte integranta a unei deveniri la palestinieni, nu toti. Copii crescuți de la naștere intre pereti inveliti cu martiri, cu cantece care glorifica moartea, cu iubire fata de gustul sacrificiului suprem. Partea cea mai trista e ca acest radicalism, acest atasament colcaie printre tinerii musulmani din Europa, a doua generație, a treia generatie, nascuti si crescuti aici. Acum multi ani faceam voluntariat la firul ierbii impotriva radicalizarii. Erau anii in care ideologia Fratiei infuza universitatille turcesti si fusese adoptat de diferiti lideri politici. Am ascultat marturia unei mame care spunea cum prefera moartea propriului copil si să îl îngroape ea credincios decat ca acest copil sa traiasca printre ghiauri si sa adopte stilul lor de viata. Am intrebat-o daca isi iubeste copilul neconditionat si a spus: nu. cu o singura conditie: să fie slujitorul lui Allah. Acela a fost momentul in care am inceput sa imi fie frica la propriu. In fata mea era o femeie care vorbea o alta limba. Degeaba ii spuneam eu ca si ceilalti sunt oameni. Nu, pentru ea nu erau. Ce sanse de dialog sunt cu astfel de mentalitati? Extrapoland, spun de foarte multa vreme ca Europa are nevoie de politici publice antiradicalizare. Ca fenomenul nu poate fi tratat disparat, pe portiuni, ci o viziune integrata. Personal, cred ca radicalizarea poate fi deconstruita prin desacralizare. Și când spun desacralizare nu mă gândesc la Charlie Hebdo. E o reteta care mai mult rau face. Desacralizare cu pasi marunti, cu argumente ratioanle, logice, construite tanand cont de valorile lor. Comunitatile musulmane nu se preteaza la copierea iluminismului occidental. Dar poate avea versiunile from inside care pot prinde radacini sanatoase. Daca ar fi sa iau un partner pentru elaborarea unei astfel de strategii, negreșit l-as alege pe poetul sirian Adonis. Din motive de intelegere profunda a originilor violentei in spațiul middle east. Ca sa închei….laud toate eforturile narative si nu numai in sprijinul păcii. Un cuvânt desuet dar care înseamna atat de mult. Foarte putine astfel de voci. Toti cei care au facut apel la moderatie si la ameliorarea spiritelor incinse, trebuie sa le fim recunoscatori. Cred ca fiecare trebuie sa depuna eforturi sa il domoleasca pe cel din tribul lui. De aceea, in aceasta seara eu spun ca musulmanii trebuie să facă nu un pas in spate ci 10, si sa dezaprobe terorismul si sustinerea atrocitatilor. Nicio fapta a colonistilor si nicio moarte a apropiatilor nu justifica barbaria asupra civililor nevinovati. Poate oferi satisfactie conform unor obiceiuri a la Hamurabi ”ochi pt ochi, dinte pt dinte” dar va arunca pentru totdeauna anatema de barbari asupra propriilor comunitati. Sentimentul de apartenenta la o limba si la o cultura poate fi definitorium inaltator dar asta nu justifica cruzimea. Niciun criteriu nu are mai multa relevanta etica decat atitudinea fata de cruzime. E timpul acum si mereu să mediem. Sa mediem in numele vietii. Al vietii pe care o dam ca intermediari propriilor nostri copii. Nicio Free Palestine nu poate fi leagan de liniste atâta vreme cat pamantul musteste de sangele copiilor si atata vreme cat moartea e o bucurie. Nu e o bucurie! E o amputare a sufletelor. O mana sfartecata, un picior amputat poate fi inlocuit. Un suflet amputat e imposibil de vindecat. Când văd imaginile, imi spun ca umanitatea a eșuat. Nu mai am stare sa stau in fata laptopului, sa scriu, sa gandesc. De maine înapoi în comunităti, explicând ca moartea nu e fericire, și nici glorie. E suferința transmisă generațional față de care suntem răspunzatori. Fiecare să își domolească exaltații si sa cultive valorile umanitătii. E loc pentru toti sub soare. Fiecare sa cedeze, sa fie constient de compromis. Dar la masa compromisului din respect. La masa teroriștilor, niciodată!”
Adaugă un comentariu