Maria TOACĂ: VEȘNICIA ROMÂNEASCĂ DE LA PUTNA

DINCOLO DE ISPITELE EFEMERULUI  

Mesajul doamnei Teodora Stanciu cu mulțumiri către participanții la Colocviul de la Putna, 19 -24 august 2026, și solicitarea de a-i trimite textul comunicării pentru revista anuală „Caietele de la Putna” m-au readus în atmosfera celor cinci zile de sacralitate cu „bucuria integrală a frumuseții”. „Vă exprimăm mulțumirile noastre înnoite și recunoștința pentru atmosfera înalt intelectuală pe care ați creat-o la a XX-a ediție a Colocviului putnean, în jurul temei „Modelul paideic în spiritualitate și cultură. Mari îndrumători”, dedicat acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga – Maica Benedicta, la 20 de ani de la trecerea în veșnicie. Prin conținutul comunicărilor dumneavoastră, cele opt sesiuni și cele trei mese rotunde, care au structurat Colocviul, au pus în relief altitudinea gândirii, a preocupărilor dumneavoastră intelectuale, a felului în care ați conturat portretele unor mari îndrumători spirituali și culturali, modele paideice exemplare pentru comunitatea românească”, ne scrie doamna care ani la rând reușește să adune spiritele de aleasă intelectualitate.

De-a lungul veacurilor, timp de 557 de ani de la sfințire, Mănăstirea Putna își îndeplinește nu doar menirea de centru monahal, ci și de focar cultural, spiritual și educațional, păstrând și înmulțind tezaurul de valori naționale. Prima și cea mai importantă ctitorie a lui Ștefan cel Mare, necropola domnească de la Putna este și astăzi un excepțional epicentru de istorie și spiritualitate românească. O parte din imensa moștenire o putem vedea în Muzeul Mănăstirii, unde se păstrează broderii, țesături, vechi manuscrise, argintărie, obiecte de cult, printre care o cruce cu trei brațe din anul 1503, cea mai veche de pe teritoriul României. Să nu uităm că Domnitorul Ștefan cel Mare își înzestra ctitoriile și cu odoare de carte – numeroase manuscrise, Tetraevanghelare… Sunt cunoscute „Mineiele de la Putna” – un set de 12 cărți cu slujbele sfinților.

Neîndoielnic, în tezaurul Mănăstirii se înscriu și cele mai importante simpozioane – „Colocviile Putnei”, simpozion internațional de istorie  dedicat trecutului românesc și epocii lui Ștefan cel Mare, precum și colocviile în memoria academ. Zoe Dumitrescu-Bușulenga – Monahia Benedicta și a lui Dan Hăulică, organizate pe parcursul a douăzeci de ani cu susținerea Fundației „Credință și Creație”. Scriu aceste rânduri cu profundă recunoștință față de regretata prof. dr. Alexandrina Cernov, membru de onoare al Academiei Române, care m-a luat cu sine prima dată, în anul 2021, la aniversarea a 150-a a Marii Serbări de la Putna, când românii din toate provinciile, la chemarea lui Eminescu, s-au unit la mormântul lui Ștefan cel Mare. Cununa Marii Serbări din 2021, cu genericul „Continuitatea unui ideal”,  a fost colocviul  în ziua a treia, ediția a 15-a fiind dedicată în întregime poetului național Mihai Eminescu. Ca o poartă de intrare în grădina roditoare a celei de-a XV-a ediţii „Eminescu şi Putna” a fost expoziţia aniversară, vernisată în memoria acelor vremuri, menită să marcheze începutul unei importante serii de acţiuni comemorative şi de celebrare a unor momente şi personalităţi providenţiale pentru rezistenţa şi persistenţa noastră în istorie. Am evocat anul 2021, inspirată de gestul organizatorilor de a ne aminti de memorabila ediție a 15-a, prin oferirea volumului „Caietele de la Putna” cu materialele colocviului de acum cinci ani. Participând de atunci la șase ediții la rând, la început în calitate de cronicar, iar în ultimii doi ani și cu comunicări, pot spune că, într-adevăr, de la aniversarea Marii Serbări din 2021, colocviile continuă evocarea și celebrarea unor evenimente și personalități providențiale.

