Domnița Teodora se naște la Curtea de Argeș (n. ? – m. 1352) din căsătoria lui Basarab I cu doamna Margareta. Crește în capitala Țării Românești, fiind educată aici potrivit statului ei princiar, învățătură care îi va permite să-și îndeplinească datoriile de suverană a bulgarilor. Este alături de soțul ei în timpul campaniilor militare din Tracia de Nord, contra Imperiului Bizantin, împotriva Serbiei și, mai târziu, împotriva Imperiului Otoman care-și croia drumul în Peninsula Balcanică.
Nu cunoaștem data căsătoriei cu Ioan (Ivan) Alexandru (țar al Bulgariei între 1331 – 1371). Acesta era fiul lui Stratimir de Kran, despotul Vidinului și al Petriței, sora lui Mihai Asan al III-lea al Bulgariei. El însuși a condus ca despot (guvernator autonom al unui ținut din Imperiul Bizantin), având reședința la Loveci (fosta așezare tracă Melta, în româneşte Lovcea). Prințesa Teodora sprijinit la Loveci o adevarată școală culturală unde se traduc și se copiază manuscrise creştine de la Muntele Athos sau literatură creştină Bizantină. Traducerea bulgară a ͈Cronicii lui Manases˝ (“Manasievata Letepis” 1333-1345) se află acum în Biblioteca Vaticanului;
͈Tetraevanghelia lui Ioan Alexandru˝ (1355-1356) se păstrează la Londra, în fondurile British Library; Psaltirea Tomic (1360) este la Moscova; singura, Psaltirea de la Sofia (1337) a rămas în Bulgaria.
Cuplul Theodora și Ioan Alexandru au împreună patru copii: Mihai Asen al IV-lea (Asan pe bulgărește), Ioan (Ivan) Stratimir, Ivan Asen al IV-lea și o fată cu numele Vasilisa (Tamara ?).
Acești nepoți de fiică ai voievodului Basarab vor fi, la rândul lor,conducători : Mihai Asen al IV-lea va fi asociat la domnie între 1332-1354, Asan al IV-lea, asociat la domnie 1337-1349, iar Ioan Stratimir va conduce Țaratul de Vest cu capitala la Vidin, între 1356 – 1397.
Povestea cu zâne a prințesei valahe ia sfârșit repede, dar dobândește trăsăturile și intriga unui film istoric, produs la Hollywood. Iată faptele: Ivan Alexandru preferă o evreică tânără, cu numele de Sara (țarină între 1349-1371).
Familia Sarei aparținea prosperei colonii evreiești din Târnovo care, încă de la finele sec. al XII-lea controla comerțul Bulgariei cu Veneția). Din porunca țarului, evreica a fost botezată cu numele primei soții, respectiv Teodora. Prin acest vicleșug, supușii suveranului erau induși în eroare cu privire la schimbarea intempestiva a soțiilor, menținând impresia că ͈țarina” lor continua să fie aceeași Teodora a Valahiei pe care ei o respectau și o iubeau, considerând-o ͈plină de virtuți”. Din căsătoria cu Sara se naște Ivan Șișman al III-lea, numit, ulterior, conducător al Țaratului de Est cu capitala la Târnovo (ocupat de turci în 1393). Adevărata țarină Teodora (Basarab) trăiește o dramă personală: Ivan Alexandru o îndepărtează de la curte în 1345, iar ea se retrage într-o mănăstire la cererea țarului sau, poate, din propria voință. După ce copilul ei, Ivan Stratimir ajunge conducătorul Țaratului de Vest, maica Teofana, de-acum calugăriță, se alătură acestuia. Singurele mănăstiri care funcționau în împrejurimile Vidinului și unde monahia Teofana s-ar fi putut retrage, erau Mănăstirea Izvorski (fondată în sec. Al XII-lea) și mănăstirea rupestră Albotina (care exista în timpul lui Stratimir). Românii din Bulgaria se adună și azi la Albotina a doua zi după Învierea Mântuitorului. Tradiția orală a locurilor a reținut că acolo a viețuit Teofana, această biserică în piatră fiind numită ͈Mănăstirea Teofanei”. (Toponimul Albota cu varianta Albotina e întâlnit și pe teritoriul de la nord de Dunăre, în Muntenia).
Din unele surse rezultă că Sfânta Cuvioasa Teofana a fost canonizată încă din 1371 de către mitropolitul Ioasaf de Vidin, ierarh care ținea de Patriarhia Constantinopolului, în urma unei schisme față de Patriarhia de Târnovo. Moaștele cuvioasei au fost așezate în catedrala din Vidin unde au ramas până la căderea oraşului în mâinile otomanilor. În anul 1520, Suleiman Magnificul a dispus mutarea moaștelor la Țarigrad – alături de racla Sfintei Paraschiva – dar, după un popas la Belgrad, li se pierde urma.
Toate rolurile jucate în viață de fiica voievodului Basarab, cel al țarinei Bulgariei, Teodora de Valahia și cel al monahiei Teofana se bucură de recunoașterea cea mai înaltă: aceea a celui dintâi monah român cunoscut cu certitudine, chiar dacă doar biserica bulgară i-a recunoscut sfințenia. De altfel – dar aceasta e o alta temă – biserica ortodoxă română recunoaște o serie de alţi sfinți – daco-români sau români – care au fost martiri în Bulgaria, la sud de Dunăre, cu toate ca tomosul de canonizare al Sfintei Teofana întârzie…
(Foto:Wikipedia)
Adaugă un comentariu