La Muzeul Național al Țăranului Român: 100 de ani de la vizita Reginei Maria în America

Muzeul Național al Țăranului Român, Institutul „Frații Golescu” și Asociația Culturală  Pro Basarabia și Bucovina au organizat sâmbătă, 17 ianuarie 2026, un eveniment aniversar de excepție, dedicat împlinirii a 100 de ani de la vizita Reginei Maria a României în Statele Unite ale Americii – unul dintre cele mai strălucite momente de diplomație culturală din istoria modernă a României.

Vizita din 1926 a Reginei Maria în America de Nord a reprezentat un triumf diplomatic al demnității, culturii și identității românești, suverana cucerind inimile publicului american prin frumusețe, grație, inteligență și o extraordinară forță morală. Pe parcursul unei călătorii extenuante de peste 16.094 km Regina Maria a demonstrat o energie și o dăruire remarcabile. A vorbit, a zâmbit și a inspirat mulțimi impresionante de oameni veniți să o întâmpine, fiind constant înconjurată de presa americană și primită cu onoruri deosebite în importante centre universitare. A vizitat triburi amerindiene, a onorat biserica ortodoxă a românilor din America, precum și sinagoga frecventată de evreii originari din România, oferind un exemplu rar de deschidere, respect și dialog intercultural.

Jurnalista MARIA CAPELOS a vorbit despre Regina Maria supranumită ,,Regina-soldat” sau ,,mama răniților” spunând, printre altele:

,,Regina Maria, inteligentă, cu o personalitate puternică, nu s-a mulțumit cu un rol decorativ, ci a luptat să schimbe realitatea dată, devenind regina tuturor, fără să uite că era, în același timp, femeie și încă una foarte frumoasă, calități pe care a știut să le folosească în folosul țării în momente de mare cumpănă. Pentru aceasta a și fost numită ,,Regina-soldat” sau ,,mama răniților”. Printre ei, printre soldați era în elementul ei pentru că, așa cum mărturisește: ,,Niciodată nu m-am simțit străină printre soldați, iubirea mea pentru această țară pe care am făcut-o a mea prin lacrimi și suspine, a ajuns pentru mine ca o religie. Mă simt legată de ea prin lanțuri de oțel, legată prin inimă, prin creier și prin sânge.”

Încă din timpul celui de-al  război balcanic, când România se lupta cu holera, Maria trece Dunărea și vizitează spitalele improvizate, aflate într o stare jalnică. Își pune în mișcare toate relațiile și îmbunătățește aprovizionarea cu medicamente, îmbărbătează bolnavii, le duce țigări, flori și alte bunătăți. Nu se sperie de contaminare. E mereu acolo unde e nevoie de ea de când a început războiul la 30 august. La 12 septembrie și începe activitatea în spitalele din București cu o vizită la Sanatoriul Gerota unde aude, pentru prima dată, urarea răniților la întrebarea dacă au dureri: ,,Da, mă doare dar nu-i nimic, numai să te faci împărăteasa tuturor românilor!”

,,Sunt regina țării acesteia și nu pot sta cu mâinile în sân.” Rezistența depindea de moralul oamenilor. ,,M-aș duce peste tot, aș vedea totul. Aș vorbi cu soldații și aș rămâne printre ei până ar ajunge să mă adore și ar pleca bucuroși la luptă în numele meu. Aș fi o realitate în rândurile lor, nu un nume.”  Ceea ce și face în septembrie 2016 după ce își pierde copilul, pe micuțul Mircea, bolnav de gripă spaniolă, pleacă să viziteze spitalele și amenajările spitalicești din Moldova. În timpul refugiului de la Iași își reia vizitele în spitalele cu răniți și bolnavi împărțind daruri, adresând cuvinte de încurajare, mângâind funcțiile suferinzilor. Reorganizează Crucea Roșie, procură medicamente, participă direct la îngrijirea răniților. Principesa Ileana scria: ,,Toți cei din jur eram înspăimântați și o îndemnam să-și facă injecții ca să fie protejată împotriva tifosului exantematic care făcea ravagii dar mama protesta spunând: eu nu am timp să fiu bolnavă și atâta timp cât România are nevoie de mine Dumnezeu o să mă ocrotească  nu pentru mine, dar pentru că țara are nevoie de mine.” Și Dumnezeu a ocrotit-o.