Edificatoare au fost prezențele notorii și comunicările de înaltă ținută academică, dar și sentimentale, la ediția jubiliară, marcată de comemorarea a două decenii de la trecerea academicianului Zoe Dumitrescu Bușulenga – Maica Benedicta în Împărăția Domnului. Tema – “Modelul paideic în spiritualitate și cultură. Mari îndrumători”  s-a desfășurat ca o prelungire a celei precedente – „Moștenirea spiritual-culturală și noile generații”. Doar numai prin modele călăuzitoare, prin îndrumători pot fi transmise veritabilele valori culturale și umane.  Colocviul, inaugurat în ziua nașterii maicii Benedicta, a fost prefațat de un Tedeum, oficiat de arhimandritul Melchisedec, starețul Mănăstirii, în memoria ilustrei personalități de cultură, plecate la Domnul la 5 mai 2006, în veșmintele monahale ca maica Benedicta. S-a amintit că Zoe Dumitrescu Bușulenga și-a săvârșit drumul pământesc cu ochii ațintiți catre Hristos, cel mai mare dintre toate modelele. Invocând numele Maicii Benedicta, părintele Melchisedec a vorbit despre nevoia de modele, despre cât de important e să nu ne pierdem verticala, pentru a rezista valurilor ce ne bântuie.

Cu floarea recunoștinței și lumina preluată de la marile modele, slujba de pomenire a continuat la mormântul Maicii Benedicta, rugăciunile răsunând pentru odihna ilustrei personalități și smeritei creștine a cărei moștenire suntem datori s-o păstrăm și s-o transmitem generațiilor viitoare.

A trecut aproape o lună de la acel moment încărcat de bucurie duhovnicească. Acum recitesc cuvântul liturgic, înregistrat de la părintele stareț Melchisedec, și nu pot să nu-l reproduc în întregime – atât de armonios revărsat și atât de mângâietor peste durerile noastre de fiecare zi:

«„Din văzduhul sufletului românesc” – după expresia Mitropolitului Bartolomeu Anania –, marea profesoară Zoe Dumitrescu-Bușulenga a chemat spre cuget drept și credință generații de studenți, generații de iubitori de cultură, generații de români care o ascultau în emisiuni. Din același văzduh al sufletului românesc, Maica Benedicta a chemat tinerii și intelectualii spre asumarea unei vieți profunde, dincolo de ispitele efemerului. Din cerul lui Dumnezeu, Maica Benedicta inspiră, insuflă și cheamă, astăzi și în viitor, suflete însetate de sens, de adevăr, de frumos netrecător.

Cum s-a făcut ea un astfel de izvor de apă vie? Îndrăznesc să răspund: mergând prin viață cu ochii ațintiți spre Hristos. Cu ochii copilului, spovedit și împărtășit de bunicul preot. Cu ochii tinereții, când se ruga pentru lumea întreagă în timp ce mergea pe stradă. Cu ochii maturității, când ideea de model devenea tot mai pregnantă în discursul ei public – pentru că Hristos, modelul desăvârșit al omului, îi devenise modelul viu al propriei vieți. Cu ochii bătrâneții, când societatea nu mai impunea restricțiile din timpul comunismului și când L-a putut mărturisi deschis pe Iisus Hristos. Cu ochii care au privit în infinitul veșniciei și au adus de acolo hotărârea de a urma calea vieții monahale. Ochii săi lăuntrici au rămas ațintiți spre Iisus în fiecare perioadă a vieții, în fiecare societate în care a trăit – interbelică, comunistă și postcomunistă. Acesta este un dar primit de sus, pe care l-a putut păstra și dezvolta prin onestitate interioară, prin dragoste de oameni, prin jertfă pentru ei, prin multă bunăvoință și multă îngăduință.»

