Ioana TOFF: Eșecul care întărește dușmanii

(Ioana TOFF)

Duminică, 15 septembrie, în jurul orei 6:30 dimineața, locuitorii din zona de centru și-au început săptămâna în sunetul lugubru al sirenelor. Oamenii s-au adăpostit, întrebându-se cine a tras proiectilul și dacă sistemele de apărare vor reuși să anihileze pericolul.

O rachetă trasă de rebelii Houthi a reușit să păcălească sistemele avansate de detectare ale Israelului și ale SUA și, în ciuda tehnologiei de ultimă oră, racheta a fost reperată abia deasupra spațiului aerian israelian și doborâtă. Încă o dată avem sentimentul că Tzahalul nu se ridică la înălțimea așteptărilor noastre. Din nou avem întrebări cu privire la potențialele defecțiuni ale sistemelor de securitate existente și la capacitatea de a face față unui atac masiv cu astfel de rachete.

(Foto: O rachetă Shahab 3, de tipul celei lansate de rebelii Houthi, este prezentată în timpul unei parade a armatei iraniene de la Teheran)

Houthii nu au propria lor industrie de rachete balistice. Întregul lor stoc provine din Iran. Timp de 25 de ani, sistemul de apărare „Săgeata” a fost dezvoltat și modernizat pentru a putea intercepta astfel de proiectile. Această rachetă are o rază de acțiune de aproximativ 2.000 km, suficientă pentru a acoperi distanța de la Yemen la Israel. Ținta rachetei este prestabilită și nu se poate modifica cursul în timpul zborului.

Din nordul Yemenului, racheta are nevoie de doar 12-15 minute pentru a ajunge în centrul Israelului. Greutatea sa înainte de lansare este estimată la 15-17 tone, dar focosul în sine cântărește aproximativ 650 kg, o încărcătură explozivă semnificativă care, combinată cu viteza sa de impact, poate provoca daune grave atât structurilor civile, cât și structurilor militare ușor protejate.
Există diferite etape de detectare pentru o astfel de rachetă, care par să nu fi funcționat în acea dimineață. Când racheta este ridicată pentru lansare, se află într-o zonă deschisă vizibilă sateliților de recunoaștere israelieni și americani, care ar trebui să monitorizeze potențialele locuri de lansare. Când racheta este lansată, căldura intensă generată de motorul său ar trebui să fie detectată de rețeaua americană de sateliți de avertizare a rachetelor, iar informațiile să fie transmise Tzahalului.

Cea mai mare provocare pentru Israel astăzi este să găsească o modalitate de a descuraja multiplii adversari susținuți de Iran: Hamas din Gaza, Jihadul Islamic Palestinian, Houthii, Hezbollah, milițiile irakiene și alte grupuri care atacă Israelul. Astfel de eșecuri care arată dușmanului că spațiul aerian al Israelului este penetrabil nu fac decât să-i încurajeze și să-i facă să nu se teamă de consecințe. Israelul s-a bazat istoric pe capacitatea sa de a folosi capacități militare superioare pentru a descuraja numeroșii inamici care îl atacă frecvent. Eșecul de a detecta o rachetă cu rază lungă de acțiune ne pune într-o poziție de vulnerabilitate care nu face decât să încurajeze dușmanul și să prelungească războiul.