Între timp, iarna devine tot mai aspră și lucrurile stau tot mai prost. Regina Maria propune contopirea serviciilor civile și militare într-unul singur sub direcția Dr. Ioan Cantacuzino și reușește o mai bună colaborare între armată și guvern. Lunile din iarna anului 1917 sunt cumplite. ,,Românii sunt, însă, mai mult sau mai puțin fataliști: ei își închipuie întotdeauna că Dumnezeu are să se ivească în ceasul din urmă și are să-i mântuie. Dar eu, cu obârșia mea englezească, am drept  deviză ,,Ajută-te singur și Dumnezeu te va ajuta!”

Călătorește Prin Moldova, la Dobrovăț, Ghidigeni, Ruginoasa, Pașcani, peste tot pe unde armata românească se refăcea cu sprijinul francezilor. La 11 iulie 1917 începe ofensiva românească pe frontul din Moldova.

,,Bieții noștri soldați luptă ca niște eroi” – scrie Regina. ,,Mă tem că mulți ca răniți sunt într-o stare de înfrigurare care mă silește să plec cât mai curând la spitalele mele de pe front, la răniții mei, îmi pare că a nu fi printre ei e un fel de lașitate.”

La 1 august vizitează frontul în sectorul apărat de generalul Grigorescu. La 2 august vizitează spitalele din Coțofenești, Căiuți, Roman; știe să asculte și să rezolve plângerile răniților. Constantin Argentoianu scrie: ,,Fiindcă vorbim de ea, Regina și-a îndeplinit cu prisosință îndatoririle: o găsim în tranșee, printre combatanți, în rândurile înaintate, o găsim în spitale și în punctele sanitare printre răniți și bolnavi. O găsim de față la toate adunările care încercau să facă puțin bine. N-a cunoscut frica de gloanțe și de bombe. (…) Regina Maria și a îndeplinit îndatoririle pe toate fronturile multiplei sale activități, dar, înainte de toate, pe aceea a îmbărbătării și a ridicării morale a celor ce trăiau în jurul ei și aveau să hotărască în cele mai tragice clipe soarta țării și a Neamului. Se poate afirma că în timpul pribegiei noastre în Moldova Regina Maria a întrupat și a întrupat frumos aspirațiunile cele mai înalte ale conștiinței românești.”

,,Suntem legați de țara noastră așa cum nu e dat multor suverani să fie, suntem una cu poporul nostru.”-scria ea. Regina nu putea uita în preocupările ei de caritate pe cei 300 000 de orfani,  60 000 de invalizi de război, 40 000 de văduve de război: erau ființe care așteptau supraviețuirea de la caritatea publică. Vocea și scrisul ei întrețin grija permanentă din partea instituțiilor și a tuturor acelora care erau chemați să se implice, are frecvente întâlniri și contacte cu cei de la Crucea Roșie britanică și cea canadiană, planifică un sistem de utilizare a ambulanțelor, constituie un serviciu de urgență de transport al bolnavilor care se dovedește foarte util.”

Dr. IRINA AIRINEI: Un aspect inedit al activității caritabile a Casei Regale a României a constat în taberele de vară pe care Regina Maria împreună cu doamne din anturajul ei precum Alice Voinescu ori Irina Procopiu le organizau în sprijinul orfanelor și refugiatelor de război din Basarabia, fete care erau educate învățând elemente de conduită și protocol în societate, bune maniere, limbi străine. Poeta Maria Găitan Mozes, ca refugiată în București și orfană de război, a beneficiat de șansa de a participa, an de an, în timpul liceului, la astfel de tabere de vară.