Aceste cuvintele rostite de părintele arhimandrit Melchisedec Velnic, la deschiderea celei de-a XX-a ediții a Colocviului dedicat „Doamnei culturii române”, prima femeie vicepreședintă a Academiei Române, și-au găsit continuare în discursurile unor personalități notorii: academicienii Ioan-Aurel Pop și Mircea Martin, prof. univ. Eugen Munteanu, membru corespondent al Academiei Române, dr. Teodora Stanciu, președintele Fundației „Credință și Creație”, scriitorul Adrian Alui Gheorghe, vicepreședintele respectivei fundații. De la academicianul Mircea Martin, în al 87 an curgător, am preluat detalieri esențiale despre modele: „Trebuie să fie îndrumător, dar și însoțitor, un partener, un tovarăș de drum…”. Însoțitor prin viață sau model ce-ți schimbă destinul poate fi și o carte, și cineva din trecut, care a trăit cu o sută, cu o mie de ani în urmă. Stenografic, expun câteva gânduri memorizate din comunicările  conferențiarilor: „Cuvintele o iau razna când se confundă… Cititul trebuie să ne facă fericiți…” – prof. Ioan Cristescu; „A vorbi despre Zoe Dumitrescu Bușulenga este o onoare și un exercițiu de smerenie” – conf. univ. Silviu Mihailă;  „De ce pictez? Pictez pentru că altfel nu știu să mă rog”… Au răsunat și răspunsuri convingătoare la întrebări de genul: „Cum rezistăm ispitei idolatriei în cultivarea modelelor?” – prof. dr. Lucia Cifor; „Titu Maiorescu, model sau antimodel?” – lector univ. Adrian Jucu; „Enescu sau modelul apolitic în muzică…” – prof. univ. Gheorghiță Geană.

În semn de recunoștință pentru îndrumători care se consacră creșterii în spirit național a tinerei generații, părintele stareț a înmânat Ordinul „Sfântul Ierarh Iacob Putneanul”, acordat de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, profesorilor de odinioară ai Școlii Gimnaziale „Mitropolit Iacob Putneanul” din Putna. Această  distincție eparhială este conferită în semn de recunoștință unor personalități care urmează exemplul Sfântului Ierarh Iacob Putneanul, strălucit dascăl și întemeietor de școli, de numele căruia se leagă tipărirea primului Abecedar românesc și tipărirea în limba română a cărților de cult.

Modelul paideic în spiritualitate și cultură – tema ediții dedicate marilor îndrumători, a fost transmis și prin miracolul divin al operelor de artă. Înaintea începerii sesiunilor de comunicări, am avut bucuria de a pătrunde în frumosul românesc adunat în expoziția de pictură “Văzduh polifonic”, vernisaj deschis de parintele stareț arhimandrit Melchisedec și prezentat de criticul de artă Oliv Mircea. Expoziția cuprinde lucrări de artă modernă de mare valoare, capodopere ce aduc bucuria regăsirii și în fata cărora ți se oprește inima, după cum s-a exprimat criticul trăitor în fascinația frumosului picturii – soră dreaptă cu muzica. Lucrări de Horia Berna, Paul Gherasim, Horia Paștina, Dacian Andoni, Alexandru Antonescu, icoane pe sticlă, fotografii, manuscrisele, pagini de corespondență ne introduc în universul Maicii Benedicta.

Inaugurată la Centrul Cultural “Mitropolitul IACOB PUTNEANUL” ca un omagiu adus Maicii Benedicta la 20 de ani după trecerea la lumea cea de Sus, expozitia poartă și memoria academicianului Dan Hăulică. Ambii prezentatori au invocat aura locului și locurilor de unde au fost luate și unde sunt expuse tablourile, expoziția alcătuind un poem al sacrului în creație.

CU PRIETENUL CERNĂUȚENILOR LUCIAN VASILIU

Al doilea an, adunați la Sfânta Mănăstire Putna, îl întâlnim pe poetul, scriitorul, fondatorul de reviste literare, Lucian Vasiliu din Iași. Fără doar și poate, ne-am intersectat și la edițiile precedente, la care am participat cu șefa Catedrei de Filologie Română și Clasică, dr. Cristina Paladian, sub îndrumarea regetatei noastre doamne prof. dr. Alexandrina Cernov. Și chiar dacă nu le ținem minte pe toate, de cele ce-am uitat ne aduc aminte volumele “Caietele de la Putna”, editate sub egida Fundației “Credință și Creație ” și prezentate de responsabila de ediție Oana-Geogiana Enăchescu. Cu proaspăta culegere ” Caietele de la Putna” și elegantul volum ” Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Exegeze eminesciene”, apărut în colecția “Opere fundamentale”, Academia Română, am  adus la Cernăuți și câteva cărți primite de la ieșeanul Lucian Vasiliu, care are o legătură sentimentală cu orașul lui Alexandru cel Bun de la Prut, frate geamăn cu Iașul. Tatăl scriitorului, în perioada interbelică, a absolvit Facultatea de Teologie din Cernăuți, fapt care a avut un impact negativ asupra viitorului său. A fost anchetat ca opozant al puterii și internat la spitalul de psihiatrie din Iași. Fiul său Lucian și-a răzbunat părintele cu puterea culturii și a cuvântului. E suficient să amintim că în 1990, Lucian Vasiliu a revigorat revista “Dacia literară “, la 150 ani de la interzicerea revistei. Tot în 1990 a inițiat fondarea Societății Culturale “Junimea-90”, primul ONIG cultural din zona Iașilor.

