La 30 ianuarie 1923 se năștea la București Tia Peltz.
Graficiană, pictoriță și scriitoare, membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România. A fost fiica scriitorului și ziaristului Isac Peltz. A studiat la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București. 1923-1999 Tia Peltz.
Opera sa artistică include lucrări de pictură, grafică, desen și ilustrație de carte. A ilustrat numeroase volume printre care: ,,Max și Lumea lui”, ,,Foc în Hanul cu tei”, ,,Nopțile Domnișoarei Mili”, ,,Calea Văcărești” de Isac Peltz, ,,Baletul Mecanic” de Camil Petrescu, ,,Povestiri pentru copii” de Valeriu Geodâc.
Cărți publicate: ,,De la lume adunat”, album de proverbe comentate și ilustrate de Tia Peltz, ,,Miniaturi”, ,,Descîntece”, ,,O lacrimă într-un minialbum”.
Biblioteca Metropolitană București își aduce omagiul său prin câteva imagini din lucrarea ,,Crochiuri din Inima mea”, aflată în cadrul Colecției ,,București”.
Adaugă un comentariu