Academia Română anunță: Lansarea Romanian Hub al European Law Institute

România se alătură uneia dintre cele mai influente rețele juridice din Europa. Lansarea Romanian Hub al European Law Institute
– 16 iunie 2026, în Aula Academiei Române – 

Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române anunță constituirea Romanian Hub al European Law Institute (ELI), marcând astfel un moment de referință pentru poziționarea României în centrul dialogului juridic european.

 

Lansarea Romanian Hub va avea loc în prezența doamnei prof. dr. Teresa Rodríguez de las Heras Ballell, președinta European Law Institute, în 16 iunie 2026, în Aula Academiei Române, participare care subliniază importanța strategică a acestui demers pentru consolidarea rolului României în cooperarea juridică europeană.

 

Prin această inițiativă, România devine parte activă a unei rețele care poate influența în mod direct evoluția dreptului european și poate contribui  la consolidarea unui spațiu juridic comun bazat pe excelență, cooperare și inovație.

 

Fondat acum 15 ani, în iunie 2011, European Law Institute este o organizație independentă, non-profit, dedicată îmbunătățirii calității dreptului și consolidării integrării juridice în Europa. Cu peste 1.800 de membri individuali, actuali sau foști  judecători, avocați, consilieri juridici, notari, funcționari publici, procurori, cercetători, cadre didactice universitare (peste 50 din România) și peste 180 de membri instituționali (dintre care 10 din România), ELI reprezintă astăzi una dintre cele mai influente comunități juridice la nivel internațional.

 

Prestigiul acestei rețele este reflectat de calitatea excepțională a membrilor săi instituționali. Dincolo de universități și institute de cercetare, ELI reunește instituții de prim rang ale arhitecturii juridice europene și internaționale, precum Parlamentul European, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, Agenția Uniunii Europene pentru Drepturi Fundamentale, Comisia Națiunilor Unite pentru Drept Comercial Internațional, Institutul Internațional pentru Unificarea Dreptului Privat, dar și organizații esențiale pentru cooperarea juridică internațională, precum Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa sau Autoritatea de Supraveghere a AELS. Totodată, numeroase instanțe supreme și constituționale din Europa sunt implicate în activitatea ELI, conferind acestei rețele autoritate remarcabilă în procesul de reflecție și reformă juridică.

 

În acest context de excelență, constituirea Romanian Hub al ELI reprezintă o inițiativă strategică pentru România, oferind un cadru instituțional prin care comunitatea juridică

Adaugă un comentariu

Despre noi

Asociația Anima Fori - Sufletul Cetății s-a născut în anul 2012 din dorința unui mic grup de oameni de condei de a-și pune aptitudinile creatoare în slujba societății și a valorilor umaniste. Dorim să inițiem proiecte cu caracter științific, cultural și social, să sprijinim tineri performeri în evoluția lor și să ne implicăm în construirea unei societăți democratice, o societate bazată pe libertatea de conștiință și de exprimare a tuturor membrilor ei. Prezenta publicație este realizată în colaborare cu Gazeta Românească.

Despre noi

Asociația Anima Fori - Sufletul Cetății s-a născut în anul 2012 din dorința unui mic grup de oameni de condei de a-și pune aptitudinile creatoare în slujba societății și a valorilor umaniste. Dorim să inițiem proiecte cu caracter științific, cultural și social, să sprijinim tineri performeri în evoluția lor și să ne implicăm în construirea unei societăți democratice, o societate bazată pe libertatea de conștiință și de exprimare a tuturor membrilor ei. Prezenta publicație este realizată în colaborare cu Gazeta Românească.