AFnews
1. Olănești, pe-o gură de rai
Olănești… veche așezare românească, atestată documentar încă din 1527, ale cărei ape miraculoase, tămăduitoare, apar menționate ca atare încă din anul 1760! O localitate unde poposise și Tudor Vladimirescu, comandantul pandurilor, care se retrăgea, adesea, aici, împreună cu alți olteni! Denumirea localității se pare că provine de la numele boierilor din zonă, cum ar fi Toma Olănescu! Octav George Lecca, în cele două lucrări ale sale, ,,Familiile boierești române. Istoric si genealogie (după izvoare autentice)”, MDCCCXCIX (l899), retipărită în 1999, și ,,Genealogia a 100 de case din Țara Românească și Moldova”, București, 1911, a dedicat capitole distincte Familiei Olănescu. Lor li se adaugă lucrarea lui Grigore P. Olănescu: ,,Familia Olănescu. Notițe si documente”, București, 1903 – o schiță de arbore genealogic făcută de un urmaș al ramurii din Olănești a acestei vestite familii de boieri din Oltenia, a cărei existență se întinde pe mai bine de 500 de ani, până în zilele noastre…
Renumită pentru apele sale minerale ale căror proprietăți extraordinare au fost confirmate de numeroși specialiști la solicitarea timpurie a lui Petrache Poenaru și apoi a generalului doctor Carol Davila, stațiunea este situată pe Valea Oltului, la altitudinea de 450 metri, în imediata apropiere a orașului Râmnicu Vâlcea.
Locul oferă frumoase surprize tuturor celor care doresc să îl cunoască mai îndeaproape: Bisericuța de lemn din Albac numită și „Biserica lui Horea” datează din anul 1752, fiind și prima biserică de lemn ardelenească salvată ca monument istoric în România. Ea a fost adusă în anul 1907 din Albac, aflat atunci în fostul imperiu Austro-Ungar, la conacul familiei Brătianu de la Florica, în Regatul României. Biserica are o valoare de unicat în patrimoniul românesc, prin semnificația istorică, destinul său aparte și prin aspectele structurale, arhitecturale și de construcție. Momentul ridicării bisericii de lemn din Albac este înscris pe stâlpii laterali ușilor de la iconostas: „Această besearică s-au început la anii Domnului 1752, meseța maiu 25 de zile”.
Pisania bisericii, după mutarea și montarea ei la Florica, în 1908, sună astfel: „Această sfântă biserică, cu hramul sfinților Arhangheli, au fost durată prin smerenia și cu arginții credincioșilor țărani români, în satul Albac din Munții Apuseni, la anul de la Hristos 1746. Ci în curgerea anilor, înmulțindu-se norodul, s’au zidit biserica mai mândră în locul acestei sfioase bisericuțe de lemn, care, așa, ajunse în prag de pieire. Și, aflând-o spre pieire, Ion I. C. Brătianu în anul 1907, când străbătând drumurile Ardealului ajunse în Albacul lui Horia, nu s’au îndurat de dânsa, ci au adus-o lemn cu lemn de au înălțat-o aici, pe dealul Floricăi. Și au vrut Ion I. C. Brătianu să fie târnosită această biserică în care s’au rugat odată Horia pentru norodul său și să fie închinată celor care, fără de număr și fără de nume s’au jertfit pre ei întru slava și mărirea norodului român. Și, de preste moarte, împlinindu-se gândul lui Ion I. C. Brătianu, s’au târnosit această sfântă biserică acum, în anul dela Hristos 1941, luna Mai, ziua cea de-a patra.”
Castelul Turn a fost construit ca un elogiu adus monarhiei, de medicul evreu Abram Hönig, căsătorit, în 1923, cu una din fiicele ministrului de interne Arthur Văitoianu și numit director al Sanatoriului TBC din localitate, o dată cu preluarea stațiunii de către Banca Marmorosch Blank, a cărui principală clădire din stațiune a fost demolată după anul 2000.
