AFnews
Un nou tip de document istoric
Monografia despre care scriu este prevăzută doar cu un scurt text introductiv în care autoarea își explică scopul. Potrivit acesteia, această colecție de interviuri poate servi drept ghid pentru jurnaliștii începători și ca sursă de informare pentru cititorii din diverse domenii – cultură, educație, mass-media, istorie, spiritualitate. Autoarea este cu siguranță conștientă de potențialul caracter documentar al operei sale. Autoarea le-a lăsat cititorilor săi toate celelalte concluzii. Completându-mi plăcerea de a citi cartea, pot concluziona câteva lucruri: că în fața noastră se află adevărata artă de a pune întrebări, pentru că în paginile acestei cărți, printre rânduri, pregătirea temeinică a autorului pentru a conduce orice conversație, onestitatea jurnalistică, profesionalismul ridicat și angajamentul pot fi observate cu ușurință.
De asemenea, și eu voi arăta “între rânduri” exemple ale acestei extraordinare abilități jurnalistice. Unele dintre interviurile Adrianei au fost deja publicate în săptămânalul „Libertatea” pe o perioadă de aproximativ doi ani în perioada februarie 2020-iulie 2022. Întrucât multe interviuri nu au primit o dată de publicare, presupun că nu au fost publicate până acum.
Interviurile sunt de amploare diferită, profilurile și vârstele interlocutorilor Adrianei Petroi sunt la fel de diferite. Printre aceștia se numără oameni de știință (istorici, lingviști, etnologi, antropologi), preoți, scriitori, artiști (muzicieni, cântăreți, regizori, actori), experți în turism și jurnaliști din Serbia și România. Interviurile sunt aranjate în carte în ordinea alfabetică a numelor de familie ale interlocutorilor Adrianei, deoarece aranjarea autorului în orice altă ordine ar fi foarte delicată și fragilă.
Citirea acestei cărți ne duce inevitabil să ne gândim care dintre personalitățile importante se află în cartea de interviuri și cine nu. Această carte este orientată spre viitor și nu pot spune decât cu un oarecare patos că fără acești oameni, din motive obiective, care nici măcar nu sunt în această carte nu ar fi existat această tinerețe și energie nouă a cărei existență și acțiuni sunt mărturisite în cartea Adrianei. Această perspectivă dinamică este bine simțită de autoarea cărții.
O mică digresiune: aventura editorială a Adrianei Petroi le va aminti slaviștilor din Belgrad de munca distinsului jurnalist sârb Miloš Jevtić și de colecția sa de interviuri „Odgovori”, care acoperă o perioadă de 40 de ani. Subliniez acest lucru deoarece colecția lui Jevtić de „Convorbiri cu creatorii iugoslavi”, istorici, poeți, constructori, oameni de știință, invitați ai emisiunii sale de radio Oaspeții celui de-al doilea program radio Beograd, a devenit astăzi o importantă sursă istorică.
Voi vorbi ca un cititor curios care caută nume cunoscute în cartea Adrianei. Sunt mulți dintre prietenii, colegii și cunoscuții mei (pe care îi voi menționa și eu în ordine alfabetică): Elena Rodica Colta, Aleksandra Đurić Milovanović, Mihaela Lazović, Marija Mandić, Mircea Măran, Milan Micić, Marija Nenadić Žurka, Virginia Popović, Ivana Spasović, Mariana Stratulat, Erwin Jozef Tzigla.
Voi arunca o privire curioasă pe direcțiile științifice și de viață pe care le-au luat colegii mei, asupra biografiilor lor științifice. De exemplu, a fost o mare plăcere pentru mine să citesc despre succesele dragei mele colege Mihaela Lazović, care, la momentul contactelor noastre pe timpul când lucra la teza sa de doctorat de o calitate extrem de înaltă și exigentă, era o profesoară obișnuită de engleză angajată într-o şcoală.
Am aflat că Mihaela Lazović este astăzi redactoarea și traducătoarea revistei științifice „Hotellink”, publicate de Colegiul de Management al Ospitalității din Belgrad, unde este angajată. Am aflat că astăzi este președintă a Comisiei pentru licența profesorilor de limba și literatura engleză din cadrul Ministerului Învățământului, Științei și Dezvoltării Tehnologice din Republica Serbia. Am mai aflat că colaborează cu Facultatea de Management Turistic și Comercial Dimitrie Cantemir din Timișoara.
Mihaela a scris două cărți. Prima este un practicum care se ocupă de comunicarea interculturală atât în domeniul afacerilor, cât și în interacțiunea de zi cu zi. Celălalt volum este o culegere de poezie. În poeziile pe care le scrie acum, colega Lazović aplică un nou concept al trilingvismului sau multilingvismului, care simbolizează și întreaga viață ei. Antologia se numește Poezia mea în cele trei limbi ale mele. Acest titlu este inspirat de faptul că Mihaela este româncă și, bineînțeles, că româna a fost prima limbă pe care a învățat-o, urmată imediat de sârbă, ca limbă a țării și a mediului în care a crescut, iar engleza este limba profesiei sale, limba în care a făcut doctoratul.
O altă tânără importantă a cărei biografie aș vrea să o subliniez cu această ocazie este Maria Nenadić Žurka.
Marija este acum redactor la Secția în limba sârbă a postului de Radio România Internațional, cadru didactic suplinitor la Catedra de Studii Europene în cadrul Facultății de Litere a Universității din București. Asistent de cercetare științifică la Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu”, Academia Română.
A fost onorată din partea Muzeului Național al Literaturii Române cu premiul „Eugen Lovinescu”, pentru propagarea limbii și literaturii române în străinătate.
Adriana Petroi i-a pus Mariei o întrebare importantă: Care este părerea d-voastră despre identitatea românilor din Voivodina? Este ea bine cristalizată sau este una dublă?
Voi cita doar părți din răspunsul Mariei care ne avertizează pe toți să ne ferim de greșeli atunci când avem de-a face cu identitatea: De obicei se spune că românii din Voivodina sunt o „punte” între cele două culturi – cea sârbă și cea română. În primul rând, eu cred că nu este vorba doar de aceste culturi; cred că românii din Voivodina prezintă, dacă nu o punte, atunci măcar un podiș și spre alte culturi pe care le avem în Voivodina – cea maghiară, slovacă, cehă etc. – precum și că aceste comunității reprezintă o legătură între alte culturi. Astfel vedem o întreagă rețea de conexiuni, interconexiuni și intersectări care se influențează reciproc, se oglindesc una în alta, se definesc și se autodefinesc, formând atât o identitate proprie, cât și una colectivă, specifică pentru arealul în care ele coexistă.
Mai rămâne doar să îi mulțumim Adrianei Petroi pentru că a reușit să găsească interlocutori potriviți și să le pună întrebările potrivite. În fața noastră este un nou tip de document istoric, o colecție de istorie privată și orală, dar și un manifest pentru viitor. De aceea, nu cred că greșesc dacă, în numele tuturor, o rog să continue această importantă muncă de descoperire a culturii de graniță în mileniul trei.
Dr. Biljana Sikimić, antropolog
Adaugă un comentariu