AFnewsE UN FEL DE A SPUNE, însă, de fapt nu există „durere străină”, mai ales atunci când ne întâlnim cu suferința unui copil. Priviți în ochii băiețelului din imagiriile alăturate. Ochii lui sunt triști chiar și când zâmbeste, și când îi sclipeşte o rază de bucurie de la un mic cadou. Este Nikita Smolkin din Cernăuţi. La numai patru anișori ai săi, copilul, diagnosticat cu leucemie, suportă un tratament dur. De vreun an şi jumătate îsi trăieşte copilăria mai mult într-un salon de spital, supravegheat şi mângâiat de dragostea mamei sale. E scăldat și în lacrimile mamei, însă copilul nu le vede. C-nosc această durere de suflet, când zâmbeşti la patul bolnavului, iar lacrimilor le dai frâu liber după ușa salonului de suferință. Când e acasă, iar mama trebuie să iasă în oraș la cumpărături sau găteşte la bucătărie, micuțul își găsește leagăn în brațele frățiorului lui, cu 9 ani mai mare. Asta e familia lor. Tatăl lui Nikita i-a părăsit din momentul abaterii nenorocirii asupra copilului. Rămasă singură, Iana e şi mamă şi tată pentru feciorașii ei. Se confruntă cu mari greutăți şi din cauza că nu poate să iasă undeva la un serviciu, fiind nevoită să-i poarte de grijă tot timpul fiului atacat de boală. Am aflat de necazul acestei mame de la jurnalista Carolina Jitaru care cunoaşte de mai multă vreme starea dificilă a familiei şi a propus să-i acordăm un ajutor din donaţia primită de societatea noastră, „Doamnele Române”, de la Societatea Scriitorilor fără Frontiere şi, personal, din partea preşedintelui respectivei societăți, Elena Mândru.
Zilele acestea, Carolina l-a vizitat pe Nikita acasă, întâlnirea răscolindu-i emoții și lacrimi. Știm că, unindu-și sentimente-le umanitare în cadrul proiectului „Și nouă ne pasă”, membrii Societăţii Scriitorilor fără Frontiere adună donaţii în primul rând pentru copiii orfani de război. Dar, după cum precizează doamna Elena Mândru în anunțul umanitar în ultimul număr din acest an al revistei „Moldova Literară”: „…şi pentru cei cu nevoi majore, mai ales de sănătate…”. În acest număr de la sfârșit de an, cu un conţinut atât de bogat şi diversificat în genuri literare, şi-au găsit spațiu şi relatările mele — povești de viață ale beneficiarilor donațiilor de la laşi, precum şi informaţii despre cum şi cui le repartizăm, cum, pe aripile frăţiei, ducem binele mai departe. Îi suntem recunoscătoare doamnei Elena Mândru pentru generoasa susţinere şi fericirea de a fi împreună în acțiunile de ajutorare a aproapelui. Ţinând în centrul atenţiei copii români, orfani de război, am considerat că și Iana, a cărei mamă este româncă din Tereblecea, împreună cu cei doi fii ai ei, au mare nevoie de ajutor, familia aflându-se într-un crâncen război cu boala. De fapt, în activitatea noastră caritabilă, suntem călăuziți de crezul că durerea nu are naţionalitate şi nu cunoaşte frontiere. Vin sărbătorile Crăciunului, e vremea când tot creştinul îşi amintește că Dumnezeu l-a făcut și i-a dat viată pe pământ pentru a fi mai bun. Și ce e Crăciunul? Poate şi un prilej fericit de a ne aduce aminte că trăim puțin şi trist oricâţi ani am avea, dacă uităm prea des de durerea celor din jurul nostru, dacă ţinem numai la cei foarte apropiaţi şi nu ne pasă de oameni mai îndepărtaţi.
Adaugă un comentariu