Dr. CONSTANTIN CORNEANU, istoric și arhivist:

Anul 2026 este anul în care omagiem 100 de ani de la vizita Reginei Maria în Statele Unite ale Americii, fapt fără precedent în epoca respectivă și tot în 2026 se împlinesc 110 ani de la intrarea României în Primul Război Mondial, o intrare care avea să nască complicații enorme din punctul de vedere al politicii interne și internaționale și într-un astfel de context a avut loc vizita reginei Maria la Conferința de Pace de la Paris începând din ianuarie 1919.

România a fost curtată în acei anii 1914-1915 de către marile puteri, de cele două tabere beligerante, Antanta pe de o parte și, pe de altă parte de Germania și Austro-Ungaria care au încercat să aducă România într-o parte sau alta în timpul primului război mondial.

Având în vedere interesele noastre naționale legate de aducerea acasă a teritoriilor românești risipite în vâltoarea istoriei și anume Transilvania, Banatul, Crișana, Bucovina, România a semnat, la 4 august 1916, o alianță cu puterile Antantei care au recunoscut dreptul României asupra acestor teritorii românești. În jurul acestui tratat apare obligația juridică de a nu face pace separată cu Germania și Ungaria. Toate aceste lucruri aveau să genereze o serie întreagă de discuții politico-diplomatice și într-un astfel de context premierul Ionel Brătianu a solicitat prezența Reginei Maria la Conferința de pace de la Paris.

Lumea uită că Franța și Marea Britanie, nu numai Rusia în 1916 nu și-au îndeplinit obligațiile, că și occidentul respectiv Franța și Marea Britanie care au promis că vor intra în luptă cu două săptămâni înainte ca românii să treacă Carpații aceste trupe anglo-franceze nu au intrat în luptă și lipsa acestor forțe pe teritoriul Războiului din Balcani a făcut ca România să sufere prima mare înfrângere din primul război mondial la Turtucaia din septembrie 1916. Dincolo de deficiențele uriașe în organizarea armatei române, de greșelile tactice și strategice, un lucru este foarte clar: aliații occidentali nu au vrut să vină, iar noi n-am avut capacitatea informativă de a afla dacă vin sau nu vin. Am crezut că vin, ei nu au venit, iar mai târziu când s-a pus în discuție la Paris în 1919 faptul că noi am promis că nu facem pace separată cu Germania și cu Austro-Ungaria nu au vrut să recunoască faptul că au promis că vin și n-au venit motiv pentru care noi am început acest prim război mondial cu o serie de înfrângeri usturătoare și ca atare în jurul acestui subiect, al faptului că România a făcut pace separată în martie 1918 sub presiunea militară a puterilor și în contextul dezintegrării Rusiei lui Kerenski, în jurul acestei chestiuni au fost mari discuții între Ionel Brătianu ca prim ministru al României care a încercat în ianuarie 1918 să prezinte situația acestui consiliu suprem format din președintele Statelor Unite ale Americii, premierul Marii Britanii, premierul Franței și premierul Italiei, cei patru care aveau să hotărască soarta păcii din Primul Război Mondial.

Aceste neînțelegeri între România și marile puteri, Statele Unite ale Americii, Franța,  Marea Britanie și Italia au făcut necesară prezența reginei Maria la Paris la sugestia clară și explicită a lui Ionel Brătianu în acord cu Regele Ferdinand I.

Regina a luat decizia să sosească la Paris la 1 martie și motivul oficial al vizitei a fost un drum prin Franța către Marea Britanie în încercarea de a-i îndupleca pe aliații noștri occidentali să ne asculte și nouă drepturile,  păsurile mai ales că România era prezentă în cele în opt din cele 58 de comisii care să constituiseră și care discutau probleme teritoriale după război. Din această perspectivă a fost nevoie de această intervenție. Toate lucrurile acestea, prietenii noștri de la Paris, Londra și Washington nu au vrut să le accepte, nu au vrut să le discute și din această perspectivă era nevoie ca Regina Maria să încerce să găsească o cale de acceptare a realității istorice. De altfel i s-a și spus premierului Clemenceau că nu poți face rezistență dacă aceasta duce la sinucidere colectivă și de aceea România a adoptat punctul de vedere militar de a face armistițiu pentru că nu aveam altă soluție politico-diplomatică. Pentru cei care nu voiau să recunoască că în decembrie 1917 și apoi în martie 1918 am făcut acea pace separată pentru că eram în imposibilitatea strict militară de a mai lupta, în clipa în care Rusia a început negocierile de pace cu Puterile Centrale, comanda supremă a armatei române a fost întrebată cât putem rezista iar răspunsul a fost: poate 48 de ore maximum. Deci din punct de vedere militar, dacă germanii își austro-ungarii treceau la ofensivă militară, România pur și simplu nu mai exista. Deci lucrurile erau extrem de complicate pentru ideea de statalitate românească.

