Anita Laszlo: Gheorghe Pomuţ readus în actualitate la Jula de elevul Patrick Pomuț

Pe 17 aprilie, la sediul AȚRU din Jula, s-a desfășurat faza orală a concursului de cultură și civilizație românească, OÁTV, un concurs dedicat elevilor care doresc să-și aprofundeze cunoștințele despre identitatea și valorile românești. Atmosfera a fost una plină de emoție, iar participanții au demonstrat nu doar o bună pregătire, ci și implicare și creativitate. Printre aceștia s-a numărat și elevul Patrik Pomucz, elev în clasa a VII-a la Școala Generală Românească din Jula, care a atras atenția prin alegerea subiectului său: „Viața și realizările lui Gheorghe Pomuț”.

Alegerea nu a fost una întâmplătoare. Pe lângă interesul său pentru istorie, Patrik a fost motivat și de o coincidență – asemănarea dintre numele său de familie și cel al personalității. „Am ales acest  subiect pentru că îmi place foarte mult istoria, dar și pentru că numele meu este tot Pomuț. Mi s-a părut interesant și m-a făcut curios să aflu mai multe despre el”, ne-a povestit elevul.

Pe măsură ce a început să se documenteze, Patrik a descoperit o poveste impresionantă: cea a unui român care a reușit să devină general în armata Statelor Unite, o realizare rară și remarcabilă. Acest aspect i s-a părut cel mai fascinant și l-a determinat să aprofundeze subiectul. Deși mai auzise  anterior numele lui Gheorghe Pomuț, elevul recunoaște că abia pregătirea pentru concurs i-a oferit ocazia să-l cunoască cu adevărat. Procesul de documentare a fost unul intens, dar și frumos. Un rol esențial în pregătirea sa l-a avut profesoara coordonatoare, Livia Stăvaru, care i-a oferit îndrumare și diferite sugestii. În același timp, internetul a reprezentat o sursă de informații, ajutându-l să descopere detalii relevante despre viața și cariera generalului american de origine română.

Cea mai dificilă parte a fost selecția informațiilor. „Erau foarte multe lucruri interesante și nu puteam să le includ pe toate în prezentare”, a explicat Patrik. Astfel, a fost nevoit să aleagă cele mai importante momente și să le organizeze într-un mod clar și logic într-o prezentare Powerpoint. Prezentarea sa a fost structurată pe etape ale vieții lui Gheorghe Pomuț: începuturile, studiile, cariera și realizările. Fiecare slide a reflectat o etapă distinctă, contribuind la o imagine de ansamblu coerentă și ușor de urmărit. Pregătirea nu s-a realizat într-o singură zi. Patrik a lucrat treptat, pe parcursul mai multor zile, ceea ce i-a permis să înțeleagă mai bine informațiile și să-și organizeze ideile. Rezultatul a fost o prezentare bine susținută cu încredere în fața juriului. Dincolo de rezultatul obținut, experiența concursului i-a adus numeroase beneficii. Elevul a învățat cum să caute și să selecteze informațiile relevante, dar și cum să le prezinte într-un mod clar și atractiv. „Am învățat că prin ambiție și muncă poți ajunge departe, chiar dacă pornești dintr-o familie simplă”, a mărturisit el. Participarea la concurs l-a ajutat și să-și dezvolte încrederea în sine și abilitățile de comunicare. Emoțiile din timpul prezentării au fost depășite cu succes, iar experiența de a vorbi în fața unui public i-a oferit mai mult curaj. Întrebat dacă ar schimba ceva dacă ar relua proiectul, Patrik a răspuns cu sinceritate că nu. Consideră că a reușit să valorifice timpul avut la dispoziție și să includă cele mai importante informații.

Adaugă un comentariu

Despre noi

Asociația Anima Fori - Sufletul Cetății s-a născut în anul 2012 din dorința unui mic grup de oameni de condei de a-și pune aptitudinile creatoare în slujba societății și a valorilor umaniste. Dorim să inițiem proiecte cu caracter științific, cultural și social, să sprijinim tineri performeri în evoluția lor și să ne implicăm în construirea unei societăți democratice, o societate bazată pe libertatea de conștiință și de exprimare a tuturor membrilor ei. Prezenta publicație este realizată în colaborare cu Gazeta Românească.

Despre noi

Asociația Anima Fori - Sufletul Cetății s-a născut în anul 2012 din dorința unui mic grup de oameni de condei de a-și pune aptitudinile creatoare în slujba societății și a valorilor umaniste. Dorim să inițiem proiecte cu caracter științific, cultural și social, să sprijinim tineri performeri în evoluția lor și să ne implicăm în construirea unei societăți democratice, o societate bazată pe libertatea de conștiință și de exprimare a tuturor membrilor ei. Prezenta publicație este realizată în colaborare cu Gazeta Românească.