Bucurie în familia Pricopie. Maia, eleva care a obținut o bursă FLEX, a devenit majoră

Maia Pricopie este elevă la Colegiul Național „Mihai Viteazul”, în clasa a XI-a, și coordonatoarea proiectului Generation Z, proiect care, în martie 2021, a fost desemnat câștigător din partea României pentru Premiul Charlemagne.

Eleva a mai înregistrat recent un succes deosebit: a obținut o bursă în cadrul Programului FLEX (Future Leader Exchange). Astfel, în anul școlar următor (2021-2022), în calitate de bursier FLEX, va fi găzduită de o familie americană și va studia într-un liceu american. Ea dorește să urmeze studiile universitare în domeniul științelor sociale și juridice (relații internaționale, drept internațional). În paralel este pasionată de teatru, pictură, pian și sport.

„Înființate în 1974, Consiliile Americane pentru Educație Internațională (American Councils for International Education) sunt o organizație non-profit ce lucrează pentru a îmbunătăți înțelegerea dintre țări, pentru a încuraja indivizii să facă schimb de idei și pentru a dezvolta colaborarea prin educație. Consiliile proiectează, implementează și sprijină programe inovative în Statele Unite, Europa, Eurasia, Orientul Mijlociu, Asia și Africa.

Aceste consilii administrează mai mult de 30 de programe de schimb de experiență și training, incluzând numeroase programe guvernamentale pentru liceeni, studenți, absolvenți și profesori. De asemenea, administrează în mod profesionist programe culturale, profesionale și academice pentru zeci de mii de participanți din Afghanistan, Africa, Eurasia, Orientul Mijlociu, Asia de Sud Est și Europa de Sud Est.” (https://americancouncils.ro/)

Pentru că astăzi Maia devine majoră, îi spunem la mulți și buni ani, cu reușite care să se răsfrângă și asupra țării sale. De altfel, vestea despre fericitul eveniment am captat-o de pe pagina de Facebook a tatălui său, Remus Pricopie, rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative, foarte fericit pentru copii săi.

Familia Pricopie îl are și pe Ștefan, 24 de ani, care la rândul lui este un tânăr cu rezultate remarcabile. Doctorand la Manchester University, cu o temă interdisciplinară de cercetare în economie și inteligență artificială, realizată în cadrul unui proiect mai larg finanțat de Ministerul Cercetării din UK și IBM, Ștefan a primit în 2019 Premiul Nobel Junior în economie.

(Sursa: DCNews)

Adaugă un comentariu

Despre noi

Asociația Anima Fori - Sufletul Cetății s-a născut în anul 2012 din dorința unui mic grup de oameni de condei de a-și pune aptitudinile creatoare în slujba societății și a valorilor umaniste. Dorim să inițiem proiecte cu caracter științific, cultural și social, să sprijinim tineri performeri în evoluția lor și să ne implicăm în construirea unei societăți democratice, o societate bazată pe libertatea de conștiință și de exprimare a tuturor membrilor ei. Prezenta publicație este realizată în colaborare cu Gazeta Românească.