Acest picior de plai e împodobit de Parcul Național Buila-Vânturarița, cel mai mic parc național din țară, renumit prin diversitatea florei și faunei endemice pe care o cuprinde și de două lacuri, unul cu nuferi albi și altul cu nuferi galbeni, azi rezervație naturală.
2. Mihaela Brănescu, fiică a acestor locuri
În această gură de rai, pe aceste plaiuri de o frumusețe dumnezeiască s-a născut, în 1948 , în cea de-a douăzecea zi a lunii lui Brumar, Mihaela Brănescu, cea care avea să își pună tot sufletul ei de o profundă omenie, în sprijinul și apărarea vieții semenilor, a copiilor, în lupta ei neabătută pentru pace. Descendentă a unei vechi familii din partea locului, posesoare a unei Ocolnice vechi de proprietate funciară, ea a avut rădăcini adânci, de multe generații, în acest pământ unde, nu departe, în anul 1960, s-au descoperit, de către cercetătoarea A.I. Meljiukova, morminte sarmatice bogat înzestrate cu obiecte de uz casnic decorate cu motive regăsite în arealul de răspândire a culturii sarmaţilor din Caucaz până în Ungaria. Această veche familie locală, Brănescu, a dăruit-o lumii pe cea care avea să devină o adevărată luptătoare pentru istoria și memoria neamului românesc, pentru pace și pentru viața celor expuși vicisitudinilor războiului.
Mihaela era singura din oraș care moștenise, de la străbunii ei, o Ocolnică din 1856 retipărită în 1932, a localității, pe care nici primăria nu o avea.
Era foarte apropiată de oamenii și de localitatea de ei natală. Mama ei provenea dintr-o familie de 10 copii săraci, bunicul ei a fost preot într-o biserică apropiată de acea localitate, iar ea era foarte atașată de acele locuri.
Devenise o bună cunoscătoare a limbii franceze pe care o învățase datorită fiicei mareșalului Averescu care locuia în Olănești și care, îndrăgind-o foarte mult, a învățat-o să cânte și la pian. Statul român îi dăduse fetei lui Averescu o cămăruță la Băile Olănești și aceasta era vecină cu un frate al mamei Mihaelei. A început școala în orașul natal dar, ca urmare a serviciului tatălui său, a trebuit să locuiască și în alte localități. Astfel, a învățat în școli din Caransebeș, Giurgiu , Mangalia, Târgu Mureș, apoi la Liceul „Sf. Sava” din București. Din toate aceste locuri, de la oamenii pe care i-a cunoscut în adolescență, de la colegii de clasă a aflat foarte multe despre România. De asemenea, tot cu ajutorul colegilor și vecinilor, ajunsese să înțeleagă și chiar să se exprime și în maghiară și turcă.
A dorit să studieze medicina, dar, în urma îndemnului insistent al tatălui, a optat pentru Facultatea de Limbi Străine a Universității București, secția de limbi slave, pe care a absolvit-o, apoi, cu bune rezultate. În facultate s-a remarcat ca un vârf al promoției din care făcea parte, fiind trimisă, în ultimul an de studii, în vederea documentării lucrării de licență, la Universitatea „Lomonosov” din Moscova. Talentul ei ieșit din comun pentru limbi străine a determinat-o să devină, pe parcursul experienței sale profesionale ulterioare, o bună utilizatoare și de franceză, engleză, sârbă și chiar de japoneză.
I-a plăcut foarte mult tineretul studios de la Moscova pentru spiritul lui foarte aplicat în cercetare. A lucrat, apoi, în comerțul exterior, în domeniul exportului de mașini-unelte și, atunci, a învățat foarte bine limba engleză. Ulterior, a lucrat la un Institut de Cercetări pentru Aviație al Armatei unde, tot așa, a utilizat intens limba engleză. La Clinceni a urmat și cursuri de parașutism.
