Ion IOVCEV: Sunt suflet din sufletul elevilor români din Transnistria!

Chișinău, 27 mai 2024

Au trecut de atunci exact 32 de ani, din ziua de 27 mai 1992, de când am preluat conducerea școlii medii incomplete Nr 20 din Tiraspol, unica școală cu predare în limba română (azi Liceul Teoretic ,,Lucian Blaga”).

Erau vremuri grele, era război, era pericol sa te afli acolo doar prin faptul că te declarai român sau dacă vorbeai românește.

Multe pot spune despre greutățile umilințele amenințările (chiar cu moartea) a administrației instituției, cadrelor didactice de atunci, a părinților elevilor care erau supuși de separatiștii transnistreni pentru a le impune să se dezică de a studia în limba română, pentru a se dezice de Istoria Românilor, de valorile românești.

(Floarea soarelui crescută în mijlocul unui teren ostil, simbol al Liceului ,,Lucian Blaga” din Tiraspol)

Elevii, profesorii din această școală erau neglijați, nici unul din șefii organizațiilor din oraș , la cererea administrației școlii de-a ne pune la dispoziție un mijloc de transport pentru evacuarea colectivelor de elevi și a cadrelor didactice, nici unul n-a reacționat.

Și totuși i-am putut scoate pe elevii români din acest oraș, pe atunci plin de militari ruși, paramilitari, cazaci înrăiți veniți de aiurea din toată Rusia, de pușcăriași eliberați din închisori cu scopul de-a lupta împotriva tănărului stat, recent recunoscut de Comunitatea Internațională.

Și totuși am putut sa evacuez elevii și cadrele didactice, grației Rectorului de atunci al Institutului Pedagogic din Tiraspol,regretatul Petru Tolocenco.

Cu un mic autobuz pus la dispoziție, care avea doar vreo 30 de locuri, în care au fost îmbarcați aproape 100 de copii și profesori, pe un timp canicular și cu mari riscuri au putut fi evacuați din oraș pe drumul Tiraspol – Odesa (prin Tighina/Bender era imposibil,deoarece drumurile erau blocate cu blocuri de beton și oameni înarmați) și prin localitatea Beleaevca (Ucraina) au traversat Nistrul, iar de acolo, pe traseul Odesa-Ismail au ajuns până la Palanca, iar apoi prin Căușeni, Anenii Noi au ajuns obosiți, strasați, flămânzi la Chișinău (hotelul ,,Zarea”). Acolo erau așteptați de un autocar din România în care au fost îmbarcați și apoi evacuați în orașul Deva.

Pe parcursul lunilor de vară ale anului 1992, elevii însoțiți de cadre didactice s-au aflat în familii de români din acest frumos oraș.

Este mult de povestit despre lupta noastră pe parcursul a mai mult de trei decenii ale acestui Liceu Erou, după cum îl numesc, la drept vorbind, mulți.

Am activat în funcția de director al acestei instituții, 29 de ani și 27 de zile!

Este cea mai importantă etapă din viața mea!

PROFESIA DE ÎNVĂȚĂTOR NU ESTE PROFESIE, ESTE VOCAȚIE!

Port în sufletul meu mereu acestă instituție de Învățământ Românesc, deoarece mi-am lăsat o Părticică din El, din Sufletul meu, acolo, în acea oază Românească, numită azi Liceul ,,Lucian Blaga” din Tiraspol.