Așa cum scria Regina Maria, dacă România avea nevoie de o față ,,Eu am încercat să fiu acea față.” Și într-adevăr turneul pe care l-a făcut în Franța și în Marea Britanie în anul 1919 a fost extrem de reușit, dacă nu chiar copleșitor pentru imaginea publică a României. Premierul francez, Georges Clemenceau, supranumit „Tigrul”, a fost cucerit de personalitatea ei. După ce Regina i-a cerut ajutorul pentru țară, acesta i-ar fi spus: „Madame, ceea ce cereți este partea leului!”, la care Maria a replicat: „Este ceea ce leoaica cere vărului ei, Tigrul!”

Deși președintele american era inițial rezervat și ghidat de principii idealiste rigide, Regina Maria a reușit să îi capteze atenția și să îi prezinte sacrificiile umane ale României, contribuind la o atitudine mai favorabilă a SUA față de revendicările românești.

Prin farmecul personal, inteligența politică și numeroasele interviuri acordate presei internaționale, ea a reușit să schimbe imaginea României de la o țară mică și problematică din Balcani la cea a unui aliat curajos și indispensabil în fața expansiunii bolșevismului.

A negociat transporturi de alimente și ajutoare medicale prin intermediul Crucii Roșii, esențiale pentru populația care suferea de foamete și epidemii după război.

Prezența ei este considerată decisivă pentru succesul diplomatic de la Tratatul de la Trianon și cel de la Saint-Germain, care au consfințit granițele României Mari.

Dr. MIHAI NICOLAE, președintele Institutului,,Frații Golescu” pentru relația cu românii din străinătate, a evocat personalitatea augustă a Reginei Maria care continuă să fascineze. O frumusețe recunoscută, cu o remarcabilă capacitate analitică; știa să comunice cu supușii săi, în marea lor majoritate țărani care trăiau din munca pământului, dar și cu vârfurile aristocrației europene căreia ea însăși îi aparținea. În lista lungă de calități personale, nu trebuie omisă capacitatea acesteia de a întreține relații și prietenii cu artiștii și personalitățile culturale ale epocii și, neapărat,  trebuie menționată și impresionanta sa capacitate de empatie. A fost o altfel de Regină pentru un altfel de veac: secolul XX. După 8 decenii de la moartea sa, rămâne o figură luminoasă care continuă să stârnească interesul publicului. Magia continuă…

Jurnalistul american Steve Wiegand i-a dedicat un volum cu un titlu incitant: ,,Dansatoarea, visătorii și Regina României”. Noua carte nu este o biografie a Reginei – deși autorul dovedește o bună cunoaștere a detaliilor vieții regale, concentrându-se asupra vizitei suveranei pe continentul american, în 1926, și anume participarea sa la deschiderea unui muzeu de artă în nord-vestul țării.

O carte care vorbeste despre prieteniile ei americane, despre turneul istoric din 1926 (18 octombrie – 24 noiembrie), moment de apogeu al diplomației culturale românești, care a transformat-o într-o veritabilă „ambasadoare” a României Mari peste Ocean. Despre primirea triumfală la New York, Regina fiind întâmpinată cu o paradă „ticker-tape” pe străzile New York-ului, fiind aclamată de mii de oameni, un onor rezervat de obicei doar marilor eroi. Cartea evocă și întâlnirea cu Președintele Calvin Coolidge, inaugurarea Muzeului Maryhill, la invitația prietenului său, magnatul Sam Hill. Donația făcută de Regină muzeului a cuprins peste 100 de obiecte de artă, costume populare și piese de mobilier regal, care pot fi văzute și astăzi. Recunoașterea de către nativii americani: În timpul călătoriei spre vest, a fost primită în rândurile tribului Sioux Dakota, primind titlul onorific de „Steaua Dimineții” (Morning Star). Regina a fost o prezență constantă în presa americană (apărând pe coperta revistei Time încă din 1924), reușind să umanizeze imaginea României și să atragă simpatia publicului larg pentru interesele țării.

