Omagiul ing.Ioan Velica adus comunităţii evreieşti din Valea Jiului: o carte de suflet
„Noi, locuitorii din ValeaJiului nu vom putea să ne lipsim de evreii noştri, cei de toate zilele.”
„Ei erau importanţi în Babilonul Văii Jiului. Se ocupau cu comerţul de bună calitate.Fiecare om de aici beneficia de serviciile lor.Erau cunoscuţi în întreaga Vale a Jiului. Erau apreciaţi.”
Cităm câteva crâmpeie din volum:
Rabinul României dr.Rafael Schaffer
De 8 ani conducătorul religios al comunităţii ebraice din România este rabinul Rafael Schaffer. A plecat în Israel, împreună cu familia, în urmă cu peste patru decenii dar aşa cum singur mărturiseşte, Aradul, oraşul în care s-a născut, a fost determinant în formarea sa şi i-a marcat în mare măsură drumul în viaţă. Legăturile cu Banatul în anii tulburi care au urmat celui de-al doilea război mondial, viaţa părinţilor săi a fost legată, pentru câţiva ani, şi de Banat. Mama sa este originară din Cernăuţi iar tatăl lui s-a născut într-o localitate lângă Suceava. In 1944, cand trupele sovietice au intrat in Bucovina şi au ocupat oraşul Cernăuţi, mulţi locuitori s-au refugiat in România. Mama sa a primit drept de şedere într-o comună din apropierea Timişoarei dar a locuit tot timpul în oraş, într-o casă din Fabric, la o mătuşă.
Tatăl lui nu a putut da admitere la facultatea de medicină din Iaşi, deoarece avea nevoie de o sumă de bani de care nu dispunea dar a fost primit la facultatea timişoreană, recent înfiinţată. Acolo s-au cunoscut părinţii săi, s-au căsătorit şi au fost cununaţi de Ernest Neumann, ultimul rabin al Timişoarei, care a ocupat, mai bine de jumătate de veac, cele mai importante funcţii religioase pentru comunitatea israelită din oraş.
Gheorghe Gaston Marin(Grossman Gheorghe)
(14 aprilie 1918, Padureni-jud.Arad – 25 februarie 2010, Bucureşti)
Absolvent al Liceului de Stat Petroşani(1929-1937); Universitatea Sorbona, studii de matematică şi fizică( 1937-1938); Institutul Politehnic din Grenoble(1938-1940); diplomă de inginer electrician; asistent în Grenoble, prepararea diplomei de doctor inginer (1940- 1941). Limbi vorbite: română, maghiară, franceză, engleză(scris şi vorbit), rusă şi germană (vorbit).
Deţine carnete de veteran al Armatei şi al Rezistenţei franceze; colonel(r) în Armata Română. Gaston este numele pe care şi l-a caştigat în lupta împotriva nazismului.
Marele Rabin Rene Gutman
(născut 6 dec. 1950, Rouen – Franta)
Rene Gutman născut la 6 decembrie 1950 la Rouen (Franţa) este rabin francez. El ocupă functia de rabin-şef(mare rabin) al oraşului Strasbourg şi al Rinului de Jos de peste treizeci de ani(1987-2007). Rene Gutman a copilărit în Rouen unde a făcut studiile secundare, unde tatăl sau Alexandre Gutman (1914-1972) era rabin. El face studii religioase în Israel la Yeshiva din Tifrah în deşertul Neghev şi apoi la „Hebron”(slabodka yeshiva) din Ierusalim.
Se întoarce în Franţa unde urmează cursurile rabinice la Seminarul Evreiesc francez, în paralel cu studiile universitare la Noua Sorbona unde îşi susţine doctoratul în ştiinţe religioase. El va primi diploma de rabin în 1977, obţinând premiul marelui-rabin Maurice Liber în 1974, cât şi premiul Andre Weil trei ani consecutiv. În această perioadă se alatură mişcării religioase de tineret „Yeshouroun” condusă de Henry şi Liliane Ackermann, printre alţi viitori conducători ai rabinatului francez.
Rene Gutman este succesiv rabin la Reims, Besançon, mare rabin la Bruxelles, din 1987 mare rabin la Strassbourg ca succesor al rabinului Max Warschawski şi Rinul de Jos şi membru al Comitetului permanent al Conferinţei rabinilor europeni.
Bunicii din partea tatălui erau membri importanţi ai comunităţii din Petroşani.
Continuarea o găsiţi în volumul publicat în 2019 la Petroşani.
Adaugă un comentariu