Dragi prieteni, cunoscători și prețuitori ai marelui profesor Nicolae Popa,
După cum știți, ieri l-am condus pe ultimul drum pe Profesorul nostru si al atâtor generații.
Pe un ger aspru, care alterna cu niste stropi de ploaie, probabil lacrimile profesorului că pleacă prea devreme, când viața clocotea în sufletu-i mare și bland, cerând parcă să mai zăbovească printre noi, colegii, prietenii, familia, studenții care continuau să umple amfiteatrele în care preda ,,Popicu”, asa cum era alintat.
Mulți au fost cei prezenți lângă sicriu. Și mai mulți, cei neprezenți fizic, dar cu gândul întristat de plecarea Profesorului.
Unul din ultimii aristocrați de la Facultatea de drept a Universității București.
O mângâiere de om, nepământean de bun, de cald, de dăruitor dar și primitor de iubire.
Sensibil și puternic, în egală măsură. Unic prin modul în care și-a trăit existența.
Destinul m-a binecuvântat cu ani mulți, peste două decenii, în care ne-am aflat împreună la cârma Revistei de Drept Public.
Doamne, ce ani! Câte discuții cu Profesorul, veritabile lecții de viață fiecare!
Să-l rugăm pe Dumnezeu să-l primească în Împărăția Lui! Să-i lumineze eternitatea. Să-l ajute să-i găsească repede pe profesorii Antonie Iorgovan, Emil Molcuț, Corneliu Bârsan, Costică Bulai, Ion Traian Ștefănescu, Sanda Ghimpu, Mihail Viorel Ciobanu și ceilalți corifei plecați să-i învețe drept pe îngeri. Și de acolo, de sus, să ne vegheze, să nu ne rătăcim prea tare!
Adaugă un comentariu