Academia Română salută hotărârea Parlamentului Republicii Moldova de adoptare a sintagmei „limba română“ ca denumire a limbii oficiale în Republica Moldova

Academia Română salută hotărârea adoptată de Parlamentul Republicii Moldova, în data de 16 martie 2023, pentru impunerea sintagmei „limba română“ ca denumire a limbii oficiale în toate domeniile vieții culturale și științifice, precum și în toate documentele legislative și administrative.

Fundamentată științific, susținută cu argumente incontestabile, sintagma „limba română“, clară și univocă, spre deosebire de celelalte denumiri vehiculate până în prezent („limbă moldovenească“, „limbă de stat“, „limbă oficială“ sau „limbă maternă“), pune pregnant în evidență legăturile istorice și culturale existente dintotdeauna între românii trăitori de o parte și de cealaltă a Prutului, legături bazate pe origine, pe istorie și pe aspirații comune.

Adoptarea hotărârii Parlamentului Republicii Moldova de impunere a sintagmei „limba română“ în învățământ, în știință și cultură, în administrație și justiție reprezintă un act important, un semnal decisiv în vederea recunoașterii în plan european a unității noastre culturale. În același timp, această hotărâre implică aprofundarea colaborării dintre Academia Română și Academia de Științe a Republicii Moldova, întrucât apărarea, cultivarea și promovarea limbii și literaturii române, a istoriei naționale este obiectiv statutar principal pentru cel mai înalt for științific, cultural și de consacrare din țara noastră.

Biroul Prezidiului Academiei Române

1 comentariu

  • Felicitări !!!
    Congratulations!! Născută la București , dar locuind de mulți ani în Israel,
    m-a bucurat această decizie

Despre noi

Asociația Anima Fori - Sufletul Cetății s-a născut în anul 2012 din dorința unui mic grup de oameni de condei de a-și pune aptitudinile creatoare în slujba societății și a valorilor umaniste. Dorim să inițiem proiecte cu caracter științific, cultural și social, să sprijinim tineri performeri în evoluția lor și să ne implicăm în construirea unei societăți democratice, o societate bazată pe libertatea de conștiință și de exprimare a tuturor membrilor ei. Prezenta publicație este realizată în colaborare cu Gazeta Românească.