La Ostrița Herței, în oaza Sfântului Colind. Prin magia acestor înălțătoare colinde sufletul românesc rămâne viu, strălucind ca steaua magică de la Vefleem pe cerul, Herței, Bucovinei.
În Ajunul Crăciunului, satul Ostrița, Ținutul Herța, a fost leagănul unei magice înălțări ale Lerului – Centrul Bucovinean de Artă, director Iurie Levcic, a organizat o sărbătoare de suflet, Festivalul de colinde „La Porțile Raiului”, care a adus la viață tradiții străvechi, iar noua scenă, strălucind în curtea ȘB Ostrița, a devenit un sanctuar al datinii și al bucuriei.
Ostrițenii, cu inimile pline de bucurie și recunoștință, au sărbătorit acest miracol al Nașterii, mulțumind Centrului Bucovinean de Artă pentru că le-a deschis porțile către luminile divine ale Lerului.

În mijlocul acestei feerii, doamna Delia Rusnac, talentata cântăreață, a strălucit alături de elevii săi, membri ai ansamblului „Muguraș” de la Gimnaziul nr. 1 „Vector” din Cernăuți, aducând un strop de bucurie și emoție. De asemenea, doamna Natalia Cevca din Buda Mică, a adus cu sine energia vibrantă a ansamblului „Datina”, îmbogățind atmosfera cu armonii de neuitat.
Un moment deosebit a fost oferit de interpreta Ala Caștelean, care a încântat sufletele celor prezenți, iar membrii Ansamblului vocal „Mărgăritar”, conducător artistic Ana-Maria Calancea-Melnic, au trăit o emoție profundă, colindând cu dor și dragoste pe noua scenă, în satul lor natal.
Cu strălucire, ansamblului vocal „Perla” de la Școala Populară de Artă și Civilizație Românească „Ciprian Porumbescu” din Cernăuți a susținut cu măiestrie cea mai mare parte a recitalului, aducând un omagiu colindelor ce răsună din generație în generație.
Prin magia acestor înălțătoare colinde, dovedim de fiecare dată că tradiția noastră străbună are viață și că sufletul românesc rămâne viu, strălucind ca o steaua magică de la Vefleem pe cerul Bucovinei.
Zorile Bucovinei, Cernăuți




Adaugă un comentariu