O FAMILIE-MODEL DIN CRASNA LUI ALEXANDRU ILSCHI

La deschiderea colocviului dedicat marilor îndrumători în spiritualitatea și cultura românească a fost lansată revista “Cuvinte către tineri”, nr. XIX 2026. După prezentarea protos. Gherasim Soca, răsfoind revista, am avut marea surpriză să întâlnesc chiar în primele pagini imaginea familiei Ursachi din Crasna – tata Ion, mama Ilaria, cu toți copilașii lor, la mormântul lui Ștefan cel Mare și Sfânt. Și m-am gândit că nu doar mari personalități făuritoare de istorie și cultură națională, ci și această familie este un model, dar mai ales o speranță la continuitatea neamului.

Cu portul autentic, cântecul popular și spiritul românesc al românilor de la Crasna, soții Ion și Ilaria Ursachi sunt un model al respectării decalogului părinților și copiilor, publicat în revistă. Creșterea copiilor lor mărturisește un model al dragostei pentru portul popular și datini. Îi vedem și îi admiram ca pe vestitori ai renașterii românilor sortiți să supraviețuiască pe un pământ de veacuri urgisit. Un model de familie formează și participanții la colocviile de la Putna. Dincolo de cele peste 600 de comunicări care au fost rostite pe parcursul a douăzeci de ediții, s-a cimentat familia – „pâlcul de credincioși Maicii Benedicta” și a răsărit visul, ce-și are un suport absolut real, de a întemeia o Academie pe lângă Mănăstirea Putna.

ZIUA CU MODELE DE LA CERNĂUȚI

După rugăciunea de bun început a ultimei zile a colocviului “Modelul paideic în spiritualitate și cultură. Mari îndrumători “, sesiunea de comunicări, moderată generos de prof. Raluca Naclad, a fost deschisă de participanții din Cernăuți. Având modelul academ. Zoe Dumitrescu-Bușulenga – Maica Benedicta în fața, despre doi mentori, îndrumători, călăuze în formarea sa profesională și personalitate care prețuiește valorile naționale, a vorbit con. univ. dr. Cristina Paladian, șefa Catedrei de Filologie Română și Clasică a Universității Cernăuțene. Ascensiunea profesională a dr. Cristina Paladian, etapele devenirii până la șefă de Catedră sunt o dovadă elocventă că a avut buni îndrumători în persoana profesorilor Grigore Bostan și Alexandrina Cernov, ambii membri de onoare ai Academiei Române. Comunicarea sa, axată pe subiectul “Grigore Bostan și Alexandrina Cernov în paradigmele paideice ale Bucovinei”, a pus în lumină rolul predecesorilor din perioada interbelică, urmărind firul continuității până în zilele noastre. Considerându-mă și eu o ucenică a regretatei Alexandrina Cernov, care a trăit și a creat ultimii ani în proximitatea Putnei, participând până la ultima suflare la manifestările culturale desfășurate la Sfânta Mănăstire, am adus în atenția auditoriului fragmente din filmul documentar realizat în baza unui proiect susținut de DRP. Pelicula, realizată cu contribuția bloggerilor Vasile Rauț și Nicolae Hauca (voce Carolina Jitaru, text Maria Toacă) a fost urmărită cu ochii în lacrimi, dar și cu trista bucurie a reîntâlnirii cu o ființă atât de apropiată, așezată și după moarte, prin vrerea lui Dumnezeu, nu departe de Mănăstire, în cimitirul satului Putna, lângă cea mai veche biserică de lemn din România, din timpurile lui Dragoș Vodă .

