Filmul documentar „Atkozott nap”—„Ziua blestemată”, dedicat memoriei celor doi tineri martiri ai Revoluţiei ungare din 1956, ambii de origine română, Many Erzsbet (Elisabeta Maniu) şi Farkas Mihaly (Mihai Farkas), a fost proiectat vineri, 23 octombrie 2026, în sala de bal a Centrului de Vizitare al Castelului Almasy din Jula. Evenimentul a avut loc chiar de Ziua Națională a Ungariei, când este comemorată izbucnirea Revoluţiei din 1956. Evenimentele tragice petrecute la Jula, în urma manifestaţiei din 17 decembrie 1956, şi destinul a doi tineri condamnaţi la moarte de regimul comunist, Elisabeta Maniu şi Mihai Farkas, sunt prezentate în filmul documentar „Atkozott nap” („Ziua blestemată”), realizat de regizoruI Bubryak Istvan. Documentarul readuce în atenţia publicului un episod mai puţin cunoscut al Revoluţiei ungare din 1956. La 17 decembrie, la Jula a avut loc o manifestaţie spontană, care a fost dispersată prin focurile trase de forţele de ordine. În urma incidentului, mai mulţi participanţi s-au deplasat in localitatea invecinată Vareu (Gyulavări), unde au intrat în posesia armelor grănicerilor. Ulterior, împreună cu alte persoane, s-au adunat pe malul Crişului, hotărâţi să opună rezistenţă în cazul intervenţiei trupelor sovietice sau a forţelor represive ale regimului comunist. Intervenţia aşteptată nu a mai avut loc, iar participanţii s-au întors la casele lor, înapoind şi armele. Cu toate acestea, autorităţile au început chiar din ziua urmatoare arestarea celor implicaţi. La începutul Iunii ianuarie1957,16 persoane au fost aduse în faţa unui tribunal care judeca în regim de lege marţială, la Bichişciaba. Sentinţele au fost deosebit de aspre: două condamnări la moarte şi douăsprezece pedepse grele cu închisoarea, de peste zece ani. Elisabeta Maniu şi Mihai Farkas au plătit cu viaţa pentru implicarea lor în aceste evenimente. Filmul documentar evocă destinele celor doi, dar şi atmosfera de teamă şi represiune care a urmat înfrângerii Revoluţiei ungare din 1956. Producţia a fost realizată prin colaborarea dintre Fundaţia Szin-T&-Kp şi Primăria oraşului Jula.




Adaugă un comentariu