Dragoș NELERSA: Poduri de prietenie româno-israeliene

Anul acesta se împlinesc 51 de ani de când, la 17 august 1969, reprezentarea diplomatică dintre România și Israel a fost ridicată la rang de Ambasadă.

România a recunoscut Statul Israel și a stabilit relații diplomatice cu acesta încă de la data de 11 iunie 1948, anul înființării Statului. Deschiderea de oficii diplomatice (legații), conduse de miniștri plenipotențiari, a avut loc în același an. Primul ministru plenipotențiar israelian acreditat la București a fost pictorul Reuven Rubin, originar din România.

Deschiderea ambasadelor în anul 1969 a atras reacții temporare de protest din partea unor state arabe, dar pentru scurtă vreme. Cel dintâi ambasador al Israelului la București a fost Rafael Ben Șalom.Ambasadorul Rafael Benshalom prezintă scrisorile de acreditare lui Nicolae Ceaușescu. București, 19 august 1969

Iar primul ambasador al României în Israel a fost ministrul plenipotențiar Valeriu Georgescu.Valeriu Georgescu, ambasadorul României, înmânând preşedintelui Zalman Shazar, scrisorile de Acreditare. Ierusalim, 19 august 1969

Fostul dictator, Nicolae Ceaușescu, s-a implicat, apoi, personal, în negocierile israeliano-egiptene, care aveau să ducă la acordurile de pace semnate la Camp David în septembrie 1978. România a jucat un rol deosebit în moderarea dialogului dintre Israel și statele arabe în special în anii ’70. De cealaltă parte, în 1975, Israelul a susținut obținerea de către România a „clauzei naţiunii celei mai favorizate” din partea SUA.

Nu totul a fost lapte și miere între cele două țări în acest interval de timp. Probabil că una dintre „petele negre” asupra acestor relații strânse dintre cele două state a fost „afacerea răscumpărării evreilor din România”, fapt devenit public abia după căderea „Cortinei de Fier”. Ambasadorul României în Statul Israel, ES Radu Ioanid, își prezintă scrisorile de acreditare președintelui israelian Reuven Rivlin. Ierusalim, iulie 2020.

Lucrarea publicată de actualul ambasador al României în Israel, ES Radu Ioanid, „Răscumpărarea evreilor. Istoria acordurilor secrete dintre România și Israel” (editura Polirom, 2005), este un reper al relațiilor româno-israeliene din acea perioadă.

După aceste suișuri și coborâșuri, din 1989, odată cu Revoluția din România, raporturile româno-israeliene cunosc o curbă ascendentă care duc la consolidarea relațiilor dintre cele două țări și la o amplă deschidere și la o colaborare fără precedent.

Acțiunile politico-diplomatice ale României și ale Israelului au vizat consolidarea raporturilor cu principalii parteneri din zonă, dezvoltarea relațiilor economice și politice astfel că, în anul 1990, oficiali din cadrul Ministerului Afacerilor Externe de la Bucureşti au susţinut deschis că „în orientarea politică a României se menţine principiul unor relaţii privilegiate cu Israelul”. De notat că Israelul a fost printre primele state din lume care au recunoscut noua democraţie românească iar în septembrie 1991 a avut loc prima vizită a unui şef de Stat român în Israel, vizită efectuată de preşedintele Ion Iliescu, la invitația președintelui Haim Herzog. Evenimentul a reprezentat, totodată, prima vizită oficială a unui şef de Stat din Europa de Est în Statul Israel.

Astăzi cele două țări colaborează ca vechi prieteni; ambasada Israelului la București este condusă de ES David Saranga, un fin cunoscător al României și un diplomat de excepție iar Ambasada română de la Tel Aviv este condusă de ES Radu Ioanid, istoric și filozof, un vechi luptător pentru combaterea antisemitismului și a xenofobiei, dar și un susținător al bunelor relații dintre cele două țări.

Dar nu numai oficialii și diplomații au contribuit la întărirea relațiilor dintre cele două țări. În România a existat o populație evreiască numeroasă, din care o mare parte a emigrat în Israel, patria tuturor evreilor. Aceștia nu și-au uitat țara mamă. Israelienii originari din România au fost întotdeauna o comunitate puternică care a acționat pe toate planurile pentru relații cât mai calde între cele două țări, ridicând adevărate poduri de prietenie și colaborare.

În anul 2019, cu ocazia acceptării de către Președintele României, ES Klaus Iohannis, a distincției „Premiul Omul Păcii – Șalom România” oferită de Asociația Scriitorilor Israelieni de Limbă Română, șeful statului român a subliniat: „Comunitatea s-a remarcat prin păstrarea legăturilor spirituale puternice cu România, prin atașamentul pentru valorile culturale românești, dar și prin contribuția recunoscută pe care o are în societatea israeliană”.
Astăzi, când omenirea trăiește cu frica și incertitudinea provocate de Coronavirus, Statul Israel a transmis României, prin ambasadorul David Saranga, un mesaj emoționant: „Israelul este dispus să împărtăşească toată experienţa şi tehnologiile cu România, în contextul pandemiei COVID-19”.Ambasadorul Statului Israel în România, ES David Saranga, își prezintă scrisorile de acreditare președintelui român Klaus Iohannis. București, ianuarie 2019

O prietenie adevărată!

1 comentariu

  • MĂ CHINUI SĂ REZOLV ADERAREA LA GRUPUL DE PRIETENI. NU-S UN MARE SPECIALIST ÎN INTERNET. DACĂ VOI FI AJUTATĂ, MAI DEPARTE VA FI SIMPLU.
    MĂ VA BUCURA MULT.

Despre noi

Asociația Anima Fori - Sufletul Cetății s-a născut în anul 2012 din dorința unui mic grup de oameni de condei de a-și pune aptitudinile creatoare în slujba societății și a valorilor umaniste. Dorim să inițiem proiecte cu caracter științific, cultural și social, să sprijinim tineri performeri în evoluția lor și să ne implicăm în construirea unei societăți democratice, o societate bazată pe libertatea de conștiință și de exprimare a tuturor membrilor ei. Prezenta publicație este realizată în colaborare cu Gazeta Românească.

Despre noi

Asociația Anima Fori - Sufletul Cetății s-a născut în anul 2012 din dorința unui mic grup de oameni de condei de a-și pune aptitudinile creatoare în slujba societății și a valorilor umaniste. Dorim să inițiem proiecte cu caracter științific, cultural și social, să sprijinim tineri performeri în evoluția lor și să ne implicăm în construirea unei societăți democratice, o societate bazată pe libertatea de conștiință și de exprimare a tuturor membrilor ei. Prezenta publicație este realizată în colaborare cu Gazeta Românească.