Avantajul de a nu face politică îmi permite să fac aprecieri şi comentarii mai obiective. Există oare doar pro şi contra? Cred că multă lume este de acord că nu există delimitări atât de clare şi nici adevăr absolut. Apoi, lumea este formată din indivizi, cetăţeni care întâmplător în aceste zile, devin valoroşi fiindcă aduc sau nu ceva voturi. Fiecare are dreptul la opinia lui, neinfluenţată de aspecte ce ţin de arbitrar şi totuşi, dacă ne uităm în lumea largă, oamenii rămân sensibili în faţa lozincilor de felul „am făcut multe”, „cel dinainte nu a făcut nimic bun”, sau „să vedeţi ce voi face şi voi drege de acum înainte”! Fiecare cetăţean contează fiindcă reprezintă un vot. Eu nu cred în clasă politică dezbinată, în schimb cred în dezbinarea oamenilor, chiar a membrilor unei familii, care votează fiecare cum crede sau cum a fost îndrumat că e mai bine. Toată lumea vrea mai bine!
În dimineaţa asta mi-am amintit vremea copilăriei mele, undeva devreme în timp, pe când se mai alegea încă „deputatul de stradă” (sau sa fi fost de cartier?!). Era o persoană aleasă democratic prin votul vecinilor şi care ne reprezenta undeva, cred că la „Sfatul Popular”. Nu prea îmi amintesc unde, fiindcă eram mică, dar cert este că, la un moment dat, funcţia asta a avut-o Amalia Şefler, sora bunicii mele şi ţinea în curte la noi şedinţele de organizare şi rezolvare a priorităţilor cetăţenilor din cartier. Apoi, dacă nu mă înşel, a fost doamna Bălan (oare zic bine!?). În fine, era o formă de democraţie timpurie, aproape de cetatean, dar care nu a avut timp să evolueze că a venit totalitarismul peste noi. Ce făcea deputata noastră? Prelua problemele cetăţenilor şi chiar le mai și rezolva. Aşa s-a tras apă pe stradă şi s-a făcut un parc în care primăvara înfloreau niște piersici mici, sălbateci, cu flori roz, părea o mică grădină japoneză. Deputata noastră trebuia să fie o persoana „populară”, apropiată de cetăţeni, carismatică şi pozitivă, cu experienţă managerială, că doar de aia era votată de oamenii din zonă și oamenii în general nu au fost proști niciodată.
Cred că prietenii mei de pe aici, care mă citesc, fie că ne ştim demult, fie de mai puţin timp, toți știți că preţuiesc respectul. Prin urmare, am respect pentru om, opiniile fiecăruia contează, cu condiţia să nu fie opinii extremiste, deplasate sau cu mult prea irealiste.
Accept proiecte comune la care să ne angajăm cu toţii, ca o echipă. Ce frumos ar fi un mozaic colorat care marchează un puzzle plin de armonie! Eu am în minte această frumoasă imagine! Cine a lucrat vreodată cu mine ştie că eu sunt în primul rând om de echipă. O echipă este o construcţie armonioasă. Am zeci de ani de muncă plină de dăruire, indiferent ce am lucrat. Am învățat că nu există proiecte mici sau mari, ci proiecte reușite sau nereușite. Proiectele în care am lucrat au reușit și unele au fost model de replicare. Am învățat că nu contează ce ești într-o echipă, șef de echipă sau expertul X, contează ca acel proiect să reușească. Nu sunt vorbe mari, ci doar reflectarea muncii mai presus de vorbe. Ca în sport, unde un sportiv bun joacă pentru echipă şi ajută pe altul să marcheze, fiindcă succesul va fi al echipei.
Mă gândeam la votul meu de cetăţean. Oare mai există echipe? Câți dintre cei care ne cer votul mai sunt în partidul în care erau? Poate ar fi mai corect să ne întrebăm, câte partide mai au doctrina din titulatura lor? Este unul dintre motivele pentru care nu sunt în niciun partid și totuși nu mă simt izolată și am prieteni cu mai multe nuanțe de orientări, excepție va face totdeauna extremismul care are în el xenofobie și antisemitism. În rest, cred că avem nevoie de idealuri împlinite și o clasă politică mai demnă și mai responsabilă.
Să ne dorim un vot inspirat !
Adaugă un comentariu