Despre vizita de acum 100 de ani a Reginei Maria în SUA și Canada, DR. MIHAI NICOLAE ne-a vorbit pe larg.

Expunerile au fost ilustrate cu prețioase filme de arhivă ale vizitei regale, prezentate cu generozitate de istoricul și arhivistul DR. ROBERT STĂNCIUGEL care a vorbit și despre importanța covârșitoare a activității marelui diplomat Vasile Stoica în SUA în acea epocă. Ajuns în SUA în 1917, Stoica a unit organizațiile românești sub egida Ligii Naționale Române (Romanian National League), fondată în 1918 la Youngstown, Ohio. Aceasta a devenit vocea oficială care a militat pentru unirea teritoriilor românești. A făcut lobby politic la nivel înalt reușind să obțină audiențe cruciale la Casa Albă, inclusiv întâlniri cu președintele Woodrow Wilson și cu secretarul de stat Robert Lansing. Prin aceste demersuri, a promovat principiul autodeterminării naționale pentru românii din Imperiul Austro-Ungar. A semnat Declarația de Independență de la Philadelphia (octombrie 1918): Vasile Stoica a reprezentat interesele românilor la „Sala Independenței” (Independence Hall), alături de lideri ai altor popoare oprimate (precum Thomas Masaryk pentru cehoslovaci). Această declarație a cerut oficial dizolvarea monarhiei austro-ungare și formarea statelor naționale. A publicat numeroase articole și broșuri în limba engleză pentru a educa opinia publică americană și Congresul despre istoria și drepturile românilor, contracarând propaganda maghiară de la acea vreme.

A lucrat la proiectul de constituire a unor unități de voluntari români din America (Legiunea Română din America) care să lupte pe frontul din Europa pentru cauza Marii Uniri.

După încheierea eforturilor diplomatice majore din timpul războiului, în iulie 1919, Vasile Stoica a primit ordinul de a se întoarce în SUA cu scopul precis de a contribui, sub conducerea comandorului Pantazzi, la organizarea serviciului consular pentru Statele Unite și Canada.     A înființat Consulatul General din Montreal, Canada, pe 16 august 1919. A condus, în 1941, Legația României la Washington (misiunea diplomatică la nivel de ambasadă).

Dar surpriza reuniunii a fost participarea unui oaspete de seamă, PROF. UNIV. DR. ADRIAN-SILVAN IONESCU, director al Institutului de Istoria Artei „George Oprescu” al Academiei Române, reputat istoric și critic de artă român, cercetător științific și profesor asociat la Universitatea Națională de Arte din București, recunoscut pentru contribuțiile sale fundamentale în studiul artei de secol XIX și al istoriei fotografiei și a filmului.

Volumul de referință „Regina Maria și America” este bazat pe o cercetare riguroasă în arhivele din România și SUA (inclusiv Arhivele Naționale din Washington și Muzeul Maryhill). Cartea reconstituie zi de zi turneul din 1926, oferind detalii despre recepții, discursuri și impactul mediatic uriaș. Ca istoric al fotografiei, ADRIAN-SILVAN IONESCU a analizat modul în care Regina Maria și-a construit și gestionat imaginea publică prin intermediul portretelor fotografice, transformându-se într-un „brand” de țară înainte ca acest concept să existe oficial. Istoricul a menținut legături strânse cu Muzeul de Artă Maryhill din statul Washington, locul unde se află cea mai mare colecție de obiecte personale ale Reginei Maria din afara României, facilitând schimbul cultural și documentarea acestor piese.

I.A.