Vasile C. Rauț: SFÂNTA MĂNĂSTIRE PUTNA, rugăciune pentru neamul românesc

SFÂNTA MĂNĂSTIRE PUTNA, 15.08.2025.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, între 14 și 17 august 2025 Mănăstirea Putna a serbat hramul istoric, Adormirea Maicii Domnului.
Construită între 1466 și 1469 de către Sfântul Voievod Ștefan cel Mare ca necropolă pentru familia domnească, Mănăstirea Putna rămâne de peste cinci veacuri un far al credinței, culturii și identității românești.
O excelentă organizare, copleșitoare participare, mii de români creștini, veniți din toate colțurile Țării și de peste hotare.
Au fost prezenți, la invitația Arhimandritului Melchisedec Velnic, exarh al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor și stareţ al Mănăstirii Putna zeci de preoți din regiunea Cernăuți , corpul diplomatic, Consulatul General al Românie la Cernăuți, români din nordul Bucovinei, Ținutul Herța și nordul Basarabiei.
Au fost înălțate rugăciuni către Cer pentru Neamul românesc !
Doamne, ocrotește-i pe români!

Adaugă un comentariu

Despre noi

Asociația Anima Fori - Sufletul Cetății s-a născut în anul 2012 din dorința unui mic grup de oameni de condei de a-și pune aptitudinile creatoare în slujba societății și a valorilor umaniste. Dorim să inițiem proiecte cu caracter științific, cultural și social, să sprijinim tineri performeri în evoluția lor și să ne implicăm în construirea unei societăți democratice, o societate bazată pe libertatea de conștiință și de exprimare a tuturor membrilor ei. Prezenta publicație este realizată în colaborare cu Gazeta Românească.