Senatul României informează, printr-un comunicat de presă:
„I-am cerut lui Edi Rama, Primul ministru al Albaniei, ţară prietenă, cu care avem legături istorice importante şi pe care România o susţine în traseul său european, să îşi onoreze promisiunile politice făcute de-a lungul anilor autorităţilor române, inclusiv subsemnatului, în perioada în care eram ministru de externe, pentru retrocedarea către statul român a Casei Iorga de la Saranda! Mi-am permis să avertizez guvernul albanez (e pentru PRIMA OARĂ când procedăm aşa, după ani lungi de promisiuni neonorate..) că retrocedarea a fost obţinută de România inclusiv printr-o decizie a unei curţi de apel din Albania, rămasă definitivă în 2015, hotărâre care NU a fost încă executată şi că neexecutarea hotărârilor judecătoreşti este o problemă majoră pentru capitolul „Justiţie şi stat de drept”, care ar urma sa fie deschis spre negocieri în viitor de Albania, ca stat candidat la Uniunea Europeană. Nu voi ezita, cu toată prietenia pentru ţara a cărei independenţă a plecat în 1913 din Bucureşti (!), a cărei recunoaştere ca stat independent s-a realizat în conferinţa de pace de la Londra tot în 1913, în baza argumentelor prezentate de Nicolae Iorga în prima Istorie scrisă a Albaniei, care i-a aparţinut (!) şi care are în prezent Imnul de stat, pe muzica lui Ciprian Porumbescu (!), să acţionez pentru…temperarea negocierilor de aderare la capitolul „Justiție”, dacă guvernul albanez nu va realiza această reparaţie istorică în favoarea României! Dacă cineva crede că privatizarea frauduloasă a proprietăţii din Saranda, care a aparţinut lui Nicolae Iorga şi statului român, în favoarea unui dubios individ local (rog apreciaţi faptul că nu folosesc termenul de “mafiot” local, care are..priză la justiţia şi autorităţile locale..) va fi acceptată la nesfârşit, se înșeală!”
https://www.senat.ro/StiriSenatDetaliu.aspx?ID=C80D0A21-D05A-4E8A-927C-B26E8D83B1A1&fbclid=IwAR1FbrTxkBZGns3qwa8N6Jpg6XzV2uNqXuE01uzddoYUTkQ0Y7DXgV1hBSM
Adaugă un comentariu