AFnews
Fragment din excepționalul interviu realizat de Adriana PETROI cu regretatul om de cultură LUCIAN MARINA, apărut în volumul
(…)
– În Monografia Redacției Române a Televiziunii Voivodinei (1975-2020) ați scos la suprafață mii de informații care, luate în ansamblu, alcătuiesc o adevărată istorie a românilor din Voivodina. Care sunt după părerea dumneavoastră momentele cheie ale istoriei românilor din Voivodina?
– Voi încerca doar să ofer un răspuns prompt, deoarece sunt convins că un răspuns exhaustiv ar fi de fapt o istorie a idealurilor, ideilor și vieții trăite într-un context istoric de minoritatea națională română și, mai ales, o cronică a evenimentelor prin câte state a trecut ea. Voivodina multietnică, multiculturală și multiconfesională este rezultatul multietnicității diferitelor popoare. Războaiele, tulburările politice și asimilarea sunt motivul scăderii ponderii unor grupuri etnice, în timp ce colonizarea a crescut semnificativ. Nu uităm nici migrarea pe aceste meleaguri a românilor ardeleni, olteni, bufeni… la fel cum, în cele mai bune intenții, pe vremea Mariei Tereza au fost colonizați meseriași, specialiști pentru diferite activități economice sau infrastructură. Chiar și astăzi, Voivodina se confruntă cu schimbări etnice, demografice și politice semnificative, iar colonizarea continuă. Trecutul turbulent al actualei Provincii Voivodina a fost agravat de numeroase schimbări de guvernământ care au fost, de asemenea, cauza schimbărilor în componența populației. Era condusă de diferite popoare și era parte a diferitor state precum: Dacia, Imperiul Roman și Imperiul Hun (în frunte cu legendarul Attila), apoi Haganatul avar (o confederație nomadă de origine tungusă care a fost stabilită în regiunea Bazinului Carpatic în anul 567) și Regatul Gepid. Acest teritoriu a fost și sub stăpânirea Imperiului Roman de Răsărit, a Bizanțului, precum și a Imperiului Otoman. Răscoala din anul 1185 a românilor de la sud de Dunăre împotriva dominației bizantine a rezultat înființarea unui stat în frunte cu frații Petru și Asan, domnitorii celui de-al doilea Țarat Valaho-Bulgar. Importantă este și perioada războaielor habsburgice-otomane, iar în secolul al XVI-lea s-au purtat chiar patru războaie lungi între habsburgi şi otomani, în speţă aşa-numitul Război de cincisprezece ani (1593-1606) şi Răscoala sârbilor şi românilor în Banat care a fost masivă. În martie 1594 răsculaţii au ocupat oraşul Beckerek. Răscoala din Banat a avut un răsunet adânc în rândul turcilor şi a lumii creştine. Cronicarii germani, francezi şi italieni au scris despre mişcarea sârbilor şi a românilor în Banat. Răscoala a fost susţinută şi de către voevodul valah Mihai Viteazul, care la fel s-a aflat în război cu osmanlii, învingându-i în lupta de la Kalemegdan în anul 1595. Răscoala din Banat a dezechilibrat autoconştiinţa osmanlâilor. Prima dată după căderea Despoţiei sârbeşti (1459), sârbii s-au răsculat împotriva puterii otomane.
În Răscoala din Banat, pe lângă sârbi şi români, au participat şi maghiarii şi românii din Ardeal și ca urmare a întrunirii lumii slave şi romane, în Banat şi în Carpaţi s-a cultivat autenticitatea religioasă care a apropiat popoarele în era creştinităţii. Participarea românilor la răscoala şi colaborarea cu domnitorul ardelean şi nobilimea au atribuit răscoalei caracter de luptă creştină-generală împotriva turcilor. Lupta îndelungată (1593-1606) a scos în evidenţă slăbiciunile Imperiului Otoman. Prima dată în vreun război împotriva ţărilor creştine, turcii nu au ieşit învingători. Vremurile tulburi au rezultat și cu formarea așa-numitei ,,Voievodina sârbă” sau ,,Voievodatul sârb” care a fost o regiune autonomă sârbă din cadrul Imperiului Austriac care a fost declarată la Adunarea din luna mai 1848 și a existat până în 1849, când a fost transformată într-o nouă coroană a Imperiului Austriac, numită ,,Voievodina Sârbă și Banatul Timișean”. Am putea menționa încă multe forme de organizare caracteristice pentru traiul românilor până azi. ,,Vremuri sumbre și pline de umbre”, românii din actuala Provincie Voivodina au trăit și în Monarhia Austro-Ungară, în Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, Regatul Iugoslavia, precum și în Republica Federativă Populară Iugoslavia, Republica Democrată Federativă, Republica Socialistă Federativă Iugoslavia, Republica Federală Iugoslavia, Serbia și Muntenegru și Republica Serbia. Perioada cuprinsă între 1815 şi 1920 este numită Secolul Naţionalităţilor și s-a caracterizat prin afirmarea dreptului popoarelor la propria lor libertate, care impunea autodeterminarea şi formarea statelor naţionale. După destrămarea Imperiului, respectiv Monarhia Austro-Ungară, ,,marea închisoare