„Iuliu Barasch – un iluminist evreu în Țara Românească“ lansat la Academia Română

Academia Română, prin Secția de științe medicale, organizează miercuri, 19 octombrie 2022, lansarea volumului „Iuliu Barasch – un iluminist evreu în Țara Românească“. Evenimentul va avea loc în Aula Academiei din Calea Victoriei nr. 125, începând cu ora 11, și este onorat de prezența acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, care va rosti alocuțiunea de deschidere.

Valențele enciclopedice ale personalității lui Iuliu Barasch vor fi prezentate în discursurile acad. Răzvan Theodorescu, vicepreședinte al Academiei Române, acad. Victor Voicu, președintele Secției de științe medicale, prof. dr. Jean-Jacques Askenasy, membru de onoare al Academiei Române, prof. dr. Carol Iancu, membru de onoare al Academiei Române,
dr. Lucian-Zeev Herșcovici și prof. dr. Moshe Idel. Discuțiile vor fi moderate de prof. dr. Irinel Popescu, membru corespondent al Academiei Române și coordonator al volumului.

Personalitate de excepție a începutului de secol XIX, Iuliu Barasch (1815-1863) a fost filosof, specialist al studiilor talmudice, pedagog și promotor al științei în spațiul țărilor române. Doctor în medicină al Universității din Berlin, a rămas în istoria medicinei românești ca fondator al primului spital de copii din Principatele Române, pe care l-a organizat după modelul instituțiilor europene, punând astfel bazele asistenței pediatrice din România. Medic de carantină la Călărași și medic primar al districtului Dolj, a fost profesor de istorie naturală la Colegiul „Sfântul Sava“ și la Școlile de Agricultură și Militară de la București. Între anii 1856-1863 a fost cadru didactic al primei facultăți de medicină din Principate, Școala națională de medicină și farmacie, înființată de Carol Davila.

A fost inițiatorul ziarului „Isis sau Natura“, prima publicație de popularizare a științelor naturale și exacte în spațiul românesc (1856-1860).
„În mediul academic românesc, circula o legendă conform căreia revista «Nature», probabil cea mai importantă publicație științifică din toate timpurile și care apare din 1869, ar fi fost «inspirată» de revista «Isis sau Natura», publicată la București de Iuliu Barasch, cu un deceniu și ceva mai devreme. Ipoteza părea interesantă și provocatoare în același timp. În contextul înființării în cadrul Secției de științe medicale a Academiei Române a unei Comisii de istorie a medicinei, am încercat să facem lumină în acest subiect.“ afirmă prof. dr. Irinel Popescu.

Volumul monografic, dedicat activității plurivalente a lui Iuliu Barasch și realizat în colaborare cu Editura Rao, surprinde întreaga sa contribuție la dezvoltarea societății românești moderne și la promovarea noilor descoperiri științifice. Medicul Barasch este autorul manualelor de științe naturale, de igienă, de botanică și de zoologie atât de necesare școlilor românești în care a activat, dar și specialistul care a făcut primele observații meteorologice din București.
Ca exponent al comunității evreiești a avut un rol definitor în asigurarea echilibrului dintre preceptele tradiționale și cele moderniste, fiind promotorul iluminismului evreiesc în România. A pus bazele primei școli israelito-române la București și primei reviste cu caractere latine, „Israelitul român“, ce cuprindea informații politice și de actualitate din comunitate; a redactat și o istorie succintă a evreilor din Principate, completată ulterior de membri societății culturale care-i va purta numele.

Spirit erudit, filantrop și profesor, Iuliu Barasch a deschis noi perspective atât în promovarea egalității religioase, civile și politice în spațiul țărilor române, cât și în popularizarea descoperirilor științifice care au facilitat studiul domeniilor naturaliste și medicale.

Biroul de comunicare al Academiei Române

Adaugă un comentariu

Despre noi

Asociația Anima Fori - Sufletul Cetății s-a născut în anul 2012 din dorința unui mic grup de oameni de condei de a-și pune aptitudinile creatoare în slujba societății și a valorilor umaniste. Dorim să inițiem proiecte cu caracter științific, cultural și social, să sprijinim tineri performeri în evoluția lor și să ne implicăm în construirea unei societăți democratice, o societate bazată pe libertatea de conștiință și de exprimare a tuturor membrilor ei. Prezenta publicație este realizată în colaborare cu Gazeta Românească.

Despre noi

Asociația Anima Fori - Sufletul Cetății s-a născut în anul 2012 din dorința unui mic grup de oameni de condei de a-și pune aptitudinile creatoare în slujba societății și a valorilor umaniste. Dorim să inițiem proiecte cu caracter științific, cultural și social, să sprijinim tineri performeri în evoluția lor și să ne implicăm în construirea unei societăți democratice, o societate bazată pe libertatea de conștiință și de exprimare a tuturor membrilor ei. Prezenta publicație este realizată în colaborare cu Gazeta Românească.