Preluat din revista CULTURA / 12 octombrie 2020
Aceasta este lecția pe care, de foarte multe ori, o ignorăm și, atunci când procedăm în acest mod, plătim prețul judecăților incomplete.
Doctorii de mâine sunt azi studenți în universitățile românești de medicină. Dar, din păcate, tot azi udăm rădăcinile viitoarelor lor insatisfacții profesionale. Incapacitatea autorităților de a reclădi sistemul de sănătate publică, astfel încât să fie aproape de suferințele tuturor celor bolnavi, îi îndeamnă pe mulți dintre cei care vor deveni mâine tineri medici să decidă să practice profesia aleasă în alte state occidentale. Plecarea lor – și a tuturor celorlalți specialisti, din alte domenii, care emigrează preponderent în statele vest-europene – este o pierdere a întregii națiuni, aproape imposibil de remediat, și o rană deschisă în sufletul părinților, ai căror copii trăiesc departe de casă.
Economia de mâine – sau, mai bine zis, lipsa ei – este certificată tot azi, prin incapacitatea mai multor guverne succesive de a da o direcție de dezvoltare unei țări al cărui potențial de creștere economică este cu mult subutilizat. Alții – în acest caz, cercetătorii de la Universitatea Harvard – spun despre noi că suntem a 25-a cea mai complexă economie a lumii. Cu toate acestea, noi nu suntem lămuriți că așa stau lucrurile. Și, după cum nici nu-i întrebăm / ascultăm pe cei care ne-ar putea lumina pe această temă, pare că ne dorim să rămânem nelămuriți. Între timp, până ne clarificăm încotro să o luăm, vindem tot, pe mărunțiș. Ce nu vindem (includ aici și pădurile), se fură, cu acordul – sau iresponsabilitatea – „paznicilor”.
Aerul curat, care ar trebui să inunde orașele și localitățile în care locuim, este poluat tot azi, iar lipsa educației ecologice și a politicilor sustenabile fac ca viitorul să arate … îmbâcsit. Nu ne deranjează că nu folosim banii europeni pentru curățenie / ecologizare / și că avem cele mai multe gropi de gunoi neautorizare din Uniunea Europeană. Amenda o plătim mâine, când cei de azi nu vor mai fi la guvernare.
Agricultura este și ea în … secetă. Secetă de politici „cu cap”, pentru care nu primim bani de la Bruxelles. Cei care ar trebui să se ocupe de propunerile de politici publice, în interesul fermierilor și al țării (agenții naționale, institute de cercetare, universități de profil etc.), fac politică – ceea ce nu ar fi rău, dacă această „politică” ar fi de calitate și în parametrii de legalitate. Pare că traseismul electoral, împănat cu beneficii ilegitime, dă roade mai bogate decât campaniile agricole clasice. Concluzia: și mâine va fi secetă, iar merele tot din Polonia le vom cumpăra.
Școala, și ea, este zdruncinată, în principal, de cei care nu prea au înțeles sensul ei, dar care ne conduc azi, în detrimentul zilei de mâine. Problema școlii (de azi) este simplă: este (prost) modelată de oameni fără prea multă carte, iar cei care știu ce este de făcut nu au carnet de partid. Până găsim și aici o soluție, schimbăm ministrul educației, de două ori pe an, ca să „spălăm” imaginea Guvernului.
Primăria, pentru moment, este ocupată. Nu, nu cu rezolvarea treburilor cetățenilor, ci cu declarațiile injurioase ale „noului” la adresa „fostului” (și reciproca este adevărată). Între timp, se amână distribuirea de apă caldă până mâine (în acest context, „mâine” se traduce prin „la anul”).
* * *
Evident, putem să ne facem că nu vedem cum arată ziua de azi. O altă variantă ar fi – și uneori este firesc să procedăm așa – să identificăm cauzele și să căutăm vinovații, pentru a-i trage la răspundere. La fel de bine, însă, putem să folosim ce ne-a mai rămas din ziua de azi pentru a ne pregăti mai bine pentru ziua de mâine.
Ce putem face? Multe!
De exemplu, am putea să ne pronunțăm în principal pe subiecte pe care le stăpânim, despre care am studiat și care, eventual, fac obiectul domeniului nostru de specialitate. Este adevărat, democrația ne garantează libertatea de exprimare, dar nu ne garantează și protecție în fața situațiilor ridicole, în care ne plasăm singuri atunci când vorbim fără să știm despre ce. Dacă am aplica această regulă simplă, de bun simț – să vorbim mai puțin și numai pe subiecte la care ne pricepem –, dintr-odată am constata că (i) în jurul nostru este mai puțină agitație, (ii) iar vocea celor care chiar au ceva de spus se aude mult mai bine. Am profita toți dacă am ști că medicina este pe mâna medicilor, economia este condusă de economiști, agricultura, de cei care știu cum miroase pământul primăvara, la însămânțat, și toamna, la cules, școala este pe mâna celor care au vocație de dascăli, iar treburile cetății sunt gestionate de gospodari.
Am mai putea, de asemenea, să aplicăm aceleași standarde pentru toți. Arătatul cu degetul, fără să te uiți în proximitate și, eventual, chiar în oglindă, dăunează grav echilibrelor social-politice. Când clamăm transparența, dar ne opunem oricărei proceduri care ar putea să releve ceva din activitatea noastră, se cheamă că suntem integri sau ipocriți? Când clamăm legea, dar preferăm să invocăm numai articolele care ne convin, suntem sau nu stat de drept? Dar cu echidistanța, prevăzută de lege și de Constituție, care șchioapătă, cum rămâne? O putem, oare, recalibra, astfel încât să redescoperim calea de mijloc? Poate, în felul acesta, poliția locală se ocupă de siguranța cetățenilor, nu de campania electorală, prefectul rămâne prefect, inspectorul școlar și rectorul se ocupă de școală, nu de politică, iar judecătorii CCR sau Avocatul Poporului nu mai sunt bănuiți (justificat sau nu) de complicități.
Am putea, de asemenea, să muncim mai bine, mai eficient. Acest lucru ni-l spun și studiile independente, care plasează țara noastră în coada clasamentului competitivității, la nivelul Uniunii Europene, inclusiv atunci când vorbim de economia digitală. Oare România, care deține una dintre cele mai bune școli de matematică și informatică din lume, nu poate munci azi inteligent pentru un mâine digitalizat? Munca – cea inovativă, creatoare – rămâne cheia oricărei zile de mâine în orice stat capitalist dezvoltat. Munca înseamnă și respect. Un om care știe să muncească nu are cum să nu respecte munca celorlați, să înțeleagă nevoia de a colabora cu cei din jur, să fie sensibil la nou, la provocări și să sufere atunci când sesizează că prezentul dezechilibrat amputează viitorul.
Toate aceste lucruri simple, pe care le-am putea face relativ ușor, ne-ar îmbogăți nu numai ziua de mâine, ci și pe cea de azi, deoarece fără orizont nu există cu adevărat prezent.
Prof. dr. Remus Pricopie este politolog și a fost ministru al educației în perioada 2012-2014.
(
Adaugă un comentariu