Simbolic mi s-a părut faptul că alături de noi, în aceeași sesiune, a fost prezentat monumentalul volum al scriitorului dr. MIRCEA DIACONU ” Bucovina. Fals tratat de gastronomie și istorie politică”, pe marginea căruia au vorbit acad. Mircea Martin și prof. univ. Ioan Cristescu. Am avut și noi, cernăuțenii un laudațio pentru Mircea Diaconu, care ne-a readus în actualitate orașul drag românilor, Cernăuți cu obiectele sale pierdute, ambele volume fiind lansate și în capitala nordului Bucovinei. Credința noastră că la Putna se întâlnesc oameni care unesc prin forța ziditoare a culturii nordul și sudul Bucovinei ne este confirmată de prezența în aceeași sesiune a tânărului istoric din Rădăuți, Cosmin Țugui, devenit cunoscut la Marea Sărbătoare de la Putna din 15 august 2021 ca un continuator al lui Alexandru Xenopol. Tânărul de la Rădăuți a ieșit învingător în competiția discursurilor, după modelul concursului de la Marea Serbare la mormântul lui Ștefan cel Mare și Sfânt din 1871.

După masă, Cernăuțiul a fost prezent cu dr. Marin Gherman, politolog, jurnalist, lector universitar. La colocviu Marin Gherman s-a manifestat în calitatea-i de director al Institutului de Studii Politice și Capital Social, comunicarea sa “Transmiterea identității românești în comunitățile din Ucraina în contextul războiului” generând maxim interes. Răspunsuri la întrebările ce i-au intresat pe participanții la discuții pe marginea subiectului pot fi găsite în volumul proaspăt editat de Marin Gherman “Românii din Ucraina în război”. Așteptăm și ne rugăm pentru pace, ca noua sa carte să fie “Viața românilor din Ucraina după război “.

CU OCHII AȚINTIȚI LA EVANGHELIILE ÎN PIATRĂ ȘI CULOARE

Dincolo de ispitele efemerului este Putna, iar de la Putna drumurile duc spre celelalte sfinte mănăstiri, icoane pe cerul Bucovinei. Răspunzând la chemarea unor mari îndrumători spre cuget curat și credință, asemenea acad. Zoe Dumitresu-Bușulenga – Maica Benedicta, am primit credința de la frumoasele comori ale sufletului românesc, zugrăvite în bisericile medievale  de la Arbore, Humor  și Probota. Le-am sorbit  cu ochii inimii, „cu ochii lăuntrici ațântiți spre Iisus”, cum ne-am povățuit părintele arhimandrit Melchisedec Velnic. Tradițional, coloviul a finalizat cu un pelerinaj la locuri sfințite de istorie. De la rugăciunea însoțitoare la drum, rostită de arhimadritul Dosoftei Dijmărescu, am memorizat: „Să se înveselească cele cerești și să se bucure cele pământești. S-au bucurat ochii, văzând minuni cerești, create de mâini pământești. Avându-i în mijlocul nostru, ca și la colocviile din anii trecuți, pe profesorul universitar, experimentatul restaurator, dr. Dan Mohanu și istoricul de artă, dr. Cristina Cojocaru, cunoscători prin excelență ai picturii și arhitecturii bisericești din perioada medievală, am privit nu doar cu admirație, ci și cu ochii omului îmbogățit cu noi cunoștințe. Bunăoară, la Mănăstirea Humorului am aflat despre „ulcioare de rezonanță”, primind răspuns la întrebarea ce rost au cele două mici găuri din bolta bisericii. La Mănăstirea Arbore am ascultat tragica poveste a hatmanului Luca Arbore, istorisită de Cristina Cojocaru, prin prisma presupunerii că Biserica poartă hramul Tăierea capului Sfântului Ioan Botezatorul, în cinstea ctitorului Luca Arbore care a fost decapitat.

