
Iranul a bombardat spitale și a încercat să paralizeze Israelul cu valuri de rachete și drone. Lumea arabă, dar și restul lumii islamice, așteaptă să vadă cine clipește primul, cine-și pierde cumpătul și cine se dovedește mai puternic. În acest context, Israelul trebuie să trimită un mesaj limpede și ireversibil: nici măcar liderul suprem al Iranului nu este de neatins. Este timpul ca Israelul să ia în calcul ceea ce până acum era considerat de nespus — vizarea directă a ayatollahului Ali Khamenei.
Desigur, oprirea programului nuclear iranian rămâne obiectivul militar principal. Acesta a fost, fără îndoială, inima amenințării existențiale. Dar în mijlocul unui conflict în care Teheranul alege deliberat să bombardeze spitale și să atace civili, nu mai este suficient să distrugi infrastructura nucleară. Este necesar să lovești centrul decizional al acestui regim. Cu tot respectul pentru simbolurile regimului, pentru centrele de comandă sau pentru clădirile media din Teheran, nimic nu transmite mai multă hotărâre decât a demonstra că liderii care poruncesc crime nu pot rămâne în siguranță în buncărele lor. Israelul trebuie să lovească în capul șarpelui — și nu doar simbolic.

Da, o asemenea lovitură comportă riscuri. Este posibil ca, cel puțin pe termen scurt, o parte din populația șiită să se solidarizeze cu el. E posibil ca acesta să capete o aură de martir. Dar realitatea este că el este deja considerat autoritate religioasă supremă – chiar dacă nu avea calificarea religioasă necesară atunci când i-a urmat lui Khomeini. Riscul unui succesor mai radical există întotdeauna, dar în ultimii ani, direcția regimului iranian a fost atât de dură și fără compromisuri, încât este probabil ca orice succesor să se simtă obligat să tempereze linia actuală, nu să o întărească.
Prin înlăturarea lui Khamenei, Israelul ar oferi lumii nu doar o pauză strategică în fața unui program nuclear periculos, ci și o oportunitate reală pentru apariția unui lider rațional la Teheran. Nu este garantat, dar este posibil. Iar în geopolitică, rareori există certitudini. Ceea ce există sunt momente de decizie, momente în care acțiunea sau inacțiunea deschid drumuri foarte diferite. Acesta este un astfel de moment.
Israelul a demonstrat deja că poate atinge infrastructura nucleară a Iranului cu precizie. Dar o lovitură care îl vizează direct pe cel care a conceput această amenințare, pe liderul care și-a dedicat viața distrugerii Israelului și destabilizării regiunii, ar reprezenta o întoarcere de pagină. Ar fi o declarație: că nimeni nu este mai presus de răspundere. Că ideologia nu protejează de consecințe. Că lumea liberă are limite, iar cine le încalcă plătește.
Istoria ne-a arătat că pasivitatea în fața tiranilor costă mult mai mult. Dacă Israelul are șansa de a-l opri, de a schimba cursul acestui conflict și de a da o lecție durabilă întregii regiuni, atunci această decizie trebuie luată. Nu este o chestiune de răzbunare, ci de responsabilitate.
În cele din urmă, va fi rândul istoricilor să analizeze consecințele. Dar un fapt este deja clar: lumea întreagă – nu doar Israelul – ar dormi mai liniștită într-o noapte în care centrul ideologic al regimului terorii s-ar prăbuși. În plus, unii dintre noi știm ce înseamnă să trăiești sub un regim dictatorial. Îmi amintesc revoluția română de la 1989 când dictatorul Ceaușescu a fost executat. Poate că astăzi pare un gest crud, dar în acele zile am simțit o ușurare, am simțit că România pornește pe un drum nou. Ceea ce a fost demonstrat!
Adaugă un comentariu