Ivo Gheorghiev, etnic român din Bulgaria, medic la Spitalul de Urgență din Vidin (recent, a primit şi cetăţenia română), ne spune că situația infectării cu Virusul SARS-COV-2 în regiune, zonă de tranzit intens frecventată de cei care vin din spații calamitate, se înscrie pe un trend ascendent.
În Bulgaria sunt 1955 de infectați, 90 de decese, iar săptămâna care a trecut a înregistrat o creștere a ritmului infectărilor cu 25%. Spitalul din Vidin a trecut și el sub conducere militară. Cazurile cele mai grave sunt trimise la Sofia.
Aflat în prima linie a luptei pentru salvarea vieții oamenilor, Ivo Gheorghiev ne spune că tratamentul combinat dă bune rezultate în multe cazuri, dar, din păcate, nu în toate. Gândul lui se îndreaptă spre bunul Dumnezeu pentru ca, alături de eforturile până la epuizare ale medicilor și asistentelor, să le fie dată o șansă la viață tuturor celor atinși boală.
Ce ne sfătuiește ? Disciplină, respectarea regulilor, precauție sunt cuvintele de ordine care trebuie să ne călăuzească. Și încrederea că va fi bine.
Dorim și noi fratelui nostru, familiei lui, tuturor locuitorilor regiunii Vidin și țării vecine, mult noroc, sănătate și Doamne ajută!
Adaugă un comentariu