La Arbore, eu aveam o poveste de acasă. Prin 1924-1925 mai multe familii de aici s-au strămutat pe teritoriul nepopulat din satul meu natal Boian, formând cătunul Arboreni. Îmi este cunosut câte ceva din istoria acelei strămutări din scrisorile adresate de fruntașii comunei Arbore profesorului Ion Nistor, ministrul de stat pentru Bucovina. În cele câteva scrisori/demersuri, semnate și de Societatea Mazililor și Răzeșilor Bucovineni, se specifica scopul de a reda regiunii caracterul românesc de odinioară și necesitatea întemeierii unor centre de reazem al românismului în localități care și-au pierdut limba și identitatea românească (bunăoară, Toporăuți și Rarancea). La 23 octombrie 1924, în numele unui grup de săteni, Ion Grecu, Nicodim Lupu, David a lui Mihai Hrincescu, îi adresau lui Ion Nistor rugămintea să li se dea ajutorul de a întemeia un nou sat curat românesc: „Noi credem de altfel că faptul acesta ar fi cel mai măreț templu de dragoste de neam ce și l-ar putea ridica guvernul actual pe partea cea mai înstrăinată a pământului Bucovinei.”

Și astăzi urmașii primilor coloniști poartă memoria dregătorului care a dat nume comunei Arbore și Arborenilor din Boian și a păzit un sfert de secol poarta Sucevei în timpul voievozilor Ștefan cel Mare, Bogdan al III și Ștefăniță Vodă. Acum doi ani s-au împlinit cinci secole de la moartea tragică a lui Luca Arbore. Timp de șase ani a fost tutorele lui Ștefăniță Vodă, acela fiind ridicat pe tronul Moldovei la vârsta minoratului. Odată cu înaintarea în ani, fire tiranică, Ștefăniță se întărea și în cruzime. În aprilie 1523, în urma unor intrigi la curte, Luca Arbore cu toți fiii săi au fost omorâți din porunca domnitorului, fiind acuzat de trădare, găsindu-și odihna de veci în ctitoria sa, Biserica de pe moșia Solca, construită în doar câteva luni, anul 1502. Moartea lor e o dovadă elocventă că de cele mai multe ori nu există recunoștință, ba chiar se pedepsește crunt facerea de bine. Din ansamblul de clădiri construite de Luca Arbore s-a păstrat doar biserica. Specialiștii spun că Biserica lui Luca Arbore este una rar întâlnită, deosebindu-se prin nișa mortuară. De-a lungul timpului biserica a fost parțial restaurată și consolidată, păstrându-se arhitectura inițială. Profesorul Dan Mohanu a povestit despre lucrările de restaurare interioară la care a participat în anul 1974. Această necropolă boierească, ne spune prof. Mohanu, are o pictură deosebită,  frescele pe zid au fost pictate cu vârful pensulei, în miniatură. După fețele rotunde ale sfinților se poate presupune că pictorii veneau din Occident, bunăoară din Italia.

Anul trecut, la 1 decembrie mi-a surâs norocul unui drum prin locuri sfințite de istorie, cunoscute din cărți, prin apropierea cărora am trecut nu de puține ori fără să mă opresc. Cine nu știe că mănăstirea Probota a fost ctitorită de domnitorul Petru Rareș și că acolo moștenitorul lui Ștefan cel Mare, odihnește în pacea liturgică a Mănăstirii?! Însă e prea puțin să știi, fără a intra măcar o dată în această bijuterie medievală a Moldovei, inclusă în patrimoniul UNESCO, extraordinară prin sobrietatea arhitecturii și frescele sale, bolta căreia amintește de Capela Sixtină. Era liniște perfectă pe teritoriu și în Biserica ce poartă hramul Sfântului Ierarh Nicolae, unde atunci, la 1 decembrie, am întâlnit o singură măicuță la întrare, care ne-a îndemnat să ne închinăm la sfinții blajini și milostivi, căci numai prin harul și dăruirea lor în aceste locuri împădurite în vechime s-a înălțat minunea divină – Mănăstirea Probota. La poarta Mănăstirii am întâlnit un grup numeros de copii. Au venit tocmai din Târgoviște, mi-a zis maica călugăriță, luminată de bucuria că tinerii se interesează și prețuiesc valorile creștine.

