Ioana TOFF: Strategie pură

(Ioana TOFF, redactor șef al Gazetei Românești)

Există un motiv pentru care Donald Trump și Benjamin Netanyahu continuă să apară împreună în prim-planul știrilor globale. Nu este vorba de nostalgie. Este o strategie. Una clară, rece, dar extrem de eficientă. Este alianța dintre doi lideri care împărtășesc aceleași instincte politice, aceeași viziune dură față de Iran și aceeași înțelegere profundă a ceea ce înseamnă securitatea națională, atât pentru Israel, cât și pentru Statele Unite.

În ultimele zile, pe fondul zvonurilor despre un posibil nou acord nuclear cu Iranul, presa s-a grăbit să speculeze. Trump l-ar fi sfătuit pe Netanyahu să nu lovească Republica Islamică, atâta timp cât negocierile sunt în desfășurare. „I-am spus că nu este momentul potrivit, suntem aproape de o soluție”, a declarat Trump.

Unii au interpretat asta ca o retragere. O slăbiciune. O distanțare. Dar nu este niciuna dintre acestea. Este coordonare. Este strategie. Nu este ca în vremea lui Obama. Nu mai vorbim despre înțelegeri de culise care ridică regimul iranian pe piedestal și marginalizează Ierusalimul. Vorbim despre inspecții dure, despre presiune reală și despre o poziție fermă: Iranul nu va avea arma nucleară. Punct.

Netanyahu știe asta. Întotdeauna a știut. El și Trump nu au nevoie de apeluri telefonice orare sau de conferințe de presă pentru a-și demonstra unitatea. Alianța lor este construită pe un principiu rar în diplomație: fără fisuri. Nu doar în aparență, ci în politică, în sincronizare și în principii.

Astăzi, cu Trump în poziție de influență și Netanyahu în fruntea guvernului, legătura lor strategică continuă să modeleze agenda globală, să calmeze piețele și să provoace neliniște în Teheran. Și totuși, o parte din media vrea să creeze tensiune. Să inventeze rupturi. Titluri de genul „Trump cere reținere din partea Israelului” sau „Netanyahu ripostează” nu reflectă realitatea. Sunt ficțiuni jurnalistice pentru cei care tânjesc după vremurile în care America considera Iranul un interlocutor de încredere și Israelul un obstacol. Dar acele zile s-au încheiat.
Trump și Netanyahu nu sunt figuri lipsite de controverse. Sunt criticați, caricaturizați, contestați. Dar bilanțul lor e grăitor. Faptele vorbesc. Iar realitatea e aceasta: în timpul mandatului lor comun, Orientul Mijlociu a fost mai stabil. Trump, cu instinctul său de negociator. Netanyahu, cu raționamentul rece al unui strateg militar. Finalitatea e aceeași: Iranul fără armă nucleară, Israelul fără teamă de abandon, iar America – departe de postura rușinoasă de a-și finanța dușmanii.

Nu e o întâmplare că, în timpul președinției lui Trump, politica americană față de Israel a cunoscut cea mai pro-israeliană direcție din istoria recentă: mutarea ambasadei la Ierusalim, recunoașterea Înălțimilor Golan, sistarea fondurilor pentru UNRWA, retragerea din acordul nuclear și semnarea Acordurilor Abraham. Pace reală. Putere reală. Fără fisuri.
Ne mai amintim cum arăta lumea înainte de această alianță? Ne amintim autobuzele care explodau în Tel Aviv? Ne amintim diplomații americani care moralizau Israelul, în timp ce Iranul planifica atentate în Europa? Noi ne amintim. Și Trump și Netanyahu își amintesc.

De aceea avem încredere. Nu pentru că ar fi perfecți. Ci pentru că sunt clari. Pentru că acționează. Pentru că nu clipesc când vine vorba de siguranța Statului Israel sau de stabilitatea regională. Dacă Netanyahu se abține de la un atac pentru că Trump cere timp de negociere, nu este o cedare. Este diplomație adevărată. Matură. Coordonată. Acolo unde simbolismul e lăsat deoparte în favoarea eficienței.

Asta înseamnă parteneriat. Asta înseamnă leadership. E imperfect. E curajos. Dar funcționează. Nu, nu ne întoarcem în 2015. Mergem înainte, spre un nou Orient Mijlociu – unul conturat de forță, încredere și o alianță ce nu trebuie reinventată la fiecare ciclu electoral. Lăsați criticii să murmure. Lăsați editorialele să bârfească. Realitatea e simplă: Trump și Netanyahu știu exact ce fac. Iar restul lumii doar încearcă să-i ajungă din urmă.