Apoi, ca secretară a șefului Agenției Economice care aparținea de Ministerul Comerțul Exterior al României, și-a continuat activitatea în Japonia. „Iat-o aici, în fotografie, îmbrăcată în costum tradițional japonez, în fața Ambasadei României, în acea perioadă în care a învățat și limba japoneză, ajungând în stare să traducă documentație tehnică din domeniul aviației, în limba română și să alcătuiască, chiar, un dicționar de termeni tehnici japonezi pentru uz intern. A fost inspiratoarea vizitei în România, a împăratului Hirohito în 1979 și a familiei sale, ulterior, pe fondul modului în care a evocat permanent valorile culturale și ancestrale românești, lăudându-și mereu țara.
La ani de zile după absolvire, fiind o profesionistă profund dedicată intereselor naționale, Brănescu Mihaela, căsătorită Stan, a făcut, pentru localitatea ei natală, un act salvator de istorie, de memorie identitară, de patriotism.
3. O decizie arbitrară și o luptă pentru memorie
Prin 1976, Nicolae Ceaușescu, însoțit de consoartă, a făcut o vizită prin unitățile industriale din România, la combinatul de la Vâlcea și oamenii locului l-au invitat să facă o vizită cu elicopterul, lui i-a plăcut foarte mult zona și, când a văzut localitatea Olănești, atât de frumoasă, de sus, Elena Ceaușescu a hotărât imediat: partea de nord se demolează! Dar acolo, pe partea dreaptă, unde erau numai case vechi, era și Biserica lui Horea care fusese adusă din Ardeal, clandestin, sub o identitate falsă, de I.C. Brătianu, la Florica, prin 1907, pentru a o salva, după ce Nicolae Iorga, vizitând Țara Moților, aflase despre soarta bisericuței: după uciderea lui Horea, Cloșca și Crișan, austriecii au dărâmat biserica din Albac, dar țăranii au ținut-o 30 de ani ascunsă, până ce Brătianu a dus-o și a montat-o la Florica, ocazie cu care, în 1908, Octavian Goga i-a dedicat următoarele versuri:
Bisericuța din Albac: „Bisericuță din Albac,/Tu ești al vremurilor semn,/Tot bietul nostru plâns sărac/E-nchis în trupul tău de lemn./Din ce-am cerut, din ce-am gândit,/Atâtea rugăciuni cuprinzi,/Și-atâta vis neizbândit,/Sub vechiul tău tavan de grinzi./Tu știi cum ne-am trudit stingher/De-a pururi fără crezământ,/La Dumnezeu, acolo-n cer,/Și la-mpăratul pe pământ…/De-aceea, ostenit-acum,/De zile rele câte-au fost,/Bătrână, te-ai pornit la drum,/Să-ți deie frații adăpost./Rămâi aici… fă-ți un popas/Fii sfetnic bun, din veac în veac,/Și spune-acasă ce-a rămas,/Bisericuța din Albac!”
Prin anii ’60, datorită Patriarhului României, Justinian Marina și Episcopului Iosif al Râmnicului și Argeșului, a fost mutată de la Florica în stațiunea Băile Olănești, Biserica lui Horea devenind și biserica Olăneștilor.
Dispoziția de dărâmare a Elenei Ceaușescu din 1976 privea și Biserica lui Horea. Aflând de această decizie fatidică, Mihaela Brănescu a rugat oameni influenți, pe care-i cunoștea, în București și Vâlcea, ca această scumpă mărturie de istorie românească, cu porțile bisericii lui Cloșca din Cărpiniș și potirul de lemn de cireș de la Biserica din Mesteacăn, unde jurase Crișan, să nu fie distrusă. Și nu doar biserica…
Ca urmare a faptului că rugămințile ei au rezonat în sufletul unor oameni aflați în funcții de decizie, pe atunci, s-a construit un hotel care să mascheze obiectivul de demolat și anume Biserica lui Horea. Până s-a ridicat acel hotel au trecut vreo trei ani, iar prin 1982-’83, situația s-a schimbat în România. A urmat o criză și Ceaușescu nu a mai avut în vedere primele indicații ale lui și a ordonat să i se construiască o vilă acolo, în Olănești. S-a edificat un drum în pădure numai pentru el de la terenul de aterizare până la casa lui care să nu treacă prin localitate și, timp de 10 ani primăria orașului Olănești a fost, în permanență, ținută în tensiune cu aceste lucrări.