Acum, mi-a surâs norocul să ascult despre unicitatea necropolei domnești a lui Petru Rareș de la specialiști competenți. Biserica Mănăstirii a fost inclusă în Patrimoniul UNESCO în anul 1993. Izvoarele istorice atestă că mai întâi prin anii 1527-1528, după urcarea lui Petru Rareș pe tron, a început construcția, finalizată prin 1530, apoi a apărut și localitatea Probota. Se presupune că primul egumen al mănăstirii a fost vărul domnitorului, Grigorie Roșca, devenit în 1546 mitropolit al Moldovei. Pe drum luminat de aura Lunii, am revenit la Putna, unde n-a vrut să-i fie mormântul Petru Rareș, purtând în suflet mulțumire pentru maica stareță Marina, care ne-a primit cu evlavioasă amabilitate. Totodată, să nu uităm de fresca la care ne-au atras atenția cei doi ghizi din grupul nostru. Pe un tabloul votiv de pe peretele sud-vestic al naosului, chipul lui Ilieș Rareș (moștenitorul tronului) a fost pictat cu fața înnegrită, astfel fiind pedepsit pentru convertirea la islam. Trădarea nu se uită, nici nu se iartă.

CU CÂT SUNTEM MAI DEPARTE, CU ATÂT MAI MARE NE ESTE DORUL

La încheierea Colocviului de la Putna din acest an s-a vorbit despre participanții celor 20 de ediții ca despre o familie unită pe suportul solid al Fundației “Credință și Creație ” și duhul creator al Sfintei ctitorii stefaniene. Pe parcursul a două decenii mari personalități au plecat în nemurire, lăsând continuatori. Familia crește, se îmbogăţeşte cu tineri care își urmează îndrumătorii. Anul acesta pentru prima dată s-a alăturat “pâlcului de credincioși ai Maicii Benedicta” o doamnă din Montreal. De fapt, Otilia Tunaru, pe care am cunoscut-o la colocviul din acest august, își are rădăcinile și părinții la Vaslui, dar de ani buni s-a strămutat în Canada. Acolo și-a făcut un cuib ca acasă și își crește copiii românește. I-am văzut la Putna împreună cu tăticul lor, îmbrăcați în cămăși cusute în stil popular, i-am auzit vorbind graiul bunicilor. Doamna Otilia se îngrijește de vița românească nu doar în propria ei casă. Pentru ca tânăra generație de români să nu se înstrăineze de tradițiile neamului a înființat școala “Junimea Română”, o oază unde cei cu dor de Țară își creează o mică Românie din lucruri sfinte luate de acasă. Aș fi vrut să ascult istoria drumului ei peste Atlantic, dar n-am avut timp să stăm la povești. Familia Tunaru a plecat înainte de încheierea colocviului.

I-am înțeles graba, deschizându-i pagina de Facebook. O aștepta școala Junimei Române, cu evenimente ce aveau nevoie de spiritul ei organizatoric. Dintr-o postare aflăm că la 29 august 2026, la Domaine ROMAN a fost MARE sărbătoare! Românii au sărbătorit EXCELENȚA românească, la mii de kilometri depărtare de țara mamă, la GALA ARTELOR, ajunsă la a 7-a ediție, care este aniversarea revistei „Poezii pentru sufletul meu”. Fondată în 30 octombrie 2018. GALA ARTELOR se organizează în fiecare an în ultima sâmbătă din luna august, în preajma ZILEI LIMBII ROMÂNE. Aceasta e zi de mare sărbătoare pentru Revista „Poezii pentru sufletul meu”, al cărui director onorific este presedintele Ligii Scriitorilor Români, domnul Al. Florin Tene, unul dintre cei trei inițiatori ( singurul in viață), părintele ZILEI LIMBII ROMÂNE.

Otilia scrie despre etapa premergătoare evenimentului: “Colțul nostru de rai românesc, așa cum ne place nouă să îi spunem Domeniului Român, a fost pregătit precum o mireasă, în straie albe de sărbătoare. Grădina de vară împodobită cu baloane și sute de beculețe arăta magnific! În mod special de Ziua limbii române invitații au fost așteptați cu trei reviste în culorile tricolorului, roșu galben și albastru… Avem nevoie de cultură, avem nevoie de artă și de români cu care să ne mândrim!”.

Străbat și din această relatare cuvintele ce mi le-a spus Otilia la despărțire: Cu cât suntem mai departe, cu atât mai greu și mai mare ni-i dorul. Noi, români din comunități istorice, suntem mult mai aproape, nu ne despart mări și oceane. Doar niște vămi, doar niște garduri… Dorul însă ni-i la fel de mare și poate chiar mai greu.