AFnewsCernăuți, decembrie, 2021
Parteneriatul estic, ca dimensiune specifică a politicii europene de vecinătate a împlinit recent 12 ani de existență. Din păcate, entuziasmul politic din anii 2008-2009 nu mai poate fi întâlnit în momentul față, fiind erodat de efectele crizei economice, de problemele cu care se confruntă UE, de evoluțiile politice triste din statele-partenere din est, de pandemia COVID-19. În ultimii ani a avut loc o modificare a configurației geopolitice, iar ca instrument al UE de gestionare a raporturilor cu vecinătatea estică, Parteneriatul estic necesită idei noi, trebuie modificat și deja se reconfigurează. Problema ontologică a UE și a Parteneriatului estic este tot mai activ discutată, iar experții și oamenii politici propun diverse soluții, printre care „Parteneriatul Estic plus” sau concepția de Parteneriatul estic cu 2 viteze: una pentru cei pregătiți de o apropiere de UE în diverse formule și alta – pentru cei fără mari speranțe geopolitice.
Mai mult decât atât, statele Parteneriatului estic nu reprezintă un tot întreg, ele nu colaborează perfect între ele, nu reprezintă un nou Grup de la Visegrád. Între unele state există tensiuni mari (cazul Armeniei și Azerbaidjanului), unele au Acorduri de asociere și Zone de liber schimb cu UE, au regimuri fără vize, iar altele îmbrățișează Uniunea Eurasiatică dirijată Rusia.
În statele participante la Parteneriatul estic și în UE diferă așteptările, diferă viziunile, diferă rolul simbolic și geopolitic al acestei relații. Un mare decalaj poate fi observat la nivelul discursului politic. Pentru UE Parteneriatul estic este un mecanism de gestionare a relației cu estul, bazat pe concepția europenizării, adică se dorește extinderea bunelor practici de relații europene în toate sferele sociale-politice în est, pe când la Kiev, Tbilisi sau Chișinău, Parteneriatul estic este idealizat, fiind considerat de opinia publică și de mediul politic, care utilizează acest subiect în scopuri electorale un prim pas spre aderarea la UE, o chintesență a sistemului politic.
Dacă utilizăm concepția sociologică a cercetătorului francez Pierre Bourdieu, Parteneriatul estic reprezintă pentru unele state post-socialiste un capital simbolic, ceea nu se observă în cazul UE. Acest capital simbolic de parcă determină vectorul de dezvoltare a unei țări, el reprezintă un element identitar, consolidând sentimentul de apartenență la marea familie europeană, identitate șubrezită de regimurile totalitare din trecut. Sistemul comunist a lăsat în mentalul colectiv stereotipul periculos „cine nu este cu noi, este împotriva noastră”, ceea ce înseamnă că statele post-sovietice nu trebuie să rămână fără simboluri politice identitare (temporare chiar) în acest proces de democratizare și europenizare.
Politologii din Ucraina, de exemplu, au tot constatat în ultimii ani o percepție idealizată a UE și a ideii de integrare europeană. Integrarea europeană, potrivit sondajelor sociologice, este văzută ca un proces al unor schimbări rapide, care, de parcă, ar reprezenta modificări realizate de la sine. Fiind întrebați ce înseamnă integrarea europeană, ucrainenii deseori spun că acest proces reprezintă îmbunătățirea substanțială a nivelului de trai și o infrastructură modernă, fiind analizate aspectele externe, de la suprafață, fără a fi cunoscute elementele din adâncime și efectele nepopulare ale reformelor.
Mai mult decât atât, potrivit unui studiu realizat de centrul „EU Neighbours”, la sută din ucraineni au o atitudine pozitivă față de UE, iar în multe cazuri, dacă vorbim de capitalul social, cetățenii R. Moldova, Ucrainei și Georgiei deseori au mai multă încredere în structurile UE, decât în autoritățile naționale sau locale.
Din acest punct de vedere, Parteneriatul estic a reușit deja să ofere R. Moldova, Ucrainei și Georgiei o nouă identitate geopolitică prin capitalul simbolic acumulat, care poate fi transformat în reforme, inițiative, democratizare. Parteneriatul estic ca program al UE nu oferă nimic mai mult acestor state. Or, nu există un consens la nivelul UE care va fi soarta statelor Parteneriatul estic cu „temele de acasă” făcute.
Dacă revenim la nivelul simbolic, unele state ale Parteneriatului estic au perceput foarte dureros declarația summit-ului din 2017, în care au fost „susținute aspirațiile europene” ale Georgiei, R. Moldova și Ucrainei, fiind eliminată încă din 2015 formula tradițională „perspectiva europeană”. La nivel simbolic, în percepția socială din statele partenere este o mare diferență între a „susține aspirațiile europene” și a susține „perspectiva europeană”! UE riscă prin aceste jocuri de cuvinte să determine în mod direct decepționarea și refuzul societăților de a îmbrățișa europenizarea politică în contextul războaielor hibride periculoase.
Cu toate că în 2020 Comisia Europeană a propus o serie de priorități noi ale Parteneriatului estic, accentul fiind pus pe securitatea cibernetică, combaterea primejdiilor hibride, cooperarea în domeniul securității, UE nu a reușit să elaboreze mecanisme viabile, concepții universale privind soluționarea conflictelor din statele partenere. UE nici nu consideră ca fiind o problemă dilema europenizării fără un potențial simbolic de extindere. În timp ce societățile țărilor Parteneriatului estic sunt în așteptarea unor „perspective europene”, considerându-le de importanță existențială la nivel național, în UE se mizează pe colaborarea sectorială, pe o politică a pașilor mici, pe noțiuni și planuri tehnice, pe dezbateri birocratice, pe încurajarea apropierii legislației statelor Parteneriatului estic de normele UE și pe o viitoare posibilă instituționalizare – idei logice, însă care vor da roade peste decenii, în timp ce noua realitate geopolitică (hibridă) necesită acțiuni rapide și pro-active.
Această politică a pașilor mici, este, sociologic vorbind, percepută în statele Parteneriatului estic ca fiind una minusculă, născându-se un vid, lipsit de simboluri politice, atât de căutate în estul Europei și care poate fi ușor umplut de Rusia sau alte state de conținuturi hibride prin războiul informațional.
Dacă Parteneriatul estic nu va rezolva această problemă ce ține de simbolistica politică, UE riscă să se trezească într-o bună zi cu o infrastructură a statelor Parteneriatului estic modernizată din fonduri europene, investiții europene mari în estul Europei, dar cu regimuri autoritare care vor apare în urma acestui vid politic.
Or, mizarea continuă pe concepția europenizării ca un panaceu universal nu va da roade în contextul tendințelor de haotizare geopolitică a Estului prin metode hibride, iar cazul unor state ca Belarus este mai mult decât reprezentativ.
Adaugă un comentariu