a naționalităților oprimate” s-au format noi state. În cursul anului 1918, Țara-Mamă, România şi-a întregit teritoriul, prin Unirea teritoriilor naţionale ocupate de Rusia și Austro-Ungaria. Consider că un eveniment deosebit de însemnat în istoria românilor de pe meleagurile noastre s-a produs în 1918, când la Marea Adunare de la Alba Iulia a participat și delegația din Banatul istoric, adică și din Banatul Timișean și din actualul Banat Sârbesc, chiar dacă, în prima etapă doar acesta nu a făcut parte din nou constituitul stat, România Mare, deziderat pentru care au militat și care s-a înfăptuit. Anume, deși românii bănățeni s-au pronunțat ferm în favoarea unei Uniri „imediate și necondiționate” cu România, Unirea propriu-zisă, proclamată la 1 decembrie 1918 la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, a întâmpinat numeroase opreliști. Maghiarii, sârbii și germanii, deveniți importanți numeric în spațiul bănățean prin colonizările derulate de Imperiu Austro-Ungar timp de două secole, au încercat să-și impună propriile proiecte pentru a stăpâni Banatul. Astfel, administrația românească a fost instalată în Banat abia la 28 iulie 1919, adică la opt luni de la Proclamarea Unirii de către bănățeni. Consfințirea Unirii Banatului cu România a avut loc abia la 10 august 1919, la Timișoara, unde a avut loc o mare adunare populară a tuturor bănățenilor, veniți din toate colțurile provinciei. De fapt, prin decizia puterilor învingătoare din Primul Război Mondial, Banatul a fost împărțit între România și Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor (numit mai târziu Regatul Iugoslavia), o mică parte fiind cedată și Ungariei. Din această perioadă deosebit de importantă este ,,Convențiunea româno-iugoslavă relativă la reglementarea şcolilor primare minoritare în Banat”, document prin care se creează condiții pentru învățământul românesc din Banatul Sârbesc, în situația când printre intelectualii români care au optat să trăiască în România, printre alții, au plecat și 70 de învățători și profesori. Situația se va îmbunătăți abia cu venirea din România a așa-numiților învățători contractuali. Dacă ne referim la momentele cheie, în cea mai nouă istorie culturală a românilor din Voivodina, acestea sunt, incontestabil: înființarea la 25 mai 1945 a ziarului ,,Libertatea” care, împreună cu cealaltă presă de la noi, a dat o contribuție evidentă la construirea societății noastre, îndeosebi la ridicarea culturală a românilor din Provincia noastră. Din redacția „Libertății” s-au recrutat și cadre pentru Redacția programului în limba română a Postului de Radio Novi Sad, care și-a început activitatea la 29 noiembrie 1949. Deosebit de importante pentru viața socio-culturală a românilor de pe aceste meleaguri, este și înființarea Festivalului de Folclor și Muzică Românească a cărei primă ediție a avut loc în anul 1959 la Uzdin. Pentru activitatea cultural-științifică deosebit de importantă este înființarea Societății de Limba Română din Voivodina, la 3 martie 1962, care de 60 de ani desfășoară o activitate bogată și variată de parcă este Academia de Științe și Arte a Românilor din Serbia, la fel cum de o însemnătate deosebită, este și activitatea desfășurată de Societatea – Fundația de Etnografie și Folclor. Prin însemnătatea sa, se distinge și activitatea desfășurată de Redacția programului în limba română a Televiziunii Novi Sad care și-a început activitatea în anul 1975, la fel cum sunt importante și posturile locale, precum ,,RADIO FAR” – Alibunar, presa locală tot mai numeroasă și mai veritabilă, publicațiile Institutului pentru Cultură a Românilor din Voivodina, ale Editurii S.L.R. (,,LOGOS”), etc. În mod deosebit apreciem și activitatea desfășurată de manifestarea ,,Zilele de Teatru ale Românilor din Voivodina”, respectiv prestigioasa emulație teatrală a românilor din provincia noastră, apoi de Festivalul de Folclor al Copiilor, manifestarea ,,Tinerețea cântă”, Festivalulul Fanfarelor, Festivalul de Romanțe și Cântece de Pahar, Festivalul de folclor ,,Spice de aur” dar și Festivalul Tobei, Festivalul Mărțișorului, Festivalul Primăverii…Se distinge și activitatea desfășurată de S.L.A. ,,Tibiscus” cu multe manifestări, inclusiv Festivalul Internațional de Poezie, la fel cum apreciem a fi importantă și ,,Colonia de Arte Plastice” și ,,Colonia Literară”, ajunsă la cea de a 49 ediție, ,,Memorialul Dimitrie Ardelean”, cele 30 de ediții ale ,,Memorialului Radu Flora”, Festivalul ,,JOC ROMÂNESC”. Consider că este foarte importantă și păstrarea obiceiurilor și reluarea tradițiilor căci este foarte frumos să se marcheze ,,Boboteaza” și ,,Ciuraleșa”, ,,Alimori” și ..Fășancul”, ,,Cramul” și ,,Ruga”…
(…)
Adaugă un comentariu