Este primul an când, pe 21 ianuarie nu îi vom putea transmite mult iubitului nostru prieten Vasile Lechințan urarea de „La mulți și rodnici ani”. În această zi, preacucernicii preoți Ioan Marin, de la Catedrala Ortodoxă din Sf Gheorghe și Marius Banciu de la Parohia Ortodoxă Sărămaș, din Protopopiatul Buzăul Transilvan, vor oficia îndătinata slujbă de pomenire întru odihna veșnică a celui care a fost un distins istoric, arhivist, scriitor, publicist, lider civic și un statornic prieten al românilor din Arcul Intracarpatic.
Așa cum am promis la căpătâiul său, înainte de a-și găsi odihna pe aleea principală din cimitirul central, din mult îndrăgitul său Cluj-Napoca, el a trecut la cele veșnice, dar a rămas mereu cu noi.
La demersurile întreprinse de colegii și prietenii tăi din Cluj-Napoca și alte localități din țară, întru cinstirea memoriei tale, noi cei puțini din inima Țării ne-am străduit să-ți dăm cinstea cuvenită, pentru bucuria și onoarea dăruite timp de peste trei decenii, de a fi fost aproape, la bine și la greu, cu o dăruire greu de egalat.
Astfel, Sesiunea națională de comunicări științifice „Românii din sud-estul Transilvaniei. Istorie. Cultură. Civilizație”, ediția a XXV-a din anul 2021, de la Izvorul Mureșului, manifestare cultural-știinifică la care a participat activ încă de la prima ediție, a fost dedicată istoricului și cercetătorului patriot Vasile Lechințan. În programul sesiunii, la care au participat și membrii distinsei sale familii, a fost lansată lucrarea de doctorat a istoricului Vasile Lechințan, cu tema Revoluţia de la 1848-1849 în comitatele Cluj, Turda şi scaunul Arieş, ediție îngrijită de cercetătoarea Ela Cosma și prof.univ. Ioan Bolovan, membru corespondent al Academiei Române și prezentate mai multe comunicări despre viața și opera istoricului și omului de cultură clujean, plecat la cele veșnice prea devreme. Cu această ocazie, participanții la sesiune au hotărât ca, începând cu ediția din anul 2022 a Sesiunii, să se acorde premiul „Vasile Lechințan” unor tineri cercetători preocupați de studierea istoriei, culturii și spiritualității românești din sud-estul Transilvaniei.
La editura Eurocarpatica a Centrului European de Studii Covasna-Harghita, în anul 2021, în cadrul proiectului „Promovarea identității naționale românești prin lucrări reprezentative” cofinanțat de Secretariatul General al Guvernului au văzut lumina tiparului volumele Românii din fostele scaune secuieşti (secolele XVI-XXI). Atestări documentare, conscripţii, statistici, recensăminte”, de Ioan Ranca, Vasile Lechințan și Ioan Lăcătușu; Românii din Treiscaune, Ciuc, Giurgeu și Odorhei, în presa din Transilvania până în anul 1918, ediție îngrijită de Ana Dobreanu, Ciprian Hugianu, Ioan Lăcătușu și Vasile Lechințan și „În centru la Sân-Georgiu. Românii din Sfântu Gheorghe” (titlul propus de Vasile Lechințan), de Ioan Lăcătușu, colaboratori Felicia Lăcătușu, Vasile Lechințan și Vasile Stancu.
Sutele de copii după articolele referitoare la românii din fostele scaune secuiești, dăruite cu atâta generozitate, de-a lungul anilor, de neobositul cercetător Vasile Lechințan, azi pot fi studiate pe site-ul Bibliotecii digitale Eurocarpatica, proiect conceput împreună cu prietenul Vasile Lechințan, în lungi discuții nocturne.
Vasile Lechințan va fi prezent și în paginile anuarului Acta Carpatica, nr. VIII, prin recenziile lucrării de doctorat și a lucrărilor la care este coautor. De asemenea, planul editurii Eurocarpatica, pe anul 2022 cuprinde și editarea volumului Românii și secuii în documentele de arhivă, de Vasile Lechințan și Ioan Lăcătușu.
Prietenul Vasile Lechințan, cu chipul său bun și blând, ne însoțește cotidian truda jertfelnică pe Altarul istoriei și culturii românești din ținuturile Covasnei și Harghitei. Tabloul său, dăruit de prietenii de la Societatea de arhivare Ștefadina Comserv din București este expus în sala multifuncțională a Centrul de Documentare „Nicolae Colan” alături de cel al patronului spiritual al instituției – Mitropolitul cărturar Nicolae Colan și al ierarhilor fondatori ai instituției – ÎPS Ioan, azi Mitropolitul Banatului și PS Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei. Pe ușa de intrare în Centrul de Documentare este expus afișul Sesiunii naționale de comunicări din septembrie 2021 care are în centrul său fotografia regretatului nostru prieten Vasile Lechințan. Astfel, în fiecare dimineață, ne adresăm în chipul cel mai firesc: Bună dimineața, Vasile! Roagă-te pentru noi, pentru ca noi să avem o zi rodnică, iar la plecare, ne luăm La revedere, cu regretul că nu vom putea relua lungile și folositoarele noastre convorbiri telefonice de noapte. Prin tot ceea ce ai făcut pentru noi, cu atâta profesionalism și dăruire, vei dăinui mereu în sufletele și inimile noastre, iar prin scrierile tale, vei fi stimat de generațiile viitoare.
La aflarea veștii plecării tale la Domnul, Înaltpreasfințitul Ioan, mitropolitul Banatului, a spus: „Sunt convins că fratele Vasile va ajunge în rândul sfinților”. Cei care i-au cunoscut viața sa în modestie, cinste, curaj, demnitate și omenie, și modul cum și-a chivernisit talanții dăruiți de Providență, împărtășesc întru-totul opinia Înaltului și Înțeleptului Ierarh.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Ioan Lăcătușu și ai lui
Adaugă un comentariu