Trofeul ,,Iancu Țucărman” tânărului pianist italian Stefano Brizzi – în premieră la București

Asociația culturală ,,Iancu TUCARMAN și Maria POPA“ anunță că în data de 6 decembrie 2023, la orele 19.00, la Sala Mică a Ateneului Român va avea loc recitalul tânărului pianist italian Stefano Brizzi, câștigătorul ,,Premiului special Iancu Țucărman” în cadrul concursului Steinway Piano Competition for Young Pianists, Italia – 2023, desfășurată la Verona, Italia. Concursul a atras sute de tineri pianiști din Italia, selectați la nivel local și apoi la nivel național. Finala a avut loc în superbul Teatro Ristori din Verona, juriul competiției fiind alcătuit din pianiști, muzicologi si critici muzicali din întreaga lume, printre care și pianista Sânziana Mircea.

În cadrul ceremoniei de premiere din Verona, președinta Asociației „Iancu TUCARMAN și Maria POPA“, doamna Maria Popa, i-a înmânat personal trofeul ,,Iancu Tucarman” câștigătorului Stefano Brizzi. Ca parte a premiului, acesta va susține recitalul de la Ateneul Român, marcând astfel debutul său în Romania. Tânărul pianist italian în vârsta de 17 ani este câștigătorul unui număr mare de concursuri internaționale și are o activitate concertistică remarcabilă pentru vârsta sa.

Supraviețuitor al Holocaustului, al Pogromului de la Iași și al Trenului Morții (1941), Iancu ȚUCĂRMAN model de bunătate și iubire de oameni, în ciuda vicisitudinilor cumplite prin care a trecut, s-a implicat cu devotamentul specific celor aleși, celor fericiți prin dăruirea fericirii, în nobila sa misiune de a îmbina profesia de inginer agronom, cu activitatea generoasă a filantropului, ce contribuie material și spiritual la formarea umană și profesională a unor tineri muzicieni extrem de dotați pentru arta creației interpretative.

Evenimentul este organizat de Filarmonica ”George Enescu” București în colaborare cu Steinway&Sons Italy, Asociația Culturală ,,Iancu TUCARMAN și Maria POPA“, cu sprijinul Institutului Cultural Italian din București și Asociația MuseArt.
Realizat în parteneriat cu Societatea Română de Radiodifuziune, Agenția Naționala de Presă AGERPRES, Revistele Actualitatea Muzicală, Realitatea Evreiască și Constelații Diamantine.
Stefano Brizzi – Recital (repertorio)
Eveniment prezentat de prof.univ.dr. CARMEN STOIANOV, muzicolog.
Programul recitalului:
1. U. Vlad, “Sonorities and multicoloured gladioli II”;
2. S. Rachmaninov, “Morceaux de fantasie” op. 3 (Elegie, Prelude, Melodie, Polichinelle, Serenade)
3. F. Schubert, “Sonata D784”;
4. F. Liszt, “Hungarian Rhapsody n. 12”;

Gluck-Sgambati, “Melodie from Orfeo ed Euridice

Adaugă un comentariu

Despre noi

Asociația Anima Fori - Sufletul Cetății s-a născut în anul 2012 din dorința unui mic grup de oameni de condei de a-și pune aptitudinile creatoare în slujba societății și a valorilor umaniste. Dorim să inițiem proiecte cu caracter științific, cultural și social, să sprijinim tineri performeri în evoluția lor și să ne implicăm în construirea unei societăți democratice, o societate bazată pe libertatea de conștiință și de exprimare a tuturor membrilor ei. Prezenta publicație este realizată în colaborare cu Gazeta Românească.

Despre noi

Asociația Anima Fori - Sufletul Cetății s-a născut în anul 2012 din dorința unui mic grup de oameni de condei de a-și pune aptitudinile creatoare în slujba societății și a valorilor umaniste. Dorim să inițiem proiecte cu caracter științific, cultural și social, să sprijinim tineri performeri în evoluția lor și să ne implicăm în construirea unei societăți democratice, o societate bazată pe libertatea de conștiință și de exprimare a tuturor membrilor ei. Prezenta publicație este realizată în colaborare cu Gazeta Românească.