Dragoș NELERSA Pacea imposibilă poate schimba jocul

Decizia premierului Benjamin Netanyahu de a începe negocieri cu guvernul libanez privind pacea și dezarmarea Hezbollahului pare, la prima vedere, un gest aproape imposibil de transformat într-un succes deplin. Puțini cred cu adevărat că Hezbollah va accepta de bunăvoie să depună armele. Și totuși, tocmai aici se află miza reală a inițiativei israeliene: nu neapărat în obținerea imediată a dezarmării, ci în schimbarea terenului politic, diplomatic și moral pe care se va purta confruntarea de acum înainte.

Hezbollah nu este o simplă mișcare politică. De la înființarea sa, gruparea și-a construit identitatea în jurul ideii că este o forță armată separată de statul libanez, superioară armatei regulate și loială, înainte de toate, Iranului și comunității șiite. În mod tradițional, orice încercare de a confrunta această realitate doar prin forță militară a riscat să producă efectul invers: să întărească reflexul de solidaritate internă din Liban și să îi permită Hezbollahului să se prezinte drept apărător al țării în fața unui atac extern. Tocmai de aceea, alegerea negocierii, chiar și atunci când șansele de succes sunt reduse, este o mișcare inteligentă. Israelul mută disputa din logica exclusiv militară într-o logică politică și diplomatică, unde costurile pentru Hezbollah pot deveni, în timp, mai mari decât până acum.

Chiar dacă gruparea șiită nu va accepta să se dezarmeze, simplul fapt că există o ofertă de negocieri cu statul libanez poate produce efecte importante. În primul rând, Israelul își îmbunătățește poziția internațională, arătând că nu respinge soluțiile politice și că nu mizează exclusiv pe forță. În al doilea rând, presiunea se mută asupra Hezbollahului. Dacă negocierile eșuează, devine mult mai ușor pentru comunitatea internațională și pentru o parte a opiniei publice libaneze să identifice clar cine blochează pacea și cine preferă menținerea unei stări de război.
Dacă, printr-o conjunctură rară, Hezbollah ar accepta măcar o limitare reală a capacităților sale, Israelul ar obține un câștig strategic major fără o nouă confruntare devastatoare. Dacă, așa cum este mult mai probabil, Hezbollah refuză, atunci gruparea va fi împinsă într-o poziție defensivă pe plan politic: cea a actorului care nu doar că păstrează armele în afara controlului statului, ci și împiedică Libanul să iasă din ciclul confruntării.

Contextul actual face această inițiativă cu atât mai interesantă. În ultimii ani, dar mai ales după loviturile grele suferite de Hezbollah în 2024, organizația a ieșit slăbită politic. Eliminarea unor lideri, loviturile asupra infrastructurii sale și schimbările regionale au redus din aura sa de invincibilitate. Căderea lui Bashar al-Assad și diminuarea sprijinului regional au agravat această slăbiciune. În paralel, Libanul are astăzi un președinte și un prim-ministru care nu privesc cu simpatie existența unei organizații armate paralele cu statul.

Și totuși, chiar slăbit, Hezbollah rămâne mai puternic decât armata libaneză și continuă să fie protejat de faptul esențial că acționează sub tutela Iranului. Iar Teheranul nu are niciun interes să renunțe la una dintre cele mai importante pârghii ale sale din regiune. Din acest motiv, ideea unei dezarmări voluntare rămâne, cel puțin deocamdată, mai degrabă o iluzie. Iranul ar prefera probabil chiar și o destabilizare gravă a Libanului decât pierderea armelor Hezbollahului.