În Băile Olănești, i s-a recunoscut atașamentul față de oameni și istoria lor și aportul deosebit pentru salvarea de la demolare a părții de nord a stațiunii, împotriva deciziei soților Ceaușescu! Și Patriarhia Română în legătură permanentă cu care era, păstrează dovezi concrete despre atașamentul și abnegația cu care a iubit si ajutat Biserica Ortodoxă Română pe parcursul întregii ei vieți. Și așa, după 1986 Biserica lui Horea a fost salvată de la demolare, prin eforturile Mihaelei și a altor oameni de suflet.
Mai târziu, Episcopia și Primăria au luat hotărârea să ridice o nouă biserică în Olănești, iar Mihaela și cu mama ei au contribuit foarte mult la acest proiect cu tot ce au putut și când soțul ei, domnul inginer Stan Constantin, după pierderea ei, a vizitat locurile sfinte din Olănești, părintele i-a arătat menționat la loc de cinste, încrustate în lemnul jilțurilor, în bronzul clopotului, numele donatoarelor: Brănescu Mihaela, ca și numele mamei ei, Ioana.
De asemenea, cuviosul Preot Emil Groșenoiu a făcut propunerea, înaintată autorităților locale, de a denumi o stradă cu numele Mihaelei. Perpetuarea memoriei ei a fost susținută atât de fostul primar, ulterior parlamentar, Aurel Vlădoiu, cât și de actualul primar Vasile Sorin Vasilache. Propunerea s-a materializat în crearea unui bust semnat de sculptorul de faimă internațională Adrian Neacșu din Iași care ne-a declarat că și pentru el a fost o lucrare emoționantă, un prinos adus dăruirii Mihaelei Brănescu Stan despre care aflase atâtea lucruri. Pe bust scrie: Profesor Stan Mihaela / Om de cultură și patriot român.
4. O mână întinsă la timp, pentru viață, pentru pace…
Dar apogeul vieții și activității doamnei a cărei energie venea, parcă, din adâncurile fierbinți ale munților unde se născuse, de-abia începea: o etapă în care avea să se dedice până la sacrificiu pentru a salva viața a zeci de copii nevinovați și a atâtor oameni rămași fără de nici unele, episod în care s-a angajat plenar, cu o voință dumnezeiască de a face bine.
Când a început războiul din lugoslavia, a înființat, din proprie inițiativă, Asociația de Prietenie Româno-Iugoslavă, cu scop exclusiv umanitar; activitatea ei a fost extrem de apreciată de autoritățile iugoslave, de minoritatea română, de Crucea Roșie din Iugoslavia. A oferit asistență, ajutoare, a primit aprobări, diplome de recunoaștere a eforturilor ei, inclusiv de la Patriarhia Română; a realizat transporturi de medicamente și alte ajutoare de la Crucea Roșie în spitalele de campanie, ducea și alimente de bază și, în special, a oferit asistență umanitară prin aducerea în România a unor grupuri de zeci de copii orfani de război de etnie română la Hotelul Sindicatelor din Herculane. Conducerea Ambasadei Iugoslave din București, minoritatea sârbă din România, dar și minoritatea română din Iugoslavia au fost sprijinite și îmbărbătate prin acțiunile ei de salvare, prin schimburile ei permanente cu conducerea minorității române din Voievodina.
A organizat, în București, la Teatrul Național manifestări culturale pentru Pace în zonă.
S-a preocupat de redenumirea unei străzi și a unui liceu din București cu numele lui Ivo Andric, scriitor sârb, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1961.
În acea perioadă de conflict, Mihaela Stan a primit delegații din țara vecină și le-a însoțit la Parlamentul României.
Ieșit din comun este faptul că, prin vocația ei de a-și prezenta țara, prin ardoarea cu care îi vorbea despre Eminescu al cărei Luceafăr îl tradusese ea însăși în engleză, unei persoane de decizie de la Biroul ONU la București, a reușit s-o convingă să-i acorde autorizații speciale, în condiții de embargo, pentru export de alimente în țara vecină. „Mihaela a impresionat, astfel, o persoană din Biroul ONU de la care, obligatoriu, se luau aprobări pentru a duce ajutoare în Serbia. Așa a primit aprobare și a transportat acolo vreo patru-cinci mii de tone de carne de la Comtim pentru populația civilă sărăcită de război.” -ne povestește soțul regretatei doamne, la ceasul amintirilor.
Toate aceste eforturi de a salva viața civililor aflați în situație de război i-au adus aprecierea și sprijinul Bisericii Ortodoxe Române, a Patriarhului Teoctist însuși care i-a dat înalta sa binecuvântare pentru apărarea spiritului național român, pentru pace în zona Balcanilor, pentru salvarea de vieți omenești.
A fost o luptătoare pentru PACE. Situația tensionată din zonele de război, de unde aducea în România grupuri de copii orfani, sub bombardamente, i-a cauzat un preinfarct peste care a trecut fără să-i dea prea multă importanță.
Deși cu inima afectată, în anul 2010 și-a dorit foarte mult să participe la marea Paradă Militară Aniversară de la Moscova de Ziua Victoriei care a avut loc la 9 mai la împlinirea a 65 de ani de la capitularea Germaniei naziste. Pentru prima dată, parada din 2010 din Piața Roșie a inclus și unități militare din țări străine aliate cu Uniunea Sovietică în timpul celui de-a Doilea Război Mondial: Franța, Polonia, Regatul Unit, Statele Unite precum și țări din Commonweatlth. Acolo, participând cu drapelul României, Mihaela Stan a fost remarcată de reporteri și de presa internațională care i-au luat interviuri, ocazie cu care a vorbit despre dorința de pace a românilor și despre valorile culturii românești, despre necesitatea păcii în Europa.
Diplomați și oameni politici și-au exprimat, nu o dată, aprecierea pentru acțiunile sale umanitare și pentru spiritul ei de sacrificiu.
Mihaela Stan iubea copiii, oamenii în general, animalele, florile, copacii. „Foarte apropiată de școli, de elevi, de profesori, dar mereu cu gândul la locurile unde s-a născut, a adus și plantat un brăduț în curtea Liceului „Uruguay” din București.” ne mărturisește, dus pe gânduri, soțul ei, domnul inginer Constantin Stan. „Trec mereu pe acea stradă și îl văd cum crește.. Acum este foarte înalt… Pentru a-și exprima recunoștința, conducerea liceului a tipărit un calendar care are, la mijloc o fotografie: acolo, lângă Mihaela, este și fiul nostru, Stan Tiberiu – Constantin.”
A fost fiica pământului Olăneștilor de la care a primit darul de îmbuna oameni răi, câini agresivi sau cai sălbatici.
Mihaela Stan nu a dispărut dintre noi în ianuarie 2012. Spiritul ei poate fi la căpătâiul lui Eminescu, căruia îi punea, an de an, la Bellu, pe mormânt, floarea reamintirii…
Căci, cum spunea Blaga: sunt clipele ei, ca nişte muguri plini, din care înfloresc aievea – veşnicii.
Irina Airinei
Mulțumesc domnului ing. Constantin Stan pentru prețioasele mărturii pe care mi le-a pus la dispoziție.
Adaugă un comentariu