Un film realizat sub egida Bibliotecii Metropolitane București de istoricul Florin Preda.
Voce: Ramona Mezei, managerul BMB.
La 27 martie 1918 Sfatul Țării a adoptat cu 86 de voturi pentru trei împotrivă și 36 de abțineri Unirea Basarabiei cu România. Anunțul Unirii a fost publicat de ,,România nouă”, ziarul editat la Chișinău de Onisifor Ghibu, un ardelean cu studii în istorie și filozofie la Strasbourg și Jena, condamnat la moarte în contumacie de autoritățile habsburgice pentru activități pro-românești și refugiat în România.
Onisifor Ghibu participase în toamna-iarna lui 1918 la toate deciziile legate de Unirea Transilvaniei cu România.
După ocuparea Bucureștiului, în toamna anului 1916, Onisifor Ghibu se refugiază la Iași cu soția și cei trei copii, iar din martie 1917 la Chișinău, unde devine motorul acțiunii revoluționare basarabene din 1917-1918. Împreună cu câțiva fruntași basarabeni întemeiază și organizează Partidul Național Moldovenesc. Conduce efectiv vasta acțiune de organizare a învățământului în limba română, inexistent în 1917 și reușește deschiderea de școli românești în toată Basarabia, începând cu toamna anului 1917.
Tipărește apoi ,,Ardealul” (de la 1 octombrie 1917), prima ,,foaie” cu tipar latin din întreg Imperiul Rus, transformat mai apoi în cotidianul ,,România Nouă” (de la 24 ianuarie 1918) – ,,organ de luptă pentru unirea politică a tuturor românilor”.
În primul număr publică marea ,,Declarație” – întocmită și cu prima semnătură a lui Onisifor Ghibu – ,,de unire cu România a tuturor românilor aflători în teritorii ocupate vremelnic de puteri străine”. Onisifor Ghibu se află în fruntea luptei care duce la unirea Basarabiei în 1918.
În anul 1918 este numit secretar general al resortului de instrucție din Consiliul Dirigent, fiind ales și deputat în Marele Sfat al Transilvaniei. Cu acest prilej, realizează preluarea Universității din Cluj, propunând și înfăptuind organizarea ei pe baze românești (1919). Pentru ridicarea prestigiului noii instituții de învățământ superior, intervine și reușește să-l aducă în țară pe marele savant Emil Racoviță, ajutându-l să înființeze la Cluj primul institut de speologie din lume. În 1919, Onisifor Ghibu este numit ca profesor la noua universitate, fiind ales totodată membru corespondent al Academiei Române. În calitatea sa de profesor, funcționează până în anul 1945.
Pentru activitatea sa permanent naționalistă, antirevizionistă și antisovietică a avut de suferit tot restul vieții după instaurarea forțată a regimului comunist în România. A fost de la început ”persona non grata”, toată bibliografia lui a fost blocată. Chiar din 1945, în timpul detenției – fără judecată – în lagărul de deținuți politici de la Caracal – a fost primul profesor ”epurat” și pensionat forțat din Universitatea clujeană, al cărei principal ctitor a fost în 1919. La Caracal, a fost deținut timp de 222 de zile. A fost arestat din nou la 10 decembrie 1956 și condamnat la 2 ani închisoare corecțională pentru că „a întreprins acțiuni împotriva regimului democrat popular al RPR”. A fost eliberat la 13 ianuarie 1958.
Onisifor Ghibu a fost inclus în Calendarul UNESCO internațional pe anul 1983, la centenarul nașterii sale, ceea ce a asigurat readucerea lui în actualitate, prin numeroase simpozioane, filme, emisiuni radio și TV etc.
Despre Onisifor Ghibu se pregătește o antologie de studii serioase, coordonată de dl Corneliu Beldiman ( email: cbeldiman58@yahoo.com sau belcor@gmail.com) și publicată până la finele anului 2024 la Editura Academiei Română, antologie care așteaptă noi contribuții. Anunțați-vă textele ce merită asemenea onoare.