Putna – Ierusalimul neamului românesc
Prăznuirea a 520 de ani de la trecerea la Domnul a Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt
Binecuvântarea Bunului Dumnezeu peste noi, cu așa o zi măreață! Mii de români s- au adunat azi la prima și cea mai dragă ctitorie a celui mai viteaz domnitor! Cu steaguri și flori,cu rugăciuni pe buze și în inimi!
Ne- am trezit și noi în zori, că să ajungem la timp și să parcurgem măcar o bucățică din traseul pe care a fost dus bravul voievod, de la Suceava la Putna, pentru somnul cel de veci.
Nu s- a plâns nimeni. Rareș, de aproape 7 ani și badea Costan Pălimarul, de 84, au mers de mână, cu steagul sus, ca buni și vrednici români ce sunt, parcă într- o predare de ștafetă a patriotismului, în continuitatea vârstelor.
Putna, loc sacru și atât de drag tuturor românilor și- a deschis larg porțile. Au bătut clopotele și au cântat toți românii, într-un cor uriaș, cum sigur i- ar fi plăcut Măriei Sale Stefan Voievod, să privească și să asculte.
Am reînvățat cu toții lecția de istorie a acestui neam atât de zbuciumat, dar atât vrednic.
Ca răsplată, după frumusețea Sfintei și Dumnezeieștii Luturghii, a serbării și a agapei binemeritate pentru toți ostenitorii, a dat Bunul Dumnezeu ploaie curată, peste arșița verii!
Să ne ajute Dumnezeu fiecăruia, după osteneală și gândul cel bun!
Mulțumesc, ,,Gura Izvorului”!
Bucuroși de revedere, prieteni dragi și buni!
SINCERE FELICITĂRI, STIMATĂ DOAMNĂ PROFESOR ILARIA PUȘCĂ ȘI COMPONENȚILOR GRUPULUI FOLCLORIC DIN VATRA MOLDOVIȚEI!
FIȚI BINECUVÂNTAȚI CU SĂNĂTATE, SĂNĂTATE ȘI IAR SĂNĂTATE, ÎNTRU MULȚI ANI, DE ACUM ÎNCOLO!
UN COLONEL BĂTRÂN VĂ SALUTĂ MILITĂREȘTE: ONOARE ȘI PATRIE 🇷🇴 !