Inaugurarea bustului poetului național Mihai Eminescu la Ujgorod

Ziua Culturii Naționale, celebrată anual la 15 ianuarie, a fost marcată miercuri, 14 ianuarie 2026, printr-un moment cu puternică încărcătură simbolică și emoțională: inaugurarea bustului poetului național Mihai Eminescu în scuarul din fața Universității Naționale din Ujgorod.
Alături de ambasadorul României în Ucraina, au participat reprezentanți din conducerea județului Maramureș și prefectul, reprezentanți ai Administrației Regionale de Stat Transcarpatia și ai Consiliului Regional Transcarpatia, rectorul universității, precum și de membri ai comunității românești, cadre didactice și studenți ai Catedrei de limbă română.
Ridicarea bustului lui Mihai Eminescu într-un spațiu universitar din inima Transcarpatiei nu este doar un act cultural, ci un moment istoric. Este o recunoaștere a rădăcinilor adânci ale culturii române în această regiune și un semn al continuității unei identități care a dăinuit în ciuda vremurilor. Faptul că acest gest are loc în fața unei instituții de învățământ superior adaugă o dimensiune aparte: mesajul lui Eminescu ajunge astfel la generațiile tinere, române și ucrainene deopotrivă.
Această inițiativă contribuie la consolidarea relațiilor culturale româno-ucrainene și reafirmă importanța dialogului, respectului și cooperării între comunități – valori esențiale, cu atât mai necesare în aceste vremuri de grea încercare pentru regiune.
Cu acest prilej, transmitem felicitări românilor de pretutindeni și mulțumiri sincere tuturor celor care au făcut posibil acest moment – un efort colectiv în slujba promovării valorilor culturale românești și a păstrării memoriei poetului național acolo unde spiritul românesc continuă să trăiască.

Adaugă un comentariu

Despre noi

Asociația Anima Fori - Sufletul Cetății s-a născut în anul 2012 din dorința unui mic grup de oameni de condei de a-și pune aptitudinile creatoare în slujba societății și a valorilor umaniste. Dorim să inițiem proiecte cu caracter științific, cultural și social, să sprijinim tineri performeri în evoluția lor și să ne implicăm în construirea unei societăți democratice, o societate bazată pe libertatea de conștiință și de exprimare a tuturor membrilor ei. Prezenta publicație este realizată în colaborare cu Gazeta Românească.