În perioada 4-5 iulie 2023, Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a organizat, la București, reuniunea anuală a președinților și rectorilor universităților care formează consorțiul universitar european CIVICA – respectiv Sciences Po (Franța), Bocconi University (Italia), Central European University (Austria), European University Institute (organizație interguvernamentală europeană), Hertie School (Germania), SNSPA (România), Stockholm School of Economics (Suedia), IE University (Spania), SGH – Warsaw School of Economics (Polonia) și London School of Economics and Political Science (Marea Britanie).
Evenimentul a marcat intrarea Consorțiului în etapa de maturizare a relațiilor de colaborare instituțională, etapă susținută de fondurile Uniunii Europene: amintim că în anul 2019, Comisia Europeană a selectat CIVICA să facă parte din Exercițiul Pilot al Inițiativei “Universități europene”, exercițiu încheiat cu succes în anul 2022. Astăzi, alianța CIVICA continuă să reprezinte un reper în educația universitară și post-universitară dedicată științelor sociale și vorbește în numele a 72.000 de studenți și 13.000 de cadre didactice.
Alături de Remus Pricopie, rectorul SNSPA, la reuniunea organizată la sediul SNSPA au participat: Mathias Vicherat, președintele Sciences Po, Francesco Billari, rectorul Bocconi University, Cornelia Woll, Președintele Hertie School, Manuel Muñiz Villa, rector IE University, Piotr Wachowiak, rector al SGH Warsaw School of Economics, Carsten Schneider, prorector al Central European University, Katarina Hagg, vicepreședinte și CEO Executive Education al Stockholm School of Economics, Sébastien Huber, coordonatorul Direcției de Strategii și Dezvoltare din cadrul European University Institute, Susana Mourato, vicepreședintă The London School of Economics and Political Science, Emma McCoy, vicepreședintă The London School of Economics and Political Science, Aurelien Krejbich, CIVICA Executive director, și Candice Georges, CIVICA Project Manager.
Reuniunea de la București a avut ca principale teme de discuție: analiza activităților derulate de CIVICA în faza pilot, rezultatele obținute în competițiile internaționale de cercetare și direcțiile strategice pentru dezvoltarea CIVICA în perioada 2024-2026.